Atzwanger

Atzwanger CMID plusează: vrea toţi banii pe lucrări neeligibile şi neconforme

 

Decizia Comisiei de Adjudecare a Disputelor (CAD), cu rol de mediator în disputa dintre Consiliul Judeţean (CJ) Cluj şi firma Atzwanger, fostul executant al Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, a dat recent o decizie prin care recomandă reluare contractului, în prezent reziliat, între cele două părţi.

Cel mai important aspect al deciziei este faptul că decizia de reziliere nu respectă paşii prevăzuţi în contract, şi anume că trebuia făcută către Atzwanger şi o înştiinţare, şi o notificare. Astfel, părţile ar putea legal să reia relaţiile contractuale.

În plus, CAD a acceptat argumentele constructorului, potrivit cărora certificatul interimar de plată (CIP) 10, care a fost aprobat de inginer, dar nu şi achitat de CJ Cluj, ar trebui plătit. Comisia arată că, deşi există neconformităţi la realizarea lucrărilor, sumele care le corespund ar trebui reţinute abia din următorul CIP. CAD le dă astfel dreptul să primească peste două milioane de lei din CIP 10.

 

Negocieri după divorţ

Urmare a acestei decizii, conducerea Consiliului Judeţean Cluj a transmis conducerii Atzwanger să vină cu un set de soluţii şi propuneri pentru deblocarea proiectului Centru de Management Integrat al Deşeurilor (CMID), în urma discuţiilor cu reprezentanţii Comisiei Europene, care au cerut ca anul acesta să fie finalizată măcar partea de sus, FIDIC Galben, ca împreună cu staţiile de transfer să poată fi demarată o funcţionare parţială a Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID).

Reprezentanţii CJ s-au întâlnit cu cei ai constructorului, la sediul instituţiei şi s-a stabilit un grup de lucru. Conducerea administraţiei judeţene le-au propus acestora ca măsurile de remediere să fie realizate, pentru a se face plata dispoziţiilor de şantier semnate de inginer. În plus, în cazul lucrărilor neconforme li s-a propus ca sumele pentru acestea să fie scăzute din CIP-uri, ca să poată fi achitate sumele pentru ce s-ar mai putea face de acum încolo pentru o parte din obiective.

Nu în ultimul rând, constructorului i s-a pus în vedere că lucrările neconforme de la Fidic Roşu trebuie remediate, prin consolidarea digurilor, lucrări pentru care compania poate să-şi facă proiect tehnic, singura condiţie fiind avizarea acestuia de către expertul CJ. Digul a fost deja decontat ca fiind conform, dar expertiza comandată de administraţia judeţeană arată clar că întreaga lucrare este cu probleme. Pentru a continua contractul cu CJ Cluj, cei de la Atzwanger trebuie să rezolve aceste probleme pe cheltuială proprie, pentru că banii i-au încasat deja, fără a respecta întocmai condiţiile la care s-au angajat iniţial.

Grupul de lucru s-a angajat ca până vineri 19 iunie să vină cu soluţii, după ce va discuta aceste cereri ale aparatului de specialitate din Consiliul Judeţean cu şefii de la Atzwanger. Răspunsul nu a mai venit, astfel că, în aceste condiţii, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, a adresat marţea trecută societăţii, în calitate de lider al asocierii, un ultimatum referitor la finalizarea Centrului de Deşeuri.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a solicitat societăţii Atzwanger ca, până cel târziu vineri, 26 iunie, să transmită forului administrativ judeţean propunerile menite să contribuie la deblocarea situaţiei şi continuarea contractului CMID, urmând ca actul adiţional să fie semnat până cel târziu în data de marţi, 30 iunie. În caz contrar, Consiliul Judeţean Cluj arăta că îşi rezervă dreptul de a continua demersurile legale şi contractuale pentru recuperarea prejudiciilor şi finalizarea lucrărilor aferente Centrului de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj.

 

Şi-au amintit că trebuiau să treacă pe al CJ

„Având în vedere importanţa extraordinară pe care finalizarea în bune condiţii a proiectului privind Centrul de Management Integrat al Deşeurilor o are pentru întreg judeţul, în calitatea mea de lider al Consiliului Judeţean, am exprimat întreaga disponibilitate de dialog şi colaborare. Din păcate însă, constat că bunei noastre credinţe nu i se răspunde cu aceeaşi monedă, fapt pe care nu îl pot accepta. În contextul în care pentru mine cuvântul dat şi înţelegerile parafate valorează mai mult decât orice, am aceeaşi pretenţie faţă de toţi partenerii noştri contractuali, indiferent de numele acestora. Am decis să mai dau o şansă colaborării cu această societate dar îi asigur că este ultima şi că nu voi admite ca locuitorii judeţului Cluj, cei care sunt adevăraţi beneficiari ai proiectului, să fie trataţi cu superficialitate sau cu lipsă de respect” a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan.

Imediat după ultimatumul preşedintelui Seplecan, conducerea societăţii Atzwanger a trimis un fax Consiliului Judeţean în care expune “chestiunile a căror soluţionare o considerăm esenţială pentru deblocarea situaţiei actuale şi continuarea proiectului”.

Atzwanger arată în documentul respectiv că rezolvarea “acestei probleme va trebui concretizată” prin “încheierea unui act adiţional la acordul contractual care să conţină acordul de voinţă al părţilor cu privire la chestiunile de mai jos şi la alte chestiuni care se vor dovedi relevante”.

Cei de la Atzwanger au cerut în primul rând anularea deciziei de reziliere, pentru a se reintra în relaţii contractuale. După revocarea actului de reziliere, aceştia au solicitat şi numirea în cel mai scurt timp a unui Inginer.

 

Vor mai mulţi bani decât le-a dat CAD

În al doilea rând, constructorul mai vrea prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor cu 202 zile după terminarea lucrărilor de consolidare de către societatea Ceconi. De asemenea, aceştia mai doresc plata sumelor prevăzute în situaţia de lucrări 10, care este în valoare de 7 milioane lei. În mod ciudat, suma depăşeşte recomandarea CAD, care era de numai două milioane lei. În plus, vor rambursarea a jumătate din costul CAD, în sumă de 25.000 de euro.

În regim de urgenţă, cei de la Atzwanger vor plata şi pe CIP 11, “pe baza situaţiei de lucrări care va fi prezentată conţinând lucrările deja realizate, dar care nu au făcut obiectul unui CIP datorită notificării de reziliere a acordului contractual”, care ar adăuga “notei de plată” a administraţiei judeţene încă trei milioane de lei.

Constructorul se mai arată interesat de “identificarea de comun acord a unei soluţii tehnice concrete, pe baza tuturor detaliilor disponibile, pentru rezolvarea problemelor relative la RNC 6, la toate celelalte eventuale lacune de proiectare ale centrului sau eventualele probleme de executare a acestuia, luând în considerare toate expertizele realizate de părţile implicate, soluţia avansată de CAD şi orice alte elemente relevante. În caz de nerespectare a unei singure clauze a acordului, acesta va deveni ineficace şi în acest caz decizia CAD va deveni definitivă şi executorie”.

Însă ceea ce uită austriecii este că decizia CAD poate fi contestată în termen de 28 de zile, printr-o “decizie de nemulţumire”, perioadă urmată de încă 54 de zile de negociere, după depunerea contestaţiei de către CJ Cluj. După această perioadă, lucrările care mai trebuie executate pot fi puse pe SEAP. Consiliul Judeţean îşi rezervă şi dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, în acest caz Tribunalul Arbitrar, pentru a nu rămâne cu banii blocaţi din cauza pretenţiilor constructorului.

 

cmid

S-au întins mai mult decât rabdă CJ

Preşedintele Mihai Seplecan a arătat clar că  nu are de gând să cedeze condiţiilor puse de Atzwanger. “Pretenţiile ridicate sunt cu adevărat aberante şi total inacceptabile, cu mult chiar peste nivelul prevederilor stabilite prin decizia C.A.D., ceea ce conduce la ideea că asocierea nu îşi doreşte cu adevărat continuarea lucrărilor şi finalizarea în bune condiţii a proiectului. Tot în acest context, al prevederilor deciziei C.A.D., trebuie reamintit faptul că aceasta nu are valoarea unei hotărâri judecătoreşti, Consiliul Judeţean Cluj putând să o ia în considerare atâta însă timp cât prin intermediul ei nu sunt afectate interesele financiare ale Uniunii Europene. Or, pretenţiile formulate de ATZWANGER prin răspunsul transmis Consiliului Judeţean exced cu mult chiar şi prevederile acestei decizii C.A.D.”, arată un comunicat remis de CJ Cluj.

„Ţin să precizez foarte clar faptul că nu voi accepta reluarea lucrărilor la C.M.I.D. în condiţii care să dezavantajeze bugetele Uniunii Europene şi al Consiliului Judeţean Cluj sau interesele cetăţenilor judeţului Cluj. Voi continua să am în permanenţă o atitudine extrem de constructivă, acest lucru neînsemnând însă că voi fi dispus să fac compromisuri care presupun încălcarea legii sau a clauzelor contractuale. În acelaşi timp, anunţ public că nu voi ceda în niciun caz presiunilor care au început deja să se exercite asupra mea prin diferite mijloace. Îi anunţ cu acest prilej şi îi avertizez pe toţi aceia care nu înţeleg că legea şi interesul cetăţeanului sunt mai presus de orice că am sesizat deja toate organele abilitate să cerceteze aceste ingerinţe care se fac pentru a mă determina să accept compromisuri contrare interesului public”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

 

Autoritatea de Audit blochează 13 milioane de lei

Consiliul Judeţean Cluj a primit tot săptămâna trecută şi raportul oficial în urma controlului efectuat în ceea ce priveşte proiectul S.M.I.D. de către Autoritatea de Audit care reprezintă interesele Uniunii Europene pe lângă Curtea de Conturi a României. Prin intermediul raportului se constată neconformitatea unor lucrări în cuantum de cca. 13.000.000 de lei, Autoritatea solicitând în mod imperativ recuperarea prejudiciului astfel cauzat bugetului Uniunii Europene.

“Din verificările efectuate, precum şi din concluziile desprinse din Expertizele tehnice nr. 41/2012, 51/2012 şi nr. 101/2014, realizate de către firma SC Arcon Serv SRL, din suma totală de 13.553.137,38 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor plătite Antreprenorului până la 31.12.2014 ţi declarate CE, echipa de audit a constatat cheltuieli neeligibile în sumă de 13.553.137,38 lei”, arată raportul Autorităţii de Audit pentru operaţiuni POS Mediu 2014.

 

Printre lucrările neeligibile cuprinse în acest raport menţionăm:

  • lucrări de excavaţii care nu respectă proiectul tehnic
  • umpluturi neconforme executate la digul perimetral 2 şi drumul de acces 3, dovadă fiind destabilizarea acestora
  • materialele livrate pe şantier, care s-au degradat din cauza condiţiilor improprii de depozitare
  • realizarea sistemului de drenare a apelor, la care nu au fost respectate prevederile caietului de sarcini, ale proiectului tehnic şi ale contractului, fapt ce a dus la nefuncţionalitatea acestui sistem
  • lucrări neconforme la zona administrativă, respectiv lucrări de construcţii la platforme de beton, lucrări de arhtiectură, procurare şi montare confecţii metalice pentru cabina cântar şi lucrări de zidărie la clădirea administrativă
  • organizarea de şantier

 

Recomandările Autorităţii de Audit pun Consiliul Judeţean într-o situaţie dificilă. În primul rând, AM POS Mediu va exclude de la finanţare cheltuiala neeligibilă la peste 13 milioane de lei. De asemenea, raportul mai cere identificarea în regim de urgenţă a valorii lucrărilor de remediere pe FIDIC Galben. “AM POS Mediu va lua măsuri de stabilire şi recuperare atât a debitului aferent lucrărilor executate la celula de depozitare a deşeurilor (partea de contract FIDIC Roşu), cât şi a debitului aferent lucrărilor executate la zona tehnică (partea de contract FIDIC Galben) de la Beneficiar”, acţiuni pentru care termenele curg până la finele acestui an.

 

Plângeri penală şi relicitare

Amintim că administraţia judeţeană a primit de la AM POS Mediu acordul de principiu pentru relicitarea lucrărilor executate în cadrul acestui contract. Până la scurgerea perioadei de negocieri cu Atzwanger, Consiliul Judeţean va pregăti caietul de sarcini pentru această licitaţie, astfel ca restul de executat şi remedierile necesare la FIDIC Galben să intre anul acesta în lucru. Până acum, s-a plătit 65% din suma totală, din care în prezent se reţin cei 13 milioane de lei menţionaţi mai sus. Pentru restul de lucrări, abia după realizarea lucrărilor lipsă se poate relua plata pentru execuţie.

CJ Cluj a depus plângere penală la Decizia Naţională Anticorupţie împotriva membrilor asocierii Atzwanger SPA-Ladurner Impianti SRL-SC Confort SA-SC Vel Service SA şi a subcontractorilor săi, firmei Tahal Consulting Engineers LTD, care a asigurat supervizarea lucrărilor, precum şi tuturor persoanelor care se fac vinovate pentru abateri în implementarea contractului de lucrări. Printre lucrările neconforme reclamate de CJ Cluj se află şi sistemul de drenare a apelor subterane. „Un sistem drenant nefuncţional ar fi generat, mai devreme sau mai tărziu, destabilizarea digului estic, respectiv exista riscul perforării sistemului de impermeabilizare, ce ar fi condus la un potenţial dezastru ecologic”, afirmă reprezentanţii CJ Cluj.

 

Deja în amânare

Pe 15 decembrie 2014, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice a emis ordinul nr. 2182 prin care se prelungeşte durata de implementare a proiectului “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Cluj”, până la data de 31.12.2015.

”Demersurile privind solicitarea de prelungire a duratei contractului de finanţare a proiectului au fost iniţiate de către Consiliul Judeţean Cluj încă din luna iulie a.c., când a fost transmisă o notificare, în acest sens, către Direcţia Generală AM POS Mediu. Motivele care stau la baza prelungirii perioadei de implementare până la data de 31.12.2015 şi, implicit, actualizarea Graficului de achiziţii şi a Graficului de implementare al proiectului presupun necesitatea prelungirii unor contracte de lucrări/furnizare încheiate în vederea realizării proiectului (acestea expiră la data de 31.12.2014)”, arată  reprezentanții CJ Cluj.

 

groapa

Gropile de la Cluj put până la Bruxelles

În judeţul Cluj aproximativ 335.000 tone de deşeuri solide municipale sunt generate in fiecare an, valoare care corespunde unei cantităţi de 481 kg/capita/an. Aproximativ 86% (sau 615kg/capita/an) provin din zonele urbane în timp ce 14% (209kg/capita/an) provin din cele rurale. Sistemul actual de gestionare a deşeurilor în judeţul Cluj constă în colectarea şi depozitarea deşeurilor în zone improprii. Legislaţia europeană prevede ca până în data de 16 iulie 2012 să fie sistată depozitarea la toate gropile de gunoi neconforme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.