Olimpia Călianu, secretara catedrei de Fizică a Universităţii Babeş – Bolyai Cluj-Napoca a murit în urmă cu câteva ore, la Spitalul Clinic Municipal (fost “Clujana”) din Cluj-Napoca după o agonie de peste o lună. Aceasta se spânzurase, în luna septembrie, într-un dulap de haine, fiind salvată în ultima clipă de un membru al familiei, care a şi anunţat salvarea. Femeia a fost menţinută în viaţă, cu eforturi uriaşe de către medicii spitalului, însă în urmă cu câteva ore femeia, în vârstă de 41 de ani, a încetat din viaţă. O motivaţie a gestului său extrem ar putea fi faptul că Olimpia Călianu suferea – conform mărturiilor cunoscuţilor – de depresie post natală, după ce dăduse naştere celei de-a doua fetiţe, astăzi ajunsă la vârsta de 9 luni.

Profesorul Simion Simon, fost decan şi şef de catedră al Facultăţii ne-a declarat în exclusivitate că regretă profund moartea celei cu care a lucrat o perioadă de cel puţin 10 ani de zile: „A fost o persoană deosebită şi extrem de profesionistă în domeniul ei, cu o atitudine absolut exemplară pentru o persoană dintr-un secretariat, aşa cum ar trebui să aibă totă lumea. Mi s-a părut că a fost un exemplu pentru toată lumea şi cu greu ai fi putut să găseşti ceva să-i reproşezi. Nimeni nu poate să ştie ce-i în mintea unui om şi ce poate să se întâmple, dar vorbim de un lucru şocant…”

Sorin Grecu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.