Sebastian Ghiţă mai deţine afaceri în domeniul energiei electrice, energiei eolien, dar este şi acţionar la producătorul de vinuri Budureasca.
"In 2008 eram cel mai mare sponsor al PNL”, a declarat chiar Sebastian Ghita.

Fostul ministrul al Economiei Ioan Codruţ Sereş este finul lui Sebastian Ghiţă. Patronul Asesoft ar fi fost acuzat că este abonat la contractele cu Sereş, iar apoi aceştia şi-au oficializat împărţirea în familie. In cadrul luxos al nuntii s-au perindat zeci de politiceni si oameni de afaceri care au onorat invitatia ministrului. Liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, premierul Calin Popescu-Tariceanu, secretari de stat, primari, afaceristi si rudele mirilor si prietenii nasului au stat la masa lunga a petrecerii de la Palatul Snagov.
Cei doi s-au intalnit prima oara in 2004 la Baia Mare, pe cand Seres se afla in plina campanie electorala pentru functia de senator ales pe listele PSD+PUR (actual PC).

Lista contractelor Incheiate de GHiTa In 2004-2006 (HOTNEWS)

Afacerile Asesoft cu MEC

25.07.2006 – cu MEC – 299.924,26 RON

26.07.2006 – cu SC Conpet SA – 248.296,69 RON

23.02.2006 – cu SC Hidroelectrica SA – 4.582.875 RON

2005 – cu SC Electrocentrale SA – 26.815,19 RON

12.12.2005 – cu MEC – 205.691 RON

16.09.2004 – cu SC Transelectrica SA – 797.188 euro

Totalul acestora se ridica la 1,6 milioane euro.

Alte contracte cu statul

14.06.2006 – cu Autoritatea Nationala a Vamilor – 66.140,86 RON

28.07.2006 – RAR – 247.322,46 RON

10.07.2006 – Agentia de Plati si Interventii pentru Agricultura – 2.454.880 RON

22.05.2006 – RATST Ploiesti – 180.849,80 RON

14.04.2006 – ADS – 816.480,59 RON

2005 – Romatsa – 121.070,46 RON

2005 – Romatsa – 39.199,17 RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.