Județul Cluj devine unul din ce în ce mai periculos datorita creșterii cifrelor legate de infracționalitatea din toate mediile importante. Inspectoratul de Politie  Județean(IPJ) Cluj a fost sesizat în 2014 în legătură cu comiterea a peste 18.000 de infracțiuni dintre care 18%(3.349) făcute contra persoanei, arată o statistică oficială oferită la solicitarea gazetadecluj.ro. Numărul de tâlhării a crescut de la 102 în 2013 la 106 anul trecut. Reamintim că Tudor Grindean a fost numit șef la IPJ Cluj în septembrie 2013, iar în primul an rezultatul este unul clar: numărul de infracțiuni a crescut. În același timp, contribuabilii clujeni trebuie să plătească 600 de euro pe lună(foto jos) pentru chiria chestorului de la conducerea poliției clujene(citește aici). 

 

casa chirie tudor grindean ipj cluj


 

Citește un caz în care unui tânăr i s-a tăiat gâtul și cei de la IPJ Cluj nu l-au încadrat la tentativă de omor. Opinia publică a rămas siderată:

Tiganii i-au taiat gatul cu cutitul si acum sunt cercetati in libertate

 


 

infractionalitatea in cluj 2013 2014

Pe parcursul anului 2014, Poliţia a fost sesizată cu privire la comiterea a 18.433 de infracţiuni, ceea ce situează judeţul Cluj sub media naţională din punct de vedere al volumului criminalităţii”, se arată într-un răspuns la solicitarea gazetadecluj.ro a oficialilor de la IPJ Cluj.

 


 Cifră: 1.393 de polițiști și personal contractual lucrează la IPJ Cluj pentru a rezolva cele 18.433 de infracțiuni. Media de infracțiuni în 2014 este de 50 pe zi. Fiecare polițist trebuie să lucreze în medie 13 cazuri.

 

Cazuri preluate de sub nasul incompetent al lui Grindean

 

Un alt caz flagrant din 2014 care s-a petrecut sub nasul lui Tudor Grindean a fost incendierea unui autoturism, precum si amenințarea nevestei și fiicei proprietarului. Polițiștii de la IPJ Cluj nu au găsit vinovații- cauza fiind clasată AN-autor necunoscut, iar procurorii DIICOT din Arad s-au dovedit mai buni cunoscători ai fenomenului infracțional din Cluj. Un alt caz a fost un jaf de zeci de mii de euro petrecut in Cluj-Napoca la care procurorii arădeni i-au venit de hac. Întregul dosar a fost trimis de DIICOT ARAD în judecată. Infracționalitatea din Cluj a ajuns să fie un fenomen mai bine cunoscut de arădeni.. Citește doar unul dintre articole redactate de gazetadecluj.ro pe această temă:

Dosarele GRELE ale lui Tudor Grindean, preluate de DIICOT Arad

 

 Cea mai mare pondere din infracționalitatea clujeană: loviri sau alte violențe

gat taiat tigan baciu


”În anul 2014 au fost înregistrate 3.349 infracţiuni contra persoanei, care reprezintă 18,17% din totalul infracţiunilor înregistrate în anul 2014, ponderea cea mai mare având-o infracţiunile de lovire sau alte violenţe sesizate. Infracţiunile grave au o pondere de 0,10% din criminalitate; majoritatea au fost comise în mod spontan, de cele mai multe ori pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, în anturajul apropiat sau în familie”, se arată în continuarea răspunsului oferit de oficialii IPJ Cluj.

 

Bătăușul de la PP Protect din Euphoria, deferit justiției

 

Dacă tot vorbim de infracțiuni contra persoanei trebuie să reamintim că un tânăr a luat bătaie în municipiul Cluj-Napoca la începutul anului trecut în clubul Euphoria Music Hall. Agresorii au fost nimeni altcineva decât agenții de pază, care ar fi trebui să protejeze localul și nu să bată clienții. Coincidență sau nu, ei erau agenți de pază la PP Protect, firma fostului șef al IPJ Cluj-Teodor Pop Pușcaș. Doi dintre bătăuși au scăpat, unul dintre agenții de la PP Protect a fost deferit justiției. Cu toate că oficialii IPJ Cluj trebuia să le retragă atestatul de agent de pază celor de la PP Protect de îndată ce s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lor, ei nu au făcut-o. Concluzia o puteți citi în articolul de mai jos:

Teodor_pop_puscas_max

Grindean(IPJ) îl protejează pe Pop Puşcaş Teodor(PP Protect)

 

 Jaful de la casa de amanet cu seif cu tot

”În ceea ce priveşte infracţiunile contra patrimoniului, în anul 2014 au fost sesizate 10.842 de fapte, acestea reprezentând 59% din totalul infracţiunilor înregistrate în anul 2014. Furturile, în procent de 73,70%, reprezintă cel mai important segment infracţional al acestei categorii; au fost sesizate 106 infracţiuni de tâlhărie”, se arată în continuarea răspunsului citat.

Față de această latură a răspunsului IPJ cluj am vrea să reamintim faptul că o casă de schimb valutar a fost jefuită chiar la începutul mandatului lui Tudor Grindean de pază asupra județului Cluj. Hoții au fost atât de liberi că au fugit cu seif cu tot. Citește mai jos subiectul, prezentat în exclusivitate de gazetadecluj.ro:

JAF la o casa de amanet din Cluj. Hotii au furat seiful cu 100.000 de lei

 

”În anul 2014 au fost înregistrate 374 infracţiuni de evaziune fiscală. Au fost indisponibilizate produse în valoare de 33.201.317 de lei, s-au aplicat 2.100 sancţiuni contravenţionale, fiind determinată achitarea la bugetul statului a sumei de 5.214.337 lei, în baza art.10 din Legea nr. 241/2005.

Activitatea de prevenire a criminalităţii reprezintă, alături de combatere, o componentă importantă a intervenţiei Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. În acest domeniu, s-a acţionat pe două paliere: prin structurile operative şi prin structurile de cercetare şi prevenire a criminalităţii. Pentru prevenirea criminalităţii, în anul 2014 au fost desfăşurate numeroase acţiuni cu scop preventiv dintre care menţionăm: 17.833 de intervenţii rapide la evenimente, 94 de razii efectuate, 4.817 acţiuni cu efective mărite”, spun polițiștii.

 


 

2013- anul schimbării

 

25 Septembrie 2013 este ziua când Tudor Grindean a fost numit șef la IPJ Cluj. Venea după un șef acuzat de mânerelile cu averea, Ioan Păcurar, fapt pentru care a fost și trimis în judecată. Oficialii MAI s-au gândit atunci că dacă aduc un om din afara județului Cluj vor reuși să stârpească corupția din Poliția clujeană. Nici nu au reușit și au adus un manager a cărui deficiențe se văd pe cifre. Tudor Grindean este un om al cifrelor, iar de data aceasta nici măcar statisticile nu îl mai pot ajuta. Infracționalitatea generală a crescut în județul Cluj, infracțiunile contra persoanei au crescut și ele, darămite tâlhăriile.  Nu poți trăi cu frică într-un oraș ca și Cluj-Napoca, Capitala Tineretului în 2015. Trebuie să ai siguranța că mergi pe stradă și nu pățești nimic. Iar Grindean nu a adus acest lucru în viața clujenilor.

 

”În anul 2013, la nivelul judeţului Cluj au fost înregistrate 18.010 infracţiuni. Au fost sesizate 3.049 infracţiuni contra persoanei, 10.562 infracţiuni contra patrimoniului (102 tâlhării).

În anul 2013 au fost înregistrate 482 infracţiuni de evaziune fiscală. În urma activităţilor de investigare a criminalităţii au fost indisponibilizate produse în valoarea de 4.170.759 de lei, au fost aplicate 1.807 amenzi contravenţionale, fiind determinată achitarea la bugetul statului a sumei de 3.633.446 lei.

Pentru realizarea obiectivelor în anul 2015, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj îşi propune să promoveze activităţi pentru creşterea siguranţei publice, combaterea criminalităţii sub toate formele sale de manifestare, valorificarea la maximum a potenţialului uman, logistic, financiar şi profesionalizarea poliţiştilor”, conchid oficialii IPJ Cluj răspunsul furnizat gazetadecluj.ro.

Noi nu putem conchide aici povestea. Trebuie să vă reamintim că Tudor Grindean, șeful IPJ Cluj, nu a făcut nicio schimbare la Serviciul Permise în urma profundelor ilegalități arătate în presă(vezi aicin.r. ulterior acestui articol IPJ Cluj ne-au trimis o informare pe care am postat-o aici). Ne-au spus că ne vor anunța asupra rezultatelor, dar nu au spus nimic de atunci.

 


 

2015, anul reformei?

 

Și asta nu e nimic. Din arestul IPJ Cluj au evadat la începutul anului patru deținuți(citește aici). Ultimul a fost prins după 13 zile. Ieri, a mai arestat unul de data aceasta de sub ESCORTA IPJ Cluj(pentru subiectul integral click AICI). Nu știm ce înseamnă la Grindean escortă, dar sperăm că nu transforma Poliției în acea doamnă cu care îți petreci noaptea la restaurant. Noi sperăm că polițiștii sunt cei care păzesc societatea clujeană și nu cei care o pun în pericol. Noi sperăm că se va schimba ceva în IPJ Cluj după prezentarea publică a acestui articol. Noi putem doar spera că 2015 va fi anul reformei în IPJ Cluj. Noi sperăm că există cu adevărat o șansă pentru reformă în IPJ Cluj. Pentru că peștele numit IPJ Cluj are o escortă care se împute de la cap…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.