Famiglia Cordos a aparut in stenogramele DNA cu cuvinte cheie pentru ”mita”: prajitura si consum. Asa le spuneau cei din famiglia Cordos banilor primiti din mita. Cititi stenograme incendiare din cazul Cordos si va minunati:

 

 

„…CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Oare nu urci până la mine sus aicea la ţigară 2 secunde?

……………………………………………………………………………..

MARIA: Am treabă cu un pacient, da’ termin şi vin, bine?

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, stai un pic, nu, nu, nu, stai un pic să-ţi spun ceva, am vorbit cu doamna asta cu prăjiturile, ştii?

MARIA: Da.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Şi am înţeles că ea numa’ marţi se întoarce, deci undeva miercuri dimineaţa o să fie să mă duc după ele şi dup-aceea să te sun pe tine, numa’ am vrut să te-anunţ să ştii.

MARIA: Şi-atuncea să mai urc sus sau nu?

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Nu, nu, nu, da’ vroiam să-ţi spun numa’, că nu ştiam câte prăjituri îţi trebe’ ştii şi de-aia.

MARIA: Bine, dragă, bine, bine, atuncea mă suni tu săptămâna…

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Te sun io miercuri, în cursu’ amiezii te sun miercuri ca să mergem după ele, bine?….).

Întrucât miercuri 8 aprilie 2015 Cordoş Mihaiela Lucia nu a sunat-o pe „Maria”  pentru a-i da „prăjiturile”, soţul acesteia i-a trimis un SMS prin care i-a transmis că o sa aibă probleme dacă nu restituie banii

(„Cand se mai coc prajiturile alea ca-s pastile si daca nuuu iese cu bubaaa !!! Sotul lui Maria Duma. _Petrica Duma).

În cursul aceleiaşi zile, Cordoş Mihaiela Lucia, utilizând telefonul mobil aparţinând mamei sale Bara Nastasia, a contactat-o pe Duma Maria Persida  căreia i-a transmis,în esenţă, că a vorbit cu persoanele cărora le-a înmânat banii şi că aceştia i-au promis că îi dă înapoi până la sfârşitul săptămânii. Totodată, i-a comunicat că îi dă 1.000 lei de la ea, pentru a nu face scandal soţul susnumitei, comunicându-i că banii pe care ea i-a dat nu au stat la o singură persoană şi că nu sunt toţi la ea acasă. Cele două s-au înţeles ca în cursul aceleaşi zile să îi remită suma de 1.000 lei, restul urmând să îi dea în perioada următoare

(„…CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Am primit mesajul astăzi înainte de-a pleca de la birou.

MARIA: Soţul mi-o zis că l-o trimis, că era tare agitat.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, bun, da’ tu, voi începeţi să vă bateţi joc de mine?

MARIA: Da’ de ce no, că dacă tot…

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Că dacă io ţi-am spus clar atunci…

MARIA: Că astăzi mi-aţi spus, că astăzi.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Nu-i adevărat, io ţi-am spus că-n cursul săptămânii.

MARIA: Păi când m-aţi sunat vineri mi-aţi spus că miercuri.

………………………………………………………………………….

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, bine MARIA, da’ io, tu ştii foarte bine că nu-i tot (?) la mine acasă.

MARIA: Io ştiu, no, da’ io ce să fac…

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, şi-acuma io ce să fac, să mă duc să, ce să fac, să mă duc să-i iau de gât sau ce să fac cu ei?

MARIA: No şi io ce să fac cu el, tăt aşa să fac şi io, că mă ia pe mine la bătaie, spune-mi dumneata.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Hai, hai dimineaţă la mine, că îţi dau de la mine 10, io ultima oară acuma când am vorbit cu ei o zis către mine că până la sfârşitul săptămânii ăsteia.

……………………………………………………………………………

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Deci o fost împărţiţi, deci să n-ai impresia cumva că i-o ţinut o persoană anume.

MARIA: Da’ io vă cred…

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Şi-acuma io tre’ să-i recuperez.

………………………………………………………………………….

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Păi dac-ai putea să vii mâine dimineaţă să-ţi dau 10, ştii să nu facă scandal.

MARIA: Bine.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Şi dup-aceea la sfârşitu’ săptămânii viitoare ce-o mai rămas.

……………………………………………………………………………

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Să ne-ntâlnim.

MARIA: Păi numa’ că…

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Sau să trimit … sau să trimit pe fiică-mea?

MARIA: Unde?

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Păi până pe Tăietura Turcului undeva, nu ştiu unde zici t.

……………………………………………………………………….

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Io ştiu, d-apăi crezi că nu-i bine aşa dacă-ţi dau de la mine 10 şi săptămâna viitoare la sfârşitu’ săptămânii să-i dăm toţi?

MARIA: Ba da, no, amu’ io ce să zic, io zic că-i bine, amu’ nu ştiu că nu-i acasă, deci acuma nu-i acasă.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Io nu vorbesc cu el la telefon, c-am văzut că mi-o trimis mesaj, îţi dai seama că io nu-l sun, că io nu-l cunosc şi nu, io n-am ce discuta cu el.

MARIA: Da, da, ştiu, degeaba că-i foarte agitat că de-atâta timp, că de-atâta timp, că de ce ţi-o folosit banii, că nu trebuia să-i folosească până nu se rezolva problema bla, bla, bla, io ce să fac.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Tu femeie, n-o folosit nimeni nimica, tu! Tu nu-nţelegi că tu acuma la sfârşitu’ lunii ăsteia trebuia să fii O.K.?

MARIA: Da, ştiu.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Acuma când se ăsta. Păi da’ îţi dai seama că şi-acolo o fost nişte persoane care se ocupau.

MARIA: Da.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Doară nu mereai tu acolo, că şi-aşa nu ştiai ce să faci.

MARIA: Da’ io ştiu, ştiu, ştiu perfect cum îs.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Deci io mâine şi poimâine nu-s la birou, de-aia vreau neapărat în seara asta, ştii cumva să fac să… dacă ai veni tu pân-acolo şi-o trimit io pe ANDREEA.

…………………………………………………………………………….

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: CDW şi-i o fată blonduţă la telefon, la volan.

…………………………………………………………………………..

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Dacă vrea să înţeleagă aşa să-i dăm la sfârşitu’ săptămânii viitoare când se-ntorc ăştia din concedii să-i dăm restu’, că mie aşa mi-o spus că săptămâna viitoare mi-i dă toţi, acuma io îţi dau de la mine 10 şi mi-i iau io înapoi.

MARIA: No, de-asta că dumneavoastră mi-aţi zis că astăzi miercuri, no el tăt m-o întrebat.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Io ştiu, da’ io n-am ştiut, io n-am deci cum să zic pe mine o zis că mă sună şi io astăzi după ce am primit mesajul am sunat şi mi-o zis doamna MIHAIELA îmi pare rău da’ zice numa’ săptămâna viitoare după Paşte zice că toţi suntem Plecaţi. Acuma io ce să mai fi zis.

MARIA: Da.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Şi-ţi dai seama că şi io stau, io fiind… îs într-o situaţie proastă că io am fost intermediarul, deci nu ştiu cum să-ţi spun.

MARIA: Da, ştiu, da, da, da.

…………………………………………………………………………

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, deci tre’ să-nţeleagă şi el că-s nişte chestii, dacă nu să se ducă unde vrea pentru că io când ai fost tu la mine n-o fost nime’ numa’ io şi tu, deci n-are el ce să ăsta că el n-o fost la mine niciodată, el nu mi-o dat mie nimic.

MARIA: No degeaba, că-i tare pornit.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: D-apăi treaba lui dacă-i pornit. Dacă vrea s-o încurce mai rău de cum îi atuncea s-o facă. Văd că aşa, da’ mă rog aşa-i aştepţi bine, adică faci bine şi-aştepţi rău, ştii c-aşa se întâmplă MARIA…..”).

În cursul aceleaşi zile, după ce Cordoş Alexandru i-a dat suma de 1.000 lei, Cordoş Andreea Alexandra, însoţită de, şoferul senatorului, s-a deplasat în zona „Tăietura Turcului” din municipiul Cluj Napoca, unde i-a înmânat lui Duma Maria-Persida suma de 1.000 lei

(„….CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: MARIA, vezi că i-am dat număru’ la fata mea ca să te sune ea când ajunge, că n-o avut maşină cu ce să meargă şi o duce cineva.

MARIA: Bine, bine.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, şi-o să te sune ea când ajunge acolo.

MARIA: Bine….”

………………………………………………………………………

„…CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Da, ştiu, da’ tre’ să mă duci neapărat până-n Dâmbu’ Rotund, numa’ 10 minute tre’ să mă duc cu maşina ta, adică să mă duci tu repede până-n Dâmbu’ Rotund să las ceva la cineva, că m-o trimis taică-meu şi ne-ntoarcem mă laşi dup-aia aicea, da’ tre’ să fiu acolo la făr-un sfert, la 8 făr-un sfert. Şi eventual dup-aia te duc io la Cora şi te-aştept sau îţi iei maşina ta sau nu ştiu cum să facem.

Şoferul senatorului : No, bine, bine, hai…”

……………………………………………………………………………

„..CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Alo? Bună ziua, din partea doamnei CORDOŞ vă sun. Io v-aştept aicea chiar înainte de barieră este o stradă la dreapta.

……………………………………………………………………………

DOAMNA: No, că io am urcat sus la Muzeul Satului. Puteţi să urcaţi în partea asta?

CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: A, da, pot, da, pot să vin acolo. Sunteţi…

DOAMNA: No haideţi că v-aştept aicea la intrare(?) în muzeu,bine?

CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: No, bine acolo… bine, bine, la revedere”).

Ulterior, la data de 09.04.2015, Cordoş Mihaiela Lucia a purtat o discuţie telefonică cu Duma Maria Persida, căreia îi transmite că „dac-o zis joi înseamnă că joi”. Totodată, Cordoş Mihaiela Lucia s-a interesat de poziţia pe care a adoptat-o Duma Petru Liviu, soţul interlocutoarei

(„…CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, da’ ai vorbit cu el?

MARIA: Da.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Şi?

MARIA: Şi-o zis că să fixaţi o dată şi s-o respectaţi.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Păi acuma io dacă stau să fixez data poate-a fi peste vo’ 2 luni, da’ ţi-am zis că fac altfel şi-apăi dup-aia oi vedea.

MARIA: No.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, dac-o zis joi înseamnă că joi.

MARIA: Bine….”).

Din probele administrate în cauză a rezultat că numita Cordoş Andreea Alexandra, la momentul la care i-a înmânat lui Duma Maria Persida suma de 1.000 lei, i-a promis că îi va restitui joi, pe data de 16.03.2015, restul banilor.

În cursul zilei de 15.04.2015, în urma unor discuţii pe care le-a purtat cu Cordoş Mihaiela Lucia, Cordoş Alexandra Andreea s-a exprimat în sensul că face rost de bani de la Cordoş Alexandru pentru că i-a „zis femeii că joi dimineaţa îi duce”. Tot în cursul acestei zile, Cordoş Alexandra Andreea a purtat o discuţie telefonică cu Cordoş Alexandru, căruia i-a solicitat să nu-i mai trimită bani azi, ci mâine dimineaţă, înţelegându-se să-i fie trimişi la OMV.

„…CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Azi-dimineaţă o venit la mine m-o trezit din somn.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: De ce?

CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Păi no, mi-o lăsat ălea 3, că numa’ atâta o mai avut, o zis că dacă cumva, da’ acuma cum îmi trimite mie banii prin OMV dacă noi suntem plecate?

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Păi mâine dimineaţă, de ce tre’ neapărat azi?

CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: I-am spus la femeia aia că joi  i-i duc deja dimineaţă.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Nu dimineaţă, ANDREEA, mâine după-masă, dragă. Da’ de ce mâine dimineaţă?

CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Da’ unde tre’ să plec, că io mă duc. Ştii că(?)

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Păi ai ceva treabă, ANDREEA astăzi, nu trebe’ să ştie că ce şi cum….”

…………………………………………………………………………….

„….CORDOŞ ALEXANDRU: Alo?

CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Tata, ciao, am uitat să-ţi zic,  vezi că io mă duc azi după 3 jumate’, 4 acolo ţi-am zis şi nu ştiu când mă-ntorc şi nu poţi să trimiţi banii ăia prin OMV. Eventual ori aştepţi să mă-ntorc io şi-i trimiţi seara şi-i scot…

CORDOŞ ALEXANDRU: Astăzi sau mâine ai zis că te duci cu ei?

CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA: Mâine tre’ să-i duc, dimineaţă, după-masă, pot să-i pui şi dimineaţă dacă vrei.

CORDOŞ ALEXANDRU: Ţi-i pun mâine dimineaţă, vorbesc astăzi şi ţi-i pun. Da’ unde mergi astăzi?…”).

La data de 16.05.2015, în cursul dimineţii, cu ocazia unei convorbiri telefonice, Cordoş Mihaiela Lucia i-a comunicat lui Cordoş Andreea Alexandra numărul de telefon mobil al lui Duma Maria Persida.

Ulterior, la aceeaşi dată, în jurul orei 13.00, Cordoş Alexandru i-a comunicat lui Cordoş Andreea Alexandra că i-a trimis suma de 3.000 lei să plătească şi „consumul”. Banii au fost trimişi prin sistemul WESTACO la OMV. Cordoş Andreea Alexandra s-a deplasat pentru ridicarea banilor la staţia OMV situată în mun. Cluj Napoca pe Calea Floreşti, însă sistemul electronic nu a funcţionat, motiv pentru care l-a contactat pe Cordoş Alexandru, acesta sugerându-i să se deplaseze la staţia OMV situată la ieşirea din comuna Floreşti, susnumita optând însă pentru a se deplasa la staţia OMV situată în mun. Cluj Napoca pe Calea Turzii. De la această staţie OMV Cordoş Andreea Alexandra a scos suma de 3.000 lei.

Ulterior a contactat-o telefonic pe Cordoş Mihaiela Lucia, căreia i-a comunicat că lui Duma Maria Persida în va remite suma de 2.500 lei, restul utilizându-i pentru diverse cheltuieli. De asemenea, a contactat-o şi pe Duma Maria Persida, stabilind să se întâlnească cu aceasta  „la barieră” (în apropierea aceleiaşi locaţii unde s-aui întâlnit şi la data de 08.04.2015) la ora 14.45.

Întâlnirea dintre Duma Maria Persida şi Cordoş Andreea Alexandra a avut loc în jurul orei 15.00, în locaţia indicată. Pentru remiterea sumei de bani Cordoş Andreea Alexandra a chemat-o pe Duma Maria Persida în maşina sa.

Sursa stenograme: Stiripesurse.ro

1 COMENTARIU

  1. Halal Consiliu de Administratie la CFR Calatori?
    Director in Ministerul Transporturilor si membru in CA la CFR Calatori, Claudiu Dumitrescu sub Control Judiciar pentru presupuse fapte de coruptie…
    Alexandrina Gatej a condus CA de la CFR Calatori inca de pe vremea lui Ovidiu Silaghi si ea in calitate de presedinte al bordului administrative a aprobat “performantele manageriale de execeptie”, cercetate acum de DNA, regizate de catre fostii directori Valentin Dorobantu si Vasile Secara.
    In plus, Ioan Rus a mentinut-o in CA de la CFR Calatori pe Dana Galbeni Rachila, cea despre care Curtea de Conturi a Romaniei a precizat ca este vinovata pentru acordare de indemnizatii ilegale de peste 1.300.000 de euro la companiile de sub tutela Ministerului Transporturilor.
    Tot Dana Galbeni Rachila este cea care in anii trecuti a avut afaceri impreuna cu “regina” achizitiilor de la CFR Calatori, Carmen Maria Popescu.
    Practic, prin aceste numiri, ministrul Ioan Rus a continuat campania de promovarea a oamenilor garantati de Ovidiu Silaghi si Relu Fenechiu, finalizand practic opera de garare pe linie moarta a CFR Calatori.
    Totodata, ministrul Ioan Rus precizeaza „că la începutul lunii martie, Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a CFR Călători SA a aprobat numirea a trei noi membri în CA al companiei: Iosif Szentes, Ionela Adriana Atanasiu și Dan Iulius Plaveti” si ca „in aceeași hotărâre AGA au fost reconfirmați următorii membri ai CA: Alexandrina Corina Gătej – Președinte, Dana Rachila Galben și Alexandru Petrescu.
    Numirea lui Iosif Szentes este practic bomboana de pe coliva falimentarii companiei de stat CFR Calatori, intrucat acesta este cunoscut in randul ceferistilor ca un sustinator infocat al operatorilor de transport feroviar de calatori privati.
    In acea perioada, Dorobantu si Szentes au „tesut” mersul trenurilor de asa natura incat sa devalizeze compania de stat, dar sa prospere operatorii privati de transport feroviar de calatori. Ulterior, in 2013, Dorobantu si Szentes au repetat reteta aplicata in 2012 care a pagubit la greu CFR Calatori.
    Acum insa, procurorii DNA ancheteaza o speta în care prejudiciul s-ar ridica la peste 5 milioane euro, care de fapt se presupune a fi de 160 milioane de euro.
    Mai trebuie precizat ca Iosif Szentes detine un PFA pe are nu l-a mentiionat in declaratia de avere, iar la alegerile parlamentare din 2009, a candidat, fara succes, pe lista UDMR pentru un loc de deputat in judetul Vrancea”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.