Nevasta senatorului PSD Alexandru Cordoș, Mihaiela, a mai primit încă 30 de zile de arest de la Înalta Curte de Casație și Justiție(ICCJ). Mihaiela este acuzata ca atât din postura de referent la Spitalul Judetean Cluj, cât și din cea de nevasta de senator aflat la putere, și-ar fi traficat influența pentru a ”aranja” concursurile pentru slujbe la stat. Surse din DNA ne-au declarat că în cadrul dosarului există fapte pe care toți inculpații i-au recunoscut, dar și fapte în care apărarea consideră că au fost implicate persoane fără niciun fel de legătură.

 

Stenograme și filaj din cazul famigliei Cordoș puteți urmări în pozele alăturate, dar și pe www.gazetadecluj.ro. Cum avea întâlniri fiica senatorului cu diverși ”clienți” interesați de joburi, cum a fost implicat până și fiul senatorului, Andrei Cordoș, dar și alte detalii picante puteți citi în continuare.

 

Valentin Cuibus apare și el în dosar

Inspectorul șef al județului Cluj, Valentin Cuibus, apare și el în dosar după ce famiglia Cordoș i-a cerut intervenția pe lângă un profesor, Alpar Gyozo. Cuibus neagă că ar fi fost influențat de colegul său din PSD, senatorul Alexandru Cordoș, cu toate că acesta recunoaște că senatorul i-a pus la dispoziție mașina de transport când a fost în București.

”De asemenea, interceptările efectuate în cauză au evidențiat faptul că senatorul Cordoș Alexandru a intervenit în favoarea lui Chidean Alpar Gyozo pe lângă inspectorul școlar general Cuibus Valentin, aspect confirmat atât de către numita Cordoș Mihaiela Lucia în discuțiile pe care le-a purtat de mai multe ori cu Bidian Irina, cât și de faptul că reprezentanții ai ISJ Cluj l-au contactat pe profesor pentru discuții în legătură cu postul de suplinitor.

La data de 05.01.2015, Chidean Alpar Gyozo a fost contactat de către inspectorul școlar Potora Cristian, care i-a oferit un post de suplinitor de limbă maghiară pentru o săptămână de zile la Liceul Octavian Goga, ofertă cu care acesta nu a fost de acord, context în care inspectorul școlar i-a promis că va căuta altceva”, arată o sursă din rândul procurorilor DNA.

”Alpar Gyozo a dat concurs în 2013 și a primit post. Iar în 2014 nu s-a mai prezentat la concurs și în consecință nu a primit post. Domnul senator mi-a trimis mașina de două sau de trei ori în șapte ani, dar eu nu m-am întâlnit cu el, ci cu șoferul. Am fost chemat la audieri doar o singură dată în care le-am răspuns care sunt procedurile la noi. Normal(n.r. întrebat dacă a fost chemat în calitate de martor) ”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Valentin Cuibus, șeful ISJ Cluj.

 

Fiul lui Sandu Cordoș, Andrei Cordos de la Pandurii Târgu Jiu, apare în interceptări

Mihaiela Cordoș folosea telefonul propriului fiu, Alexandru Cordoș- fotbalist la Pandurii Târgu Jiu- foto sus, pentru a putea vorbi fără să fie interceptată. Pe 19 noiembrie 2014 Salanță Gheorghe a contactat-o pe Mihaiela Lucia Cordoș pe telefonul fiului acestuia, respectiv pe numărul 0744451636.

Salanță Gheorghe: Alo?

Cordoș Mihaiela Lucia: Alo? No, poți să pleci?

Salanță Gheorghe:Viu, plec, plec ia-cuma ni din Gilău, tu viu la tine acolo și îi dau telefon când îs acolo.

Cordoș Mihaiela Lucia Da, și sună-mă pe telefonu ăsta când ajungi aicea în față și io cobor, bine?

Salanță Gheorghe:Bine, dragă, bine, bine, bine. Ciao.

Cordoș Mihaiela Lucia Pa, pa.

 

Mihaiela se pregătea de aranjarea concursurilor înainte să apară posturilor

Mihaiela Cordoș se pregătea să ”aranjeze” concursurile înainte ca ele să fie scoase la concurs. Astfel, procurorii DNA au surprins o stenogramă în care nevasta senatorului PSD îi explica unei doamne, care vorbea de pe postul telefonic al lui Oltean Liliana Maria, că o să se anunțe când se scot posturile la concurs. Discuția a avut loc pe 25 noiembrie 2014.

Cordoș Mihaiela Lucia: D-apăi așe ni, tu ce faci?

Doamnă: Da ce să fac, stau.

Cordoș Mihaiela Lucia: Îhm.

Doamnă: Așteptăm să mă suni să-mi zici..

Cordoș Mihaiela Lucia: D-apăi după ce să te sun numa așa ca să…ce să te sun.

Doamnă: Că ți-i dor de mine.

Cordoș Mihaiela Lucia: No, bine tu, hai să povestim.

Doamnă: Tu nu s-o scos încă nimic, n-ați aflat nimic încă?

Cordoș Mihaiela Lucia: Nu, nu încă nu.

Doamna: No, bine dară.

Cordoș Mihaiela Lucia: Deocadată nu și nici nu cred că în decembrie o să scoată pentru că am înțeles că vin rezidenții, ce știu io ce-i p-aicea.

 

Senatorul PSD vine acasă și le rezolvă

O altă stenogramă interceptată de procurorii DNA Cluj arată că senatorul PSD Alexandru Cordoș îi rezolva treburile Mihaielei. Discuția a avut loc pe 25 noiembrie 2014 la ora 12:02.

Cordoș Alexandru: Da.

Cordoș Mihaiela Lucia: Alo?

Cordoș Alexandru: Alo?

Cordoș Mihaiela Lucia: Apăi nu știu a câtea oară se duce acolo și săptămâna trecută..

Cordoș Alexandru: Cum?

Cordoș Mihaiela Lucia: Și săptămânaasta și nu-i nimeni acolo.

Cordoș Alexandru: No, bine, lasă că vin io acasă și vedem, Bine?

Cordoș Mihaiela Lucia: No, OK, bine, pa.

 

Mama și fiica se ascundeau de interceptări

Mama, Mihaiela Lucia Cordoș, și fiica, Andreea, încercau pe 26 octombrie 2014 să se ascundă de interceptări. Asta reiese din stenograma următoare

Cordoș Mihaiela Lucia: Da, Andreea.

Andreea: Tu mamă, tu vii până pe la 7 sau nu?

Cordoș Mihaiela Lucia Nu, nici vorbă, de la 7 la 9 îi, 9 jumate chiar 10.

Andreea: Am înțeles.

Cordoș Mihaiela Lucia: Deci numa târziu tare și-am înțeles că cam o oră jumătate faci numa, numa dus sau nu știu ceva de genu.

Andreea:  Eee, da n-ai zis că vii de-acolo la ea acasă?

Cordoș Mihaiela Lucia Nu, no bine Andreea, ce prostii vorbești, mami.

Andreea:  Da, tu așa am  crezut.

Cordoș Mihaiela Lucia: No bine tu Andreea, no dă-i pace. No, te sun când pot, bine?

Andreea:  Bine, da vezi la ce vorbim acuma că nu-i de stat, știi?

Cordoș Mihaiela Lucia: Unde?

Andreea:  Să nu ții ăla lângă tine.

Cordoș Mihaiela Lucia: A, nu, no bine, Andreea, da-l închis, da tu ce crezi?

Andreea:  Bine, ai numa grijă, bine.

Cordoș Mihaiela Lucia: No, pa.

Andreea: Pa, pa.

 

Banii înapoiați după jumate de an

Mihaiela Cordoș arăta în discuțiile telefonice că înapoi banii dacă problema nu se rezolva, doar că acestea depind de soțul său, senatorul Alexandru Cordoș. În schimb, din stenogramele DNA Cluj reiese că Mihaiela Cordoș plătea banii înapoi în rate.

Cordoș Mihaiela Lucia: Da Rodi.

Rodi: No ce faci tu drăguță

Cordoș Mihaiela Lucia:Dapoi…la servici, ce aș putea face?

Rodi:Da?

Cordoș Mihaiela Lucia:Da.

Rodi:Cum ești?

Cordoș Mihaiela Lucia:Dapoi așa și așa. Așa răcită am fost săptămâna asta că m-am răcit atunci când m-am dus la Mediaș.

Rodi:No.

Cordoș Mihaiela Lucia:Știi?

Rodi:No, ceva bani nu mai îmi dai?

Cordoș Mihaiela Lucia: Scumpa mea, undeva săptămâna viitoare da. Dar nu știu să-ți spun, undeva pe miercuri, joi. După ce se întoarce(n.r. Alexandru Cordoș, senator PSD, să se întoarcă de la București), știi?

Rodi:: Îhi, îhi.

Cordoș Mihaiela Lucia: Sigur că da.

Rodi: Și apoi vezi, poate luna viitoare să termine.

Cordoș Mihaiela Lucia:Dar o fost cu Claudia pe aici și o zic că undeva luna ivitoare, o zis că ele îți dau amândouă, și atunci gata.

Rodi: Păi da, că deja îs de o juma de an.

Cordoș Mihaiela Lucia:Am înțeles că una mai are două și una patru sau așa ceva o zis.

Rodi: Nu știu, șase.

Cordoș Mihaiela Lucia: Păi nici eu nu știu, numai ce mi-o zis ea când o fost Claudia, că o venit să-i dau trusa, știi?

Rodi: Da, da.

Cordoș Mihaiela Lucia: No bine Rodi. Bine puiule, mai vorbim oricum.

Rodi: Altceva nimica? Nicio veste?

Cordoș Mihaiela Lucia:Deocamdată încă nu, dar vedem.

Rodi: Bine dragă, bine. Pa.

Cordoș Mihaiela Lucia:Pa!

 

Angajați de la Tribunalul Cluj ”traficau” influența cu Mihaiela

O altă stenogramă a procurorilor DNA relevă cum Raluca, nevasta lui Sebastian Raul Valosutean- specialist IT de la Tribunalul Cluj, a încercat să se implice în traficul de influență făcut de Mihaiela Cordoș. Mai mult decât atât, conversația telefonică a avut loc de pe telefonul angajatului Tribunalului Cluj.  În schimb, când Mihaiela a auzit că i s-a propus o întâlnire în față la Tribunal i s-a făcut frică și a schimbat locația. Redăm în continuare stenograma din 28.11.2014 de la ora 15:38

Mihaiela Cordoș: Raluca…

Raluca: Da.

Mihaiela Cordoș: Să nu te mai duci în Piața Mihai Viteazu că vin eu unde zici, că mă ia Andreea acuma, vine după mine, și după aceia..că nu mă mai duc la coafor.

Raluca:  No bine! Acuma ați ieșit?

Mihaiela Cordoș:  Păi eu nu am ieșit, că o aștept pe Andreea. Acuma, să vină, știi? Mă ia cu mașina și să-mi zici un pic unde crezi tu că-i mai aproape.

Raluca: Eu îs la cabinet pe Traian Vuia.

Mihaiela Cordoș: Aoleu!

Raluca: În Someșeni.

Mihaiela Cordoș: În capătul ălalalt. No poi, până acolo nu am cum să ajung. Păi atunci haide tu în Piața Mihai Viteazu, tot acolo, la numărul 40, că te aștept acolo în față, bine? Că eu oricum mă duc la magazinul ăla de lângă.

Raluca: Ă…sau dacă mergeți, nu știu, la tribunal, în față la tribunal. Acolo lucră soțul. Și îl rog să vă aștept.

Mihaiela Cordoș: A! Nu, nu, nu.

Raluca: Și să…

Mihaiela Cordoș: Mai bine vii tu acolo…

Raluca: Aha!

Mihaiela Cordoș: Și stau eu până vii.

 

Relația famigliei Cordoș cu proprietarul cazinoului Monaco Club

Famiglia Cordoș avea o relație apropiată cu Jean Moldovanu, proprietarul firmei Goldprest Impex, firma care controlează cazinoul Monaco Club. El arată un interes să se întâlnească atât cu senatorul Alexandru Cordoș, cât și cu nevasta sa, Mihaiela. Societatea lui Jean Moldovan avea în 2013 afaceri de 61 de milioane de lei

Cordoș Mihaiela Lucia: Jane.

Jane: Săru mâna, ce faceți?

Cordoș Mihaiela Lucia: Da uite am venit până la Câmpia Turzii..că mâine stau un pic la sora mea.

Jane: Am înțeles. Nu sunteți mâine pe la Feleac?

Cordoș Mihaiela Lucia: Mâine seară mai târziu, undeva după 9.

Jane: Apoi așa, prea târziu, că nu v-am deranja.

Cordoș Mihaiela Lucia: Păi…

Jane: Poimâine?

Cordoș Mihaiela Lucia: Eu mâine stau că sora mea taie porcul știi? Și atunci numai mâine seară târziu mă întorc. Duminică îs probabil

Jane: Duminică? Și îi și nenea Sandu oare duminică?

Cordoș Mihaiela Lucia: Da, da, sigur.

Jane: Păi atunci mai bine pe duminică și…când că sun ca să..

Cordoș Mihaiela Lucia: Păi acuma ce să mai suni? Duminică după masă.

Jane: Duminică după masa?

Cordoș Mihaiela Lucia: Da, sigur.

Jane: Bine.

Cordoș Mihaiela Lucia: Sigur.

Jane: Bine, bine. Am vrut să sun că acuma, deși-i târziu, dar să știu un pic cum ne organizăm și noi.

Cordoș Mihaiela Lucia: Da, da, da, dar nu-i niciun bai. Că duminică suntem acolo.

Jane: Ok. Păi atunci rămânem pe duminică. Și sunăm în prealabil oricum. Bine?

Cordoș Mihaiela Lucia: Bine.

VA urma…

filaj (1) filaj (2) filaj (3) filaj (4)

1 COMENTARIU

  1. ar fi interesanta o interceptare si a primaritei psd din chinteni, sunt zvonuri care spun ca si aceasta „aranjeaza” posturi in invatamant pentru clientii cu dare de mana, tot cu sprijnul isj si al directorilor servili din scoli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.