Familia Teresei Cozma a reuşit să adune aproximativ 20.000 euro din costul total de 40.800 euro al operaţiei. Fetiţa este operată astăzi în Germania şi urmează chimioterapia care costă 185.000 euro, scriu jurnalistii de la Monitorulcj.ro.

La vârsta la care alţi copii învaţă să meargă şi să vorbească, Teresa Cozma, o fetiţă de un an şi o lună din Bucureşti se luptă cu o boală cruntă. În urmă cu două luni, părinţii Teresei au primit cea mai grea lovitură din viaţă: fetiţa lor a fost diagnosticată cu tumoare cerebrală, localizată la nivelul creierului mic.

Povestea nefericită a început când părinţii au observat că Teresa nu mai mănâncă şi, mai mult, nici nu îşi mai poate ţine echilibrul.

“Cu exact două luni în urmă, fetiţa mea cea care iubea mâncarea sănătoasă nu a mai vrut să mănânce, am căutat răspunsuri la cei mai buni pediatri, nu am găsit. Am aşteptat în zadar să primesc explicaţii, stiam că ceva nu e în regulă cu Teresa pentru că simţeam asta în instinctul matern”, spune mama fetiţei.

“Mister” dezvăluit după un simplu RMN

După ce au văzut că niciun medic pediatru nu o poate vindeca, părinţii fetei au ajuns şi la un neurolog care le-a recomandat să facă un RMN. Rezultatul a fost năucitor: tumoare cerebrală. Cu acest diagnostic au mers la un chirurg neurolog renumit, din Bucureşti. Acela a fost momentul în care părinţii au hotărât că Teresa trebuie operată în afara ţării. “Chirurgul neurolog din Bucureşti le-a spus că el nu vrea să vadă lacrimi când a văzut-o pe Angelina (mama Teresei – n.red.) că plânge şi că se aştepta ca părinţii să fie puternici într-o situaţie de genul acesta”, afirmă Maria Popa, cea mai bună prietenă a mamei Teresei. Distruşi de situaţia dramatic şi descurajaţi de vorbele dure ale medicului, părinţii fetiţei au hotărât să îşi trateze copilul în Germania, cu toate că sunt în joc sume fabuloase pentru veniturile unei familii obişnuite din România.

Chimioterapia costă 185.000 euro

Astăzi, joi, 1 septembrie, Teresa este operată în Germania, la o clinică din Munchen. Părinţii au reuşit să adune aproximativ 20.000 euro din necesarul de 40.800 euro cât costă operaţia. Partea cea mai grea abia de acum începe: Teresa trebuie să facă şi chimioterapie, iar preţul tratamentului este de 185.000 euro. “Acum, Angelina este în Germania cu Teresa care va fi operată astăzi. Din documentele pe care le-am văzut eu va fi nevoie şi de chimioterapie. Nu ne vom opri, vom continua campania de donaţii pentru a strânge banii necesari”, subliniază Maria Popa.

Operaţia şi chimioterapia îi vor salva viaţa Teresei. Totul se rezumă la bani. Cei care pot şi doresc să ajute familia Cozma, au la dispoziţie mai multe conturi bancare:

Cont RON: RO44RZBR0000060016589511

Cont EURO: RO22RZBR0000060016589519

Cont USD: RO38RZBR0000060016589522

COD BIC:RZBR

COD SWIFT: RZBRROBU

CU BENEFICIAR Cozma Angelina Valentin

Povestea micuţei Teresa poate fi citită AICI şi AICI.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.