Deputatul clujean liberal, Radu Zlati, vrea să reformeze sistemul de învățământ și militează pentru eliminarea probelor evaluarea națională și bacalaureatul pentru elevi. ”Având în vedere (după cum am arătat în declarațiile de presă anterioare) că, după opinia mea, actualul sistem de evaluare la sfârșitul unui ciclu școlar din învățământul preuniversitar nu evaluează în mod pertinent cunoștințele și mai ales priceperile și deprinderile elevilor absolvenți, propun Ministerului Educației, Parlamentului României, societății civile, cadrelor didactice, părinților și elevilor o măsură radicală dar, consider eu, necesară – și anume desființarea examenelor naționale la sfârșit de ciclu școlar (clasa a VIII-a, respectiv clasa a XII-a). Ca urmare a acestei măsuri, absolvenții de clasa a VIII-a vor intra în următorul ciclu școlar pe baza mediilor din clasele V-VIII și a altor criterii care vor fi stabilite de către MECȘ și de către instituțiile școlare care organizează examene de admitere în învățământul liceal sau profesional; iar absolvenții de liceu vor urma cursurile învățământului universitar pe baza criteriilor stabilite de către Universități, pe baza autonomiei universitare. Examenele naționale la sfârșit de ciclul școlar ar urma să fie reintroduse odată cu aprobarea noii Legi a Educației Naționale, dar nu mai devreme de anul școlar 2017-2018. În perioada imediat următoare, toate componentele sociale interesate în bunul mers al școlii românești și în special specialiștii și practicienii în domeniul evaluării didactice ar urma să dezbată problema evaluării în învățământul preuniversitar românesc în cadrul unor discuții publice, deschise reprezentanților mediului academic, sindicatelor din învățământ, organizațiilor de părinți și elevi, pentru a se putea astfel decide care va fi forma pe care noua LEN o va prelua și propune Parlamentului”, este de părere Zlati.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.