Consiliul Județean Cluj a acordat, prin atribuire directă, contractul de asistență pentru proiectul „Sistem Management Integrat al Deșeurilor în Județul Cluj„ firmei Romair Consulting, societate abonată la contracte publice, după ce a mimat anterior o licitație care s-a anulat. Deși problemele la groapa de gunoi a Clujului ne se mai sfârșesc, parte din ele datorându-se și firmei de consultanță, cei din consiliul județean au motivat această atribuire prin faptul că firma le-a fost impusă de Guvernul din 2012.

 

Consiliul Județean Cluj, a lansat, pe 27 martie 2013, o invătație de participare  pentru un contractul public ”Asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării execuție a lucrărilor pentru proiectul Sistem Management Integrat al Deșeurilor în Județul Cluj”. Două luni mai târziu, mai exact pe 22 mai, procedura era anulată, cu mențiunea că au fost depuse numai oferte inacceptable și/sau neconforme, pentru ca la sfărșitul lunii octombrie 2012, același contract să ajungă, prin atribuire directă, la societatea Romair Consulting SRL. Alegerea era motivată de către autoritatea contractantă prin următoarele: ”Justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare: Lucrările/produsele serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate”.

 

Valoarea contractului, și anume 403.680 de lei, este mai mare decât limita care permite atribuirea directă a unui contract de achiziții publice. Un expert consultant în construcții a explicat pentru Gazeta de Cluj că o șmecherie la limita legalității care se poate face atunci când se dorește atribuirea cu dedicație a unui contract stă în condițiile de participare impuse. Acestea pot fi alese de așa manieră încât să nu poată fi atinse decât de către firma căreia îi este dedicat contractul.

 

Romair Consulting SRL este cunoscută prin faptul că a este una dintre firmele care ”îngrășt” prin contracte cu statul, fiind una dintre firmele de curte ale PDL. Societatea Romair Consulting, considerată a fi un colos în materie de servicii şi prestaţii de consultanţă pe probleme de mediu, este controlată de către Gheorghe Boeru. Din anul 2004 încoace, Gheorghe Boeru a devenit, atât oficial cât şi neoficial, unul dintre principalii sponsori ai PDL. În prima etapă a ”șmecheriei”, cea în care anunțul a fostposta formalpe SEAP și apoi anulat, autoritatea contractantă era reprezentată de pdl-istul Alin Tișe, pe atunci aflat la conducerea consiliului județean Cluj, iar ștacheta a fot preluată de Horea Uioreanu, președinte al consiliului județean la data la care a fost atribuit contractul firmei Romair Consulting.

 

Toți cei responsabili, afară din CJ!

 

Referitor la modul de atribuire a contractului de consultanță pentru proiectul sistem Management Integrat al Deșeurilor în Județul Cluj, consilierul județean PNL, Mihai Seplecan, arată că, din punctul lui de vedere, nu s-a procedat corect, legal. El spune că organele abilitate, și aici se gândește atât la un audit intern cât și la organele de urmărire penală, ar trebui să se autosesizeze și să ia măsurile necesare pentru clarificarea modului de atribuire a contractului de consultanță către Romair Consulting

 

”Ceea ce s-a întâmplat nu e un lucru bun nici pentru județ, nici pentru banul public, nici pentru cetățeni. Transmit celor care au promovat, au încurajat sau au acoperit toate aceste practici în Consiliul Județean Cluj, să se autosesizeze și să plece din funcțiile de conducere, deoarece toate lucrurile făcute sunt în detrimentul banilor publici și a cetățenilor județului Cluj. Toți directorii, șefii de servicii, șefii de birouri, politicieni care au făcut, au acoperit ori tăinuit aceste practici să își dea demisia.”, a precizat Mihai Seplecan pentru Gazeta de Cluj.

 

Proiect împotmotit

 

La cererea Uniunii Europene, Guvernul României a demarat proiectul Sistem Management Integrat al Deșeurilor în Județul Cluj pe vremea premierului Emil Boc. Atunci s-a pus baza unui proiect european pentru închiderea rampelor vechi, cum este cea de la Pata Rât, şi s-a dispus totodată amenajarea unor centre ecologice pentru depozitarea deşeurilor.

 

În aceste proiect măreţ, Consiliului Judeţean Cluj i s-a impus să lucreze cu un consultant de la Bucureşti, prin Ministerul Mediului. Câştigătorul licitaţiei pentru consultanţă a fost consorțiul internațional format din Kocks Consult GmbH, Nvironplan SA, EPEM si Romair Consulting SRL.

Una din sarcinile care cădeau în sarcina consultantului, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Cluj, era să traseze conturul de protecţie în jurul vechii rampe de la Pata Rât, contur care cuprindea suprafaţa contaminată de teren şi o centură de protecţie, pe care nu se mai puteau depune deşeuri. Din cauză că Romair Consalting, până la mijlocului anului trecut, nu își îndeplinise încă acestă sarcină, Clujul a avut mari probelme cu depozitarea gunoiului.  Horea Uioreanu a declarat la cea vreme că în mod normal se impunea aplicare unor penalități pentru consultant în acest caz, însă contractul cu Ministerul Mediului a fost întocmit într-o asemenea manieră încât Consiliul Județean este forțat să lucreze cu aceeași companie pentru aplicarea corecțiilor la conturul de protecție.

 

Apetitul Romair

 

Aceeaşi firmă a găsit banca la care Consiliul Judeţean Constanţa s-a îndatorat pe 20 de ani pentru finalizarea Pavilionului Expoziţional. CJ Constanţa, sub conducere PSD, a plătit 2,6 milioane lei firmei Romair Consulting pentru a-i găsi finanţarea necesară returnării unei datorii către Comisia Europeană, apărută după ce însuși președintele CJ ar fi ordonat blocarea proiectului, invocând probleme la structura de rezistență a clădirii. Compania a găsit în 6 luni răspunsul la solicitare.

Aceeaşi Romair Consulting Ltd a fost implicată pe servicii de consultanţă într-una din cele mai controversate licitaţii ale Primăriei Botoşani, pentru un parc de agrement de 7 milioane de euro. La licitaţia pentru amenajarea parcului a participat SC Electroalfa Botoşani, firmă cu care compania lui Boeru colaborase în trecut.

Pe vremea guvernării Năstase, Romair Consulting Ltd a câştigat numeroase licitaţii pe bani publici. Spre exemplu, în 2005 firma lui Gheorghe Boeru a obtinut de la Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) contracte de efectuare a studiilor de fezabilitate pentrure ecologizarea celor mai mari parcuri bucureştene. Pentru întocmirea acestor studii, Boeru a încasat atunci circa 1.000.000 de lei.

 

Crina Crainic

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.