La sfârșitul lunii decembrie, Gazeta de Cluj a prezentat situația clujenilor ce locuiesc în blocurile de pe strada Fabricii nr. 65-67, unul dintre cele mai controversate proiecte imobiliare. Aceștia susțin că proprietarul terenului face tot posibilul pentru a-i evacua din imobil.

Clujenii din blocurile construite ilegal pe strada Fabricii strigă cu disperare: Ne-am săturat!

Blocul respectiv a fost construit de Traian Onuc (fost Floarea Ianson) din Cluj-Napoca, iar în anul, Onuc a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu societatea Sturz Construct SRL, administrată de Vasile Sturz şi fiul Samson Florin Sturz.

De pe mâna unui escroc, clujenii au căzut pe mâna altuia, astfel că Vasile Sturz şi Samson Florin Sturz (neatinşi de justiţie) continuă să aibă pretenţii şi vor să îi evacuze pe cei ce au cumpărat un apartament în imobilul ilegal pe care Onuc l-a ridicat.

După ce, inițial le-a tăiat curentul, Sturz – proprietarul terenului – le-a sistat personal oamenilor apa, așa cum se vede și din fotografia atașată.

Potrivit Companiei de Apă Someș, există un contract pentru sistare apă depus de către SC Sturz Construct SRL.

 

sturz 1

sturz 2

sturz 3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.