Percheziţiile din cele cinci unităţi de detenţie vizează 14 persoane încarcerate, dintre care opt din Penitenciarul Galaţi, câte două din penitenciarele Iaşi şi Tulcea şi câte una din penitenciarele Craiova şi Mărgineni-Giurgiu, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Alte 42 de percheziţii au loc simultan la locuinţele unor suspecţi, dintre care câte zece în judeţele Brăila şi Călăraşi, şase în Galaţi, câte trei în Bucureşti, Ilfov şi Suceava, două în Buzău şi câte una în Ialomiţa, Vâlcea, Caraş-Severin, Hunedoara şi Iaşi.

Persoanele depistate urmează să fie duse pentru audieri la sediul Poliţiei Capitalei.

Percheziţiile se desfăşoară în 78 de dosare penale privind înşelăciuni telefonice prin metoda „accidentul„, înregistrate la Serviciul de Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei şi la poliţiile sectoarelor 1, 2, 3, 4 şi 6.

„În fapt, suspecţii ar fi contactat prin telefon părţile vătămate cărora le aduceau la cunoştinţă implicarea unui membru al familiei sau a unei rude apropiate într-un accident soldat cu victime omeneşti şi pentru care, pentru a nu fi arestat, era necesară trimiterea unei sume considerabile de bani prin sistemul de curierat bancar, unor persoane pretinse a fi avocaţi sau rude ale victimelor”, a precizat Poliţia Română.

La percheziţii participă 51 de echipe, formate din peste 500 de poliţişti din structurile de investigaţii criminale şi de intervenţie, sprijinite de SIIAS. Acţiunea se desfăşoară sub supravegherea procurorilor de caz, fiind sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.