Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, duminică, la Cluj-Napoca, la dezbaterea despre statul de drept organizată de Fundaţia Mişcarea Populară, la care vor mai participa, printre alţii, fostul premier Emil Boc şi deputatul Elena Udrea, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice locale.

Surse politice locale au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că Traian Băsescu este aşteptat, duminică, la dezbaterea intitulată „Statul de drept între modelul european şi realitatea din România” care va fi organizată de Fundaţia Mişcarea Populară la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.

La manifestare vor participa membrii fondatori ai Fundaţiei „Mişcarea Populară”, lideri ai Partidului Mişcarea Populară, fostul premier Emil Boc, deputatul Elena Udrea, europarlamentarul Cristian Preda, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu.

Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, că va participa la dezbaterea organizată duminică de Fundaţia „Mişcarea Populară” în calitate de conferenţiar universitar la UBB şi că nu a fost invitat să intre în fundaţie, astfel că nu are unde să meargă, iar dacă i se va înainta o astfel de invitaţie „va vedea”.

„Nu m-a întrebat nimeni şi nu m-a invitat nimeni, nici într-o parte, nici în alta. Nu m-au contactat pe marginea acestui subiect. Nu am primit invitaţie aşa că unde să mă duc, dacă nu am fost invitat?”, a afirmat Emil Boc, întrebat dacă se va înscrie în Fundaţia Mişcarea Populară.

Deputatul Elena Udrea a declarat, miercuri, că Emil Boc este un partener al preşedintelui României şi că, indiferent unde va fi fostul premier PDL, sprijinul acestuia pentru ceea ce-şi propune Mişcarea Populară va exista.

„Dacă domnul Emil Boc ne va susţine sau nu, asta o va spune chiar dânsul. Domnul Emil Boc este un partener al preşedintelui României, în tot efortul acesta pe care l-au făcut cei doi în ultimii ani de a reforma România, domenii importante din România şi, de asemenea, un partener al preşedintelui şi al celor care vor să continue toată lupta pentru ţara aceasta şi viziune a lui Traian Băsescu şi după ce Traian Băsescu nu va mai fi la Cotroceni”, a precizat Elena Udrea într-o conferinţă de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.