Vă mai amintiţi de clujeanul Rareş Criste, ”băiatul deştept” din energie, care a fost implicat în Dosarul Mită la Hidroelectrica? Practic, Criste a oferit o şpagă de 1,4 milioane de euro pentru a cumpăra energie, într-un mod dezavantajos pentru stat, de la Hidroelectrica. În urmă cu două luni au fost emise condamnări definitive în procesul respectiv, însă judecătorii sau procurorii nu au făcut nicio referire la mituitor. Cu toate acestea, şefii de la Hidroelectrica, care ar fi trebuit să vândă energie firmei Energon Power Gas din Cluj au primit câte trei ani de închisoare, cu reduceri substanţiale, într-un proces în care s-a stabilit un prejudiciu de 175 de milioane de lei. Frumos!

 

În urmă cu doi ani, afaceriştii cu energie din Cluj au avut atacuri de panică, vertij, anghină pectorală şi alte simptome asemănătoare infarctului. Unui ”băiat deştept” din domeniul energiei i-a şuierat pe la ureche un dosar al DNA. Este vorba de afacerea Mită la Hidroelectrica în care Remus Vulpescu a denunţat un caz de mită în care reprezentanţii firmei clujene Energon Power&Gas au dat mită pentru a cumpăra la preţuri preferenţiale, în dauna statului, energie electrică de la compania de stat.

Clujeanul Rareş Criste, la data respectivă, a fost chemat să dea declaraţii la DNA, dar nu a avut calitatea de inculpat. Însă, au fost găsiţi vinovaţi cei care ar fi primit mita. Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi fost consilier al fostului ministru al Energiei Constantin Niţă, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare. Eugen Brădean, fost director de trading la Hidroelectrica, a recunoscut faptele şi a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la dare şi luare de mită. În urma deciziei instanţei, Eugen Brădean a fost pus în libertate. Ulterior, decizia a fost contestată de procurorii DNA la Curtea de Apel Bucureşti, care a admis apelul în 31 ianuarie 2014. Instanţa a desfiinţat sentinţa Tribunalului Bucureşti şi, rejudecând cauza, a dispus ca Eugen Brădean să execute pedeapsa de trei ani de închisoare. Potrivit Curţii de Apel Bucureşti, în urmă cu două luni judecătorii i-au redus pedeapsa lui Mihăilă.

”Reduce cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului Mihăilă Ioan pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art.255 alin.1 Cod penal 1969 raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară şi accesorie şi exercitarea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.c). Cod penal 1969. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. În temeiul art.424 alin.3 Cod procedură penală deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 23.10.2013 la 18.04.2014 precum şi durata arestului la domiciliu de la 18.04.2014 la zi. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă”, arată sentinţa emisă de magistraţii bucureşteni.

Clujeanul Rareş Criste nu mai este reprezentant al firmei Energon Power&Gas, în momentul acesta administrator şi asociat fiind MOLDOVAI ZOLTAN.

 

Doar oficialii se reţin în dosarele de mită

Comunicatul DNA arată, fără a menţiona numele lui Rareş Criste, sau implicarea lui directă în afacere, că doi oficiali ai Hidroelectrica au fost reţinuţi pentru dare de mită şi complicitate la această infracţiune. “MIHĂILĂ IOAN, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al S.C. Hidroelectrica S.A. şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de dare de mită, BRĂDEAN EUGEN, director de trading în cadrul S.C. Hidroelectrica S.A. şi membru în cadrul Directoratului S.C. Hidroelectrica S.A., în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită. Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În luna octombrie 2013, inculpatul Mihăilă Ioan, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica S.A. şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, a promis unui alt membru din acelaşi Consiliu (denunţător în cauză) suma de 1.400.000 euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea, de către Hidroelectrica S.A, a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei aproximativ 262.980.000 euro) ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica. Promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul inculpatului Brădean Eugen, director de trading în cadrul S.C. Hidrolectrica S.A. şi membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica S.A. Suma promisă cu titlu de mită urma a fi disimulată sub aparenţa unui contract de comision care ar fi fost încheiat de către o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice.

Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Brădean Eugen. La data de 23 octombrie 2013, procurorii au dispus reţinerea inculpaţilor Brădean Eugen şi Mihăilă Ioan pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii”, arată DNA.

 

Reţete de succes 

Reţeta de succes, din care face parte Rareş Criste, constituie, de fapt, interfaţa unei organizaţii care, în mod biologic, ar fi trebuit să apună, însă mai rezistă prin “lupii tineri”, care încearcă să îşi facă un nume pe soclul vechii Securităţi, însă, în acelaşi timp, încearcă să se dezică de acest atribut. Spre exemplu, Criste a studiat la McGill University de unde s-a transferat la universitatea austriacă Wirtschaftsuniversität Wien, unde a absolvit studii la nivel de master în domeniul afacerilor cu energie electrică. Face parte din prestigiosul club select Aspen Institut, alături de Bogdan Chiriţoiu, preşedinte la Consiliul Concurenţei, Eugen Popa, consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, omul de afaceri Ion Nestor, partener în NNDKP etc. În acelaşi timp, face afaceri cu persoane din anturajul “Vulpii”.

 

O săptămână pentru un mega-dosar

Una dintre cele mai mari afaceri pe care Rareş Criste era cât pe ce să o încheie a fost cea în care una dintre firmele la care este director, SC Energon Power Gas, ar fi urmat să încheie cu Hidroelectrica un contract pe patru ani de zile pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (aproximativ 262.980.000 euro) în condiţii dezavantajoase pentru compania de stat. Însă, cu câteva zile înainte de a se parafa această înţelegere, au intervenit procurorii DNA, ajutaţi de agenţi ai Serviciului Român de Informaţii (SRI), care au declanşat o anchetă şi au reţinut doi oficiali ai Hidroelectrica.

Practic, procurorii au avut nevoie de 6 zile pentru a face acest dosar pentru că intenţia lui Criste de a cumpăra a devenit publică în data de 17.10.2013, iar procurorii au anunţat că au depistat nereguli în data de 23.10.2013.

rares-criste-hidroelectrica-foarte-mic

3 COMENTARII

  1. Aceasta este justitia din Romania care ,, trebuie lasata sa-si faca treaba”cum tot bat cei interesati din gura sau comandourile de pe net.Bine ca inchisorile sunt pline de hoti marunti care fura de foame sau din disperare ca vor muri de foame.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.