Directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) Cluj Mircea Avram a explicat astăzi reprezentanţilor presei cum stă treaba cu conflictul dintre această instituţie şi Consiliul Judeţean (CJ) Cluj. În cadrul conferinţeid e presă au fost atinse mai multe subiecte, printre care calitatea lucrărilor, reclamată săptămâna trecută de către conducerea CJ ca fiind una deplorabilă, dar şi starea contractelor de lucrări care au fost „păstorite” de cele două instituţii şi sunt în pragul eşecului.

Departamentul economic al RAADPP s-a plâns că până acum relaţia cu instituţia căreia îi este subordonată regia a mers ca pe roate. Adică până la demisia lui Ioan Oleleu şi înlocuirea sa cu Mihai Seplecan. Dispoziţiile de începere a lucrărilor ar fi fost semnate de către Vakar Istvan, care, alături de Avram şi consilierul judeţean cu atribuţii de vicepreşedinte de atunci, Horaţiu Catarig, forma un triumvirat care decidea, pe baza unui master plan, care sunt drumurile care intră în lucru. Plăţile erau programate şi se făceau, deci, fără prea multe întrebări.

După venirea lui Mihai Seplecan, funcţionarii de la RAADPP se plâng că toate plăţile au fost blocate, iar conducerea CJ Cluj a cerut lămuriri suplimentare în legătură cu tot felul de chichiţe, în scopul de a amâna achitarea lucrărilor efectuate. În plus, de peste o lună, de la CJ nu au mai fost semnate deloc dispoziţii de începere a lucrărilor.

Citeşte mai multe:

Salarii babane pentru servicii proaste. A explodat mămăliga la RAADPP

Amintim că Preşedintele CJ Cluj Mihai Seplecan a anunţat încă de joi că nu mai dă un ban la RAADPP până când toate lucrările acestora din judeţ vor fi verificate. „De 25 de ani este situaţia asta, banii sunt semnaţi la Consiliul Judeţean şi transferaţi în sistem bancar către RAADPP. Eu nu mai vreau să semnez pentru nicio sumă de bani de acum înainte dacă nu avem un control, o fişă tehnică a drumurilor. Deşi am cerut diverse acte, nu ni le-a comunicat nimeni, iar eu sunt pus acum în faţa faptului împlinit. Banii mergeau până acum la RAADPP, iar ei fac lucrări când vor, cum vor, cu cine vor. Eu vreau să mă protejez şi pe mine, dar şi pe colegii din Consiliul Judeţean şi banul public, iar până nu am administrarea drumurilor, să pot controla totul, nu mai semnez pentru nimic”, a declarat Mihai Seplecan.

Motivul pentru care Mihai Seplecan s-a plâns de calitatea lucrărilor este o verificare făcută în teren de către arhitectul şef al judeţului, Claudiu Salanţă, care susţine că drumurile la care a lucrat RAADPP şi pe care le-a vizitat recent sunt toate cu mari probleme de execuţie, printre care plombe care par puse cu lopata, marcaje făcute cu cretă sau vegetaţie care nu este îndepărtată de pe şanţuri şi rigole.

Află mai multe:

Seplecan nu mai plătește lucrările de mântuială de la RAADPP. Cum și-au bătut joc de banul public

Angajaţii RAADPP prezenţi la conferinţa organizată de Mircea Avram au ţinut să-şi exprime consternarea pentru modul în care a fost prezentată munca lor în Consiliul Judeţean şi apoi în presă, aducând dovezi că lucrurile nu stau aşa cum susţine arhitectul. În ceea ce priveşte o parte din plombările care se fac în judeţ, acestea, fiind executate de RADJ (Regia Autonomă a Drumurilor Judeţene) RAADPP are în primul rând rolul de a le verifica, şi dacă sunt neconforme, de a le opri de la plată, lucru care se întâmplă în aproximativ 10-15% din cazuri, susţin oficialii regiei. Potrivit unei statistici de anul acesta, RAADPP a lucrat la asfaltarea a 20 de drumuri judeţene şi plombarea a doar cinci, astfel că inginerii instituţiei consideră că li s-a făcut o nedreptate în ochiul public.

Unul din aspectele care i-a aprins cel mai tare a fost declaraţia lui Salanţă cum că drumurile au fost marcate cu cretă, pe pietriş. Aceştia au adus o filmare în care prezintă cum ceea ce a găsit arhitectul în teren ar fi de fapt o probă de vopsea a maşinii care trasează marcajul axial al drumului, realizată pe margine, prin pietriş, tocmai pentru a dispărea la viitoarele ploi. Angajaţii RAADPP susţin că nu au făcut deloc marcaje pe marginea drumului, ci doar axiale, astfel că evaluarea făcută de Salanţă este de rea credinţă, pentru că acest lucru era cunoscut la CJ.

VIDEO care prezintă marcajele realizate de utilajele RAADPP:

Directorul Mircea Avram a susţinut, de asemenea, că funcţionarii de la conducerea Consiliului Judeţean Cluj au interese în amânarea lucrărilor la proiecte pe fonduri europene, cum este cazul la Centrul pentru Managementul Integrat al Deşeurilor (CMID) sau la drumul turistic Răchiţele – Ic Ponor. Avram susţine că în prezent cea mai mare problemă o reprezintă deşeurile şi că RAADPP bătuse palma cu primarul din comuna Feleac pentru a realiza o groapă temporară pe terenul disponibil în localitate. Acesta a prezentat documente prin care arată că a făcut chiar o selecţie a evaluatorilor din Cluj, în scopul de a angaja doi care să stabilească de comun acord valoarea redevenţei pentru terenul respectiv.

Potrivit lui Avram, după venirea lui Mihai Seplecan, conducerea CJ Cluj n-a mai vrut să lase RAADPP să se ocupe de acest proiect şi a susţinut că va găsi singură o soluţie, lucru care nu s-a mai întâmplat. Ce uită Mircea Avram este faptul că plata redevenţei către comuna Feleacu în cadrul proiectului pentru Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) ar fi fost ilegală, aşa cum demonstrează o adresă a ministerului care se ocupă de fondurile destinate acestuia către CJ Cluj. Şi să nu uităm că este de notorietate că deşi primarul avea planuri mari la Feleacu, Consiliul Local al comunei a votat împotriva groapei temporare de deşeuri de mai multe ori.

Află mai multe:

Ultimele tratative pentru groapa de gunoi. CJ Cluj a ajuns la mâna Primăriei Feleacu

Şi în cazul Ic Ponor şeful RAADPP susţine că reaua credinţă a conducerii Consiliului Judeţean este cea care a blocat lucrările, şi că incompetenţa acestora va duce la o întârziere a termenului de finalizare dincolo de cel pentru care se poate face decontul pe bani europeni. Cu alte cuvinte, că Ic Ponor nus e va finaliza la timp şi vom pierde banii. „Pe 8 iunie s-a semnat contractul şi aveau termen 10 zile să dea ordin de începere a lucrărilor. Ne-au transmis să nu dăm noi, că va da Seplecan, şi el a semnat abia recent, pentru începrea pe 24 iulie. Au pierdut o lună şi jumătate, şi nu se mai poate asfalta decât în lunile de vară. Până pe 8 decembrie trebuia să fie gata, cu tot cu remedierea neconformităţilor, cu tot cu recepţia finală. Acum e în proporţie de 78% realizat, dar nu va fi gata până atunci, pentru că nimeni nu îşi mai asumă responsabilitatea de a termina lucrările”, a precizat Avram.

Acesta a acuzat faptul că liderii administraţiei judeţene au fost daţi afară din unitatea de implementare a proiectului pentru că tărăgănau intenţionat lucrările pentru a încasa mai mult timp salarii de pe urma acestuia. Mircea Avram consideră că investigaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost doar un pretext spre realizarea acestui scop. „Doamna procuror Cireap a spus că nu se pune în calea absorbţiei de fonduri europene”, spune directorul RAADPP.

Documentele publicate de Gazeta de Cluj îl contrazic, însă. Amintim că procurorii DNA au început urmarirea penală ”in rem” în cazul contractului drumului Răchițele-IC Ponor în luna iulie. Procurorul de caz, Anemaria Cireap, a făcut chiar două adrese către CJ Cluj în care le cer oficialilor instituției să se pronunțe asupra prejudiciului care le-a fost cauzat în cadrul respectivului contract.

Citeşte şi:

EXCLUSIV Suspiciunea de neregulă la drumul Răchițele-IC PONOR. DNA a demarat cercetările.

Nu în ultimul rând, s-a discutat despre dezvăluirile din presă legate de beneficiile şi veniturile angajaţilor de la RAADPP; care ar fi pierdute în cazul în care instituţia ar fi transformată în direcţie, aşa cum a anunţat Mihai Seplecan. Potrivit lui Mircea Avram, într-un clasament al regiilor subordonate, instituţia pe care o conduce ar ocupa umilul loc patru, iar comparaţia cu RADJ nu este una corectă, pentru că acolo există 3-400 de muncitori necalificaţi, pe când la RAADPP salariile sunt plătite către „oameni profesionişti, cu facultate”. Contractul colectiv de muncă pe care l-a prezentat şi Gazeta de Cluj.

Acesta a lansat un nou atac la adresa Consiliului Judeţean Cluj, în care susţine că deşi s-a scris că angajaţii săi beneficiază de prime de vacanţă, acestea nu se compară cu cele de la CJ Cluj, unde funcţionarii pleacă la mare cu 30-40.000 de lei de persoană, drept premiu. Amintim că în contractul colectiv de muncă de la RAADPP sunt prevăzute sporuri de 10% pentru cumul de funcții, premii din fondul de premiere (care reprezintă 15% din fondul de salarizare), cote părți din profit, o primă de vacanță în cuantum de 100% din salariu (cu tot cu sporuri), se plătește transportul pentru salariații trimiși la tratament, dar și jumătate din biletele din stațiuni.

Află mai multe:

Trai pe vătrai la RAADPP, sau de ce se teme conducerea că ”bau bau” Seplecan o desființează

Urmăriţi mai jos planurile şi realizările lui Mircea Avram la RAADPP, aşa cum el însuşi le prezintă:

VID_20150720_132550

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.