Contractul dintre Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Democrat Liberal (PDL), semnat de cele două formațiuni la stabilirea condițiilor fuziunii prevede ca la alegerile parțiale care vor fi organizate de Guvernul Ponta în acest an persoana nominalizată să fie din partidul care a deținut funcția respectivă înainte de a fi vacantată. Aceasta înseamnă că la Cluj PNL va fi partidul care alege pe cine va susține noua formațiune pentru ocuparea funcției de președinte al Consiliului Județean (CJ) Cluj.

Prevederile vehiculate de membri ai PDL, potrivit cărora persoana care este cea mai bine cotată în sondaje va fi candidatul partidului liberal sunt valabile numai în cazul scrutinului pentru alegerile locale din 2016. Conducerea centrală a partidului a subliniat că aceste înțelegeri rămân în picioare la o întâlnire cu membrii partidului, inclusiv pentru CJ Cluj.

Amintim că data alegerilor parțiale va fi 22 aprilie 2015, iar eligibile pentru aceste alegeri vor fi trei consilii județene, printre care Clujul, 26 de primării și șase colegii parlamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.