Ioan Oleleu a renunțat în totalitate la funcția din Consiliul Județean. Deși, acum două săptămâni, Ioan Oleleu lăsa liber scaunul de vice-președinte, de această dată a renunțat și la funcția de simplu consilier județean. Motivul pentru care ar fi făcut acest gest este că Olelu dorește să se întoarcă pe vechiul său post de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj (DSVSA Cluj).

Vineri, 22 mai, Consiliul Județean Cluj a înregistrat demisia lui Ioan Oleleu din funcția de consilier Județean. Conform listelor de consilieri județeni stabiliți la alegerile din iunie 2012, locul lui Oleleu va fi ocupat de un membru al PNL, dat fiind că în fosta alianță Uniunea Social Liberală (USL) listele de candidați la Consiliul Județean erau formate succesiv de câte un membru al PSD și un membru PNL.
Deși în prezent PSD nu se mai află în alianță cu PNL, listele întocmite în 2012 rămân valabile până la organizarea unor noi alegeri, și anume în 2016. Astfel că, dacă un membru din CJC își dă demisia, acesta este înlocuit cu următorul de pe listă, indiferent de culoarea politică purtată de acesta. În acest caz, Partidul Social Liberal pierde un scaun din instituția județeană în favoarea Partidului Național Liberal.

Locul de consilier județean va fi ocupat de un liberal de la Câmpia Turzii

Persoana îndreptățită să ocupe postul de consilier județean, lăsat liber de Ioan Oleleu, este liberalul Nelu Deac. Un fost membru din biroul PNL Câmpia Turzii, rămas cu statut simplu și simpatizant al monarhiei. Cu o carieră în asigurări, Nelu Deac are în geanta de realizări și funcția de membru fondator al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhie. Astfel se numără printre cei 100 de liberali ce au transformat admirația pentru familia regală într-o alianță de monarhiști.
Liberalul de la Câmpia Turzii a întrat în politică în 2008 și a participat la toate campaniile electorale, cu excepția celei din toamna anului trecut pentru alegerea președintelui României.
„Vestea că Ioan Oleleu a demisionat din Consiliul Județean Cluj ne-a luat prin surprindere. Nu îmi pot ascunde însă bucuria că de la Câmpia Turzii mai trimitem un om în Consiliul Județean, pe Nelu Deac. Sperăm ca acest lucru să devină un avantaj pentru soluționarea problemelor municipiului Cluj-Napoca. Nu am vorbit cu Deac deoarece nimeni nu se aștepta, dar sunt sigur că nu va refuza acest post. De asemenea Colegii din PNL de la Cluj se vor bucura pentru că se va mari tabăra politică de liberali din instituția județeană”, declară, pentru Gazeta de Cluj, consilierul local din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan.

Demisia lui Oleleu i-a surprins pe colegii săi de partid

Mai mulți membri din PSD Cluj au afirmat că nu se așteptau de la această decizie definitivă a lui Oleleu. Ivan Ilarie, colegul lui Oleleu de partid, ce este de asemenea consilier județean, a afirmat că este surprins de decizia acestuia:
„Nu știam de demisia lui Oleleu din CJC. El a fost un vicepreședinte bun, un consilier județean cu experiență în problemele cetățenilor. A încercat să rezolve problemele Clujului ce sunt băgate în gard de cei de la PNL. De la demisa sa din funcția de vicepreședinte nu l-am mai văzut. Nu ne-am întâlnit deloc de atunci. Ori s-o fi săturat de proiectele blocate de cei de la conducere, ori se gândește să se întoarcă la DSVSA Cluj”.
Președintele Consiliului Județean este singurul ce vede decizia lui Oleleu ca fiind una calculată.
„Nu înțeleg care este surprinderea tuturor. Omul are dreptul să demisioneze. Probabil că a demisionat din postul de vicepreședinte al CJC pentru a aplica pe postul său anterior de la DSVSA Cluj, iar în momentul în care a primit confirmarea că se poate reangaja a renunțat și la postul de Consilier Județean pentru a nu se afla în conflict de interese. E perfect normal să se mute pe un post la care e specialist și care îi poate pune pâinea pe masă mai bine decât o indemnizație mică de consilier județean”, a declarat președintele Consiliului Județean, Istvan Vakar.

DSVSA Cluj confirmă că Oleleu se poate întoarce la orice oră pe vechiul post

Directorul executiv al DSVSA Cluj, Nicolae Pivariu a precizat că postul lăsat nu a fost ocupat, ci, dimpotrivă, poate fi revendicat de acesta în orice moment.
„Nu pot să vă spun dacă am avut discuții cu Oleleu despre revenirea sa la DSVSA Cluj. În schimb, dacă renunță la Consiliul Județean, își poate revendica postul de aici. Conform legislației, acesta a părăsit postul temporar și se poate întoarce când dorește. Chiar dacă era cineva angajat ca suplinitor pe postul lui Oleleu, acesta era scos din funcție. Însă nu a fost cazul, deoarece din 2012 nimeni nu a ocupat postul acestuia”, declară Nicoale Pivariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.