Jan Hus, ereticul boemian

Pe data de 6 iulie 1415, în catedrala din Konstanz, conciliul l-a condamnat pe Jan Hus ca eretic, a ordonat ca scrierile lui să fie arse şi l-a predat braţului secular. Hus a fost imediat scos din ordinul preoţesc şi condus în afara oraşului, într-un loc unde se ridicase deja un rug. I s-a cerut pentru ultima oară să se salveze printr-un cuvânt de retractare. A refuzat din nou. Focul a fost aprins, în timp ce Jan Hus cânta imnuri religioase.

Jan Hus s-a născut în satul Hussinetz şi a fost cunoscut sub numele de Jan din Hussinetz, pe care l-a scurtat mai târziu în Hus sau Huss. Către 1390 se afla printre studenţii săraci din Praga, unde îşi câştiga existenţa dând o mână de ajutor prin biserici. La vremea aceea îşi dorea să devină preot. Între timp, după obiceiul vremii, a luat parte la petrecerile boeme ale tineretului universitar. În 1396, a primit titlul de doctor în arte şi a început să predea la univeristate. În 1401, a fost ales decan al facultăţile de arte – adică de ştiinţe „umaniste”. În acelaşi an a fost hirotonisit, după care şi-a schimbat complet comportamentul, ducând o existenţă de o austeritate aproape monahală. În calitate de conducător al capelei Betleem, a devenit cel mai vestit predicator din Praga. În rândurile auditoriului său se aflau numeroase personalităţi importante de la curte, iar regina Sofia şi l-a ales ca duhovnic. Hus li se adresa enoriaşilor în cehă, nu în latină, şi îi îndemna pe credincioşi să participe activ la serviciul divin, cântând imnuri.
Acuzatorii lui Hus au pretins mai târziu că, în primul său an de predicator, Hus a dat glas îndoielilor lui Wyclif în privinţa dispariţiei pâinii şi a vinului din elementele consacrate ale euharistiei. Cu siguranţă Hus a citit unele dintre lucrările lui Wyclif după care şi-a făcut nişte copii, care mai există şi astăzi, cu adnotările sale. În anul 1403, părerile lui Wyclif se bucurau de o popularitate atât de mare la Universitatea din Praga încât clerul administrativ al catedralei le-a cerut profesorilor de la universitate să examineze patruzeci şi cinci de extrase din scrierile lui Wiclif şi a întrebat dacă aceste doctrine nu trebuiau cumva scoase din învăţământ. Mai mulţi profesori, printre care şi Hus, au răspuns negativ. Majoritatea însă a decis ca nici un membru al corpului didactic universitar nu avea voie să apere – în public sau în particular – sau să adere la vreunul din cele patruzeci şi cinci de articole incriminate.
Hus a ignorat această interdicţie, motiv pentru care clerul praghez i-a adresat o petiţie arhiepiscopului Zbynek cerându-i să îl dojenească. Arhiepiscopul a procedat cu prudenţă, căci se afla atunci în conflict cu regele. Când Hus a continuat să-şi exprime simpatia în legătură cu părerile lui Wyclif, arhiepiscopul l-a excomunicat, împreună cu unul dintre colegii săi, în 1409. Cei doi au continuat să-şi exercite funcţiile sacerdotale şi Zbynek a pus întreaga Pragă sub interdict. În plus, Zbynek a cerut să-i fie aduse toate scrierile lui Wyclif care puteau fi găsite în Boemia. I s-au adus în jur de două sute de manuscrise, pe care le-a ars în curtea palatului episcopal. În acest conflict Hus a făcut apel la recent alesul papă, Ioan al XXIII-lea, dar acesta i-a cerut să compară în faţa tribunalului pontifical. Hus a refuzat să se prezinte.
În anul 1411, dorind să obţină fonduri pentru o cruciadă împotriva lui Ladislau, regele Neapolelui, papa a anunţat o nouă vânzare de indulgenţe. Când vestea a ajuns la Praga, iar reformatorii au constatat că agenţii pontificali vindeau iertarea pe bani, Hus şi principalul său partizan, Ieronim din Praga, au predicat în public împotriva indulgenţelor, exprimându-şi îndoiala cu privire la existenţa purgatoriului şi au protestat împotriva Bisericii, care strângea bani pentru a vărsa sângele unui creştin. Lăsându-se pradă invectivelor, Hus l-a numit pe papă zgârcit şi chiar antichrist. Pături largi ale cehilor împărtăşeau părerea lui Hus. Regele a interzis orice predică sau acţiune îndreptată împotriva vânzării de indulgenţe. Trei tineri care au încălcat acest edict au fost aduşi în faţa consiliului municipal; hus a pledat în favoarea lor şi a admis că discursurile lui îi îndemnaseră la nesupunere; tinerii au fost însă condamnaţi la moarte şi decapitaţi. Papa a profitat de ocazie şi şi l-a excomunicat pe Hus; acesta a ignorat excomunicarea, în vreme ce Ioan al XXIII-lea a lansat un interdict asupra oricărui oraş care l-ar fi adăpostit pe Hus, în 1411. Urmând sfatul regelui, Hus a părăsit Praga şi s-a retras la ţară, timp de doi ani.
În această perioadă, Hus şi-a scris principalele sale lucrări, unele în latină, altele în cehă, aproape toate inspirate de Wyclif, unele cu ecouri ale ereziei şi anticlericalismului ce pătrunseseră în Boemia în secolele XII şi XIII. Hus a respins adorarea imaginilor, spovedania directă şi înmulţirea elaboratelor ritualuri religioase. În plus, Hus a dat mişcării sale un caracter popular şi naţionalist, denunţându-i pe germani şi sprijinindu-i pe cehi. Într-un pamflet asupra Traficului cu lucruri sacre, Hus a atacat simonia clerului. În tr-o altă lucrare, De sex erroribus, a condamnat luarea de bani de către preoţi pentru botez, confirmaţie, slujbe, căsătorii şi înmormântări; a acuzat anumiţi preoţi din Praga că ar fi vândut ulei sfinţit şi a adoptat poziţia lui Wyclif potrivit căreia un preot vinovat de simonie nu putea administra sfintele taine în mod valabil.
Tratatul său De ecclesia a devenit apologia, dar şi ruinarea sa. Din aceste pagini au fost extrase ereziile pentru care a fost ars pe rug. În urma pe Wyclif în privinţa doctrinei predestinării şi îi susţinea pe Wyclif, Marsilius şi Ockam, afirmând că Biserica nu trebuie să posede nici un bun pământesc. Asemenea lui calvin, el definea Biserica nu ca ansamblul clerului sau ca totalitatea creştinilor, ci ca ansamblul celor aleşi, în cer sau pe pământ. Hristos şi nu papa, este capul Bisericii; Biblia, şi nu papa, ar trebui să fie ghidul creştinului. Papa nu este infailibil, nici în credinţă, nici în moravuri, Papa însuşi poate fi un păcătos înrăit sau un eretic. Legându-se de o legendă larg răspândită în acea epocă, Hus s-a oprit îndelung asupra unui aşa-zis papă Ioan VIII care, spunea legenda, şi-a trădat sexul, dând pe neaşteptate naştere unui copil, pe străzile Romei. În concluzie, arăta Hus, un papă nu trebuie să fie ascultat decât atunci când ceea ce predică este conform cu legea lui Hristos.
Când, în 1414, la Konstanz s-a întrunit un conciliu general pentru a elibera Biserica de situaţia în care existau trei papi rivali şi pentru a stabilim un program de reformă ecleziastică, s-a crezut că exista o şansă de reconciliere a husiţilor cu Biserica. Împăratul Sigismund, care era dornic să readucă unitatea religioasă şi pacea în Boemia, i-a sugerat lui Hus să se ducă la Konstanz în vederea obţinerii unei reconcilieri, oferindu-i un permis de liberă trecere şi asigurându-i o audienţă publică în faţa conciliului şi o întoarcere liberă şi sigură în Boemia, în cazul în care el ar fi respins judecata adunării. În ciuda avertismentelor neliniştite ale colegilor săi, Hus a pornit spre Konstanz.
Hus a fost bine primit la Konstanz, libertatea lui nefiind ameninţată, dar când lista cu ereziile lui a fost depusă în faţa conciliului a fost convocat şi luat la întrebări. Răspunsurile sale le-a întărit convingerea membrilor consiliului că Hus era un eretic, aceştia ordonând să fie dus la închisoare. Hus s-a îmbolnăvit şi, o vreme, s-a zbătut între viaţă şi moarte. Papa Ioan XXIII a trimis medicii pontificali să-l îngrijească. Sigismund s-a plâns că atitudinea conciliului viola permisul de liberă trecere pe care i l-a acordat lui Hus. Conciliul a răspuns că nu se simţea îngrădit de angajamentele sale, că autoritatea împăratului nu atingea problemele spirituale şi că Biserica putea să ignore statul, atunci când judeca un duşman al ei. În aprilie 1415, Hus a fost mutat în fortăreaţa Gottlieben, pe Rin. A fost pus în lanţuri şi hrănit atât de prost încât s-a îmbolnăvit iarăşi grav.
Pe 5 iulie, după şase luni de detenţie, Hus a compărut, în lanţuri, în faţa conciliului. După interogatorii şi eforturi zadarnice ale împăratului şi ale cardinalilor pentru a-l determina pe Hus să retracteze, acesta a fost dus înapoi în celulă. Deliberarea conciliului a fost grea. Cum putea fi lăsat în viaţă în eretic? Acel conciliu destituise papi, drept pentru care cum ar fi putut el îngădui să se lase sfidat de un simplu preot din Boemia? Au fost întreprinse alte eforturi pentru a obţine din partea lui Hus un simulacru de abjurare. Împăratul a trimis emisari speciali pentru a discuta cu el, dar Hus a rămas de neclintit în părerile sale.
Pe data de 6 iulie 1415, în catedrala din Konstanz, conciliul l-a condamnat pe Jan Hus ca eretic, a ordonat ca scrierile lui să fie arse şi l-a predat braţului secular. Hus a fost imediat scos din ordinul preoţesc şi condus în afara oraşului, într-un loc unde se ridicase deja un rug. I s-a cerut pentru ultima oară să se salveze printr-un cuvânt de retractare. A refuzat din nou. Focul a fost aprins, în timp ce Jan Hus cânta imnuri religioase.
Vestea morţii lui Jan Hus, răspândită de crainici pretutindeni în Boemia, a incitat poporul la o revoltă naţională. O adunare de nobili din Boemia şi Moravia a trimis conciliului de la Konstanz (2 septembrie 1415) un document semnat de cinci sute de notabilităţi cehe, în care se arăta că Jan Hus a fost un catolic bun şi integru, care condamna execuţia sa socotind-o o insultă adusă ţării, şi proclama faptul că semnatarii documentului aveau să lupte până la ultima sa picătură de sânge pentru a apăra doctrinele lui hristos de decretele oamenilor. Universitatea din Praga l-a aclamat pe Hus ca pe un martir şi l-a lăudat pe Ieronim, aflat în temniţă la acea vreme. Ieronim avea să fie şi el executat prin ardere pe rug, în acelaşi loc unde fusese executat şi Hus. Începea ceea ce unii istorici au numit „revoluţia din Boemia” (1415-1436).