Vicecampioana olimpică la judo Corina Căprioriu va fi sprijinită în activitatea sa sportivă de o asociație de promovare a sportului, ‘U’ Business Sport Club (UBSC).

Președintele UBSC, Sorin Popa, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că, într-o primă fază, sprijinul va consta într-o bursă lunară pe care Corina Căprioriu o va primi în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Rio de Janerio din 2016, urmând să-i fie acordate și alte prime de obiectiv.

”Așa cum am promis și la înființare, în toamnă, obiectivele noastre principale sunt să sprijinim performanța — performanța în sport, în business, în toate aspectele vieții noastre. În primul rând, vrem să punem umărul la dezvoltarea comunității clujene, oferind exemple pozitive care să fie urmate de toți membrii comunității. Astăzi avem plăcerea și onoarea de a anunța parteneriatul pe care l-am făcut cu Corina Căprioriu pentru a o susține în drumul ei spre marea performanță, spre Jocurile Olimpice, spre toate celelalte campionate la care ea participă cu succes”, a subliniat Sorin Popa.

Corina Căprioriu a declarat, în aceeași conferință de presă, că sprijinul pe care îl primește de la UBSC o motivează și mai tare.

”Le mulțumesc celor din UBSC și sunt onorată de faptul că mi-au acordat și mie o șansă să merg mai departe. Faptul că mă sprijină îmi dă o motivație în plus. Este o sumă care mă motivează, mai ales că după Jocurile Olimpice nimeni nu s-a oferit până acum să mă sprijine. Sper ca tot mai multă lume să li se alăture celor din UBSC și să sprijine sportul clujean și sportul românesc”, a menționat Corina Căprioriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.