Povestea vieţii lui Mischael Suder, un bărbat în vârstă de 73 de ani este de-a dreptul şocantă: pe când avea doar câteva luni a fost salvat din Germania nazistă, înainte să ajungă în lagăr, de către mama lui şi adus în România. Aici, femeia care i-a dat viaţă a murit din pricina suferinţelor fizice provocate de către membrii Gestapo. Bebeluş fiind, a fost recuperat din spitalul din Cluj – de lângă mama moartă – de către o ţărancă din comuna Iara, care apoi l-a crescut. Şi-a pierdut urmele, dar nu pentru mult timp: l-a descoperit ceva mai târziu un unchi ajuns ministrul comunist al pădurilor şi apoi – după evenimente desprinse parcă dintr-un film cu James Bond – a ajuns în “cătarea” serviciilor secrete ale Germaniei şi României!

 

„Am avut, la viaţa  mea, patru nume”…

Mischael Suder este un bărbat extrem de vioi, în vârstă de 73 de ani – cu ochi, albaştri, care se mişcă în toate părţile asemeni unui girofar. Mărunt la statură, pare a fi întruchiparea zicalei despre dozele puternice aflate în recipiente mici. Omul e, pur şi simplu, “dinamită”, nu stă o clipă în loc – având totuşi timp să salute ceremonios o femeie frumoasă care trece pe stradă, semn că în ciuda vârstei înaintate, nu este indiferent la sexul frumos. Nimic din purtările sale nu dovedeşte – deocamdată! – că poartă o cruce uriaşă pe umeri, cea a unui destin ce pare implacabil!  Mărturiseşte, la începutul discuţiei noastre, că a avut de-a lungul vieţii sale, atât de agitate, alte trei nume: Nicolae Bica – cel preluat de la copilul mort, al familiei care l-a înfiat, apoi Nicolae Bugnar –  adoptat în 1981, pe când se afla în Germania, sperând, iluzoriu, că va ieşi din „cătarea” Securităţii din Timişoara, care trimisese în Germania o echipă de ucigaşi, şi Werner Klimberg – cel de pe paşaportul fals cu care s-a întors în România, în 1976, ca să-şi scoată din ţară soţia şi fata – întreprindere eşuată, din păcate. Intrăm într-un bar iar Mischael Suder îşi pune pe masă punga masivă conţinând câteva sute de pagini din dosarul său de la Securitate, recuperat din arhivele C.N.S.A.S. Mă „linişteşte” acesta: “Am acolo un raft întreg de dosare, de mii de pagini – dar nu le primesc decât pe rând, fiindcă nu apucă să acopere numele celor ce m-au urmărit  şi turnat – pe mine, pe prima soţie şi pe cei apropiaţi, atât în România cât şi în Germania. Şi au fost zeci şi sute la număr. Am avut, în ţară, ca urmărit, codul IONEL, iar în Germania, l-am avut pe cel de SAVA, fiind inclus în grupul de dizidenţi FILANTROPII”. (Nota bene: dosarele luiSuder de la C.N.S.A.S. sunt de cel puţin două ori mai consistente decât cele ale lui Ioan Ursu şi Vasile Paraschiv, luate împreună, însă până în present nici A.F.D.P.R. nu l-a primit în rândurile sale!)  Îl rog – pentru că omul vorbeşte rapid, având multe lucruri de spus – să începem cu începutul, evadarea din Germania, la sânul mamei, cea care a făcut pentru el sacrificiul suprem.

Un unchi al lui Suder

“Evreu, născut în Germania, cu rude în Occident”!

Povesteşte acesta, părăsindu-şi brusc tonul ironic pe care-l avusese până atunci, când începuse să vorbească depre securişti: “Tata, fratele, sora şi alte paisprezece rude, vecini cu noi din Berlin, mi-au murit în lagărele de exterminare, după ce au fost ridicaţi, de către Gestapo, împreună cu toţi evreii de pe strada noastră, într-o seară. Eu cu mama am scăpat, printr-o minune, fiindcă tocmai atunci ne aflam la cabinetul unui doctor, la câteva străzi distanţă de a noastră. Mi s-a relatat mai târziu că mama tocmai fusese violată în sinagogă, în 1943, împreună cu toate evreicile frumoase aflate acolo. Eram şi eu cu ea. Apoi, după ce au batjocorit-o i-au tăiat sfârcurile, iar mie lobii urechilor, deşi aveam doar câteva luni, asta ca să ne arate că suntem evrei, însemnaţi pe viaţă. Medicul acela minunat ne-a găzduit la el pentru câteva zile, după care ne-a pus la dispoziţie un şofer şi o maşină, fiind transportaţi la Viena. De acolo am ajuns amândoi la Cluj, unde aveam rude, însă de teama deportărilor care urmau să se facă din partea horthyştilor, fugiseră şi ele. Aşa că am ajuns în spital, împreună cu mama, care a murit după o lună şi jumătate de la sosirea noastră, din pricina suferinţelor. Eu aveam pe atunci şase luni”. Arată că, aflat înfăşurat în nişte cârpe, pe patul de spital, alături de mama moartă, o asistentă medicală din comuna Iara, care-şi pierduse băiatul în vârstă de patru luni, l-a învelit într-un cearceaf şi a fugit cu el, în braţe, trecând dealul Feleacului în România (n.n. – Clujul aflându-se atunci sub ocupaţie). Apoi l-a declarat pe Suder băiatulei decedat, acesta rămânând cu numele Bica Nicolae. Suder îşi continuă povestirea, cu faţa luminată de un zâmbet nostalgic: “Am rămas la ea până în clasa a IV-a, când m-a găsit Mihai Suder, unchiul meu, mare comunist, ajuns în C.C. al partidului – şi numit apoi Ministrul Economiei Forestiere. M-a dus la el, la Bucureşti, unde după ce am absolvit şcoala gimnazială m-a trimis la Şcoala de ofiţeri de tancuri şi auto din Piteşti. Acolo, totul s-a desfăşurat în mod normal până când, înainte de absolvire şi de a-mi primi pe umăr stelele, m-a chemat la el şeful şcolii, generalul Soare. Acesta mi-a comunicat, scurt, să-mi strâng lucrurile fiindcă va veni după mine maşina unchiului şi mă va duce la Bucureşti – nu înainte de a-mi spune că sunt băiat inteligent şi pot termina orice facultate doresc, dar această şcoală de ofiţeri n-o pot absolve pentru că s-a întocmit o greşeală din punct de vedere politic în dosarul meu. Şi aflase deja de la cadre că-s evreu, născut în Germania şi cu rude în străinătate, astfel că nu puteam să-mi continui şcoala”. Ajuns la unchiul său, Mischael îl somează pe acesta să-i relateze povestea vieţii şi, când o află rămâne înmărmurit. Apoi, unchiul îl înştiinţează că îşi va continua studiile în cadrul Şcolii Tehnice de Silvicultură, de la Arad. Şi pune mâna pe telefon, după care îi ordonă directorului şcolii din Arad să-l înscrie de urgenţă, deşi se încheia trimestrul doi. I-a spus doar atât, în ciuda eschivărilor directorului: “Traiane, îţi trimit pe cineva. Mai pune o bancă în clasă”!

În dosarul de la CNSAS, numele agenţilor şi  informatorilor, aflaţi în viaţă,care l-au filat zi şi noapte sunt  acoperite Clientul” spitalelor de psihiatrie

Suder absolvă după doi ani Şcoala Tehnică, apoi se căsătoreşte cu Lodroman Marina, o evreică din Ploieşti. Este repartizat pe post de tâmplar în judeţul Alba, la Combinatul pentru Industrializarea Lemnului din Blaj, unde intră în colimatorul Securităţii pentru că refuză să devină membru de partid. „Mă tot înnebuneau cu insistenţele lor, aşa că m-am hotărât să fug din ţară. M-au prins, la frontieră, în 1973, când am vrut să trec graniţa pe la Moldova Nouă, iar pe partenerul meu l-au împuşcat mortal. M-au bătut la sediul Securităţii atât de tare, încât după aceea nu m-au recunoscut nici soţia şi nici prietenii. Doreau să ştie cu orice preţ de unde am valuta pe care au găsit-o asupra mea”, arată mai departe Suder. Şi scoate din dosar o notă internă, emisă de Iulian Vlad, şeful Securităţii din România, către colonelul Blaga, şeful brigăzii naţionale antitero. Ne-o arată: “Tovarăşe colonel Blaga, cazul şi persoanele respective trebuie în continuare să rămână în atenţie. Concluziile la care aţi ajuns să nu le consideraţi definitive. De luat toţi în evidenţă, să fie daţi în consens general şi să fie asigurate măsuri preventive”. Pentru că nu se “linişteşte” – iar condamnarea din motive politice fusese interzisă, după anul 1964, la intervenţia Occidentului –  este internat în 1973, cu forţa, de către Securitate, la Gătaia – un spital de psihiatrie din judeţul Timiş, cu diagnosticul de schizofrenie. Este ţinut acolo 11 luni, unde o doctoriţă remarcabilă, Gherasim – evreică şi ea – îl repune pe picioare, după care îl transferă la Spitalul de Psihiatrie nr. 3 din Sibiu, o unitate medicală cu un regim mai lejer. Însă, gestul ei – acela de a-l proteja pe Suder – o costă însăşi viaţa, femeia fiind arestată, după fuga în Germania a bărbatului. Moare, în condiţii necunoscute, după ce a fost reţinută la Securitatea Timiş – arată Suder. Dizidentul iese până la urmă şi din ospiciu, nu însă înainte de a fi dus la Tribunal, în vederea ridicării măsurii asiguratorii. Acolo, judecătoarea îi spune, direct, în plină şedinţă: “Niculiţă, mamă, te las afară, dar să nu mai faci prostii, că te aduc înapoi şi nu-ţi mai dau drumul”! Suder râde în hohote, după care adaugă: “Am vrut să-i spun: doamnă judecătoare, dumneata eşti mult mai bolnavă decât mine, dar mi-a fost frică să nu mă ascundă iarăşi”! Şi ne arată şi actele, scoase recent de la Spitalul de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, prin care se certifică faptul că a fost victima internărilor forţate la diverse clinici de psihiatrie.

Suder, cu o fărâmă din dosarul de la la Securitate,  aflat la C.N.S.A.S., care numără mii de pagini

Cu degetul retezat şi fălcile găurite cu burghiul, la Securitate

Susţine că tot atunci, în 1974, a fost maltratat în sediul Securităţii Timişoara, unde un colonel, ajutat de un coleg, i-a tăiat degetul mare de la mâna dreaptă şi i-a găurit fălcile cu o maşină mecanică de găurit: “Dacă naziştii mi-au tăiat vârfurile urechilor, securiştii români – cu nimic mai buni decât ei, ba aş zice, dimpotrivă – colonelul Rusalin Terziu, fostul locţiitor al comandantului Securităţii şi Purdea Moise, şef de serviciu, mi-au tăiat degetul şi mi-au găurit fălcile cu burghiul pentru că nu vroiam să zic ce doresc ei să audă”, adaugă el. Curând, întreprinde o nouă tentativă de evadare din ţară şi aceasta îi reuşeşte, trecând Dunărea înot. Ajunge – după un traseu prin Jugoslavia şi Austria – la rudele sale, atâtea câte i-au mai rămas, din Munchen şi se predă autorităţilor germane. “Le-am spus cine sunt, le-am arătat buletinul cu ştampila în care eram declarat bolnav psihic de către securitate şi Comisia Mina Minovici din Timişoara”. Între timp, îşi găseşte de lucru în Germania. Soţia şi fiica, rămase acasă, suportă din plin efectele plecării sale, Marina fiind tracasată zilnic de către securitate. Suder scoate mai multe foi din dosarul de la C.N.S.A.S., unde apare un plan amplu, de filaj zilnic şi de intimidare a soţiei sale. “S-a îmbolnăvit din cauza tracasărilor şi a murit, biata de ea, deşi am venit în ţară în 1977, ca să o scot  – pe ea şi pe fata mea. Intrasem cu un paşaport german fals, pe numele Werner Klimberg şi tot atunci am aflat că murise şi doamna doctor Gherasim. Din nefericire, n-am putut să fac nimic pentru ele, dar ştiu că după ce s-a aflat pe unde am intrat şi ieşit din ţară, Ceauşescu i-a dat afară pe toţi cei de la vamă, aflaţi în serviciu pe unde am trecut eu – vama Borş şi Giurgiu. Şi-n plus, securitatea românească a trimis un comando, ca să mă lichideze, dar am fost prevenit, aşa că am fugit în America, la Detroit, unde am lucrat o jumătate de an la fabrica Ford”, arată bărbatul. Se întoarce în Germania şi  îşi schimbă numele, în 1981, devenind Nicolae Bugnariu, tocmai ca să i se piardă urma… Era urmărit în cadrul dosarului FILANTROPII, fiind considerat şeful organizaţiei teroriste “L.R.” Dar speranţele sale sunt deşarte, astfel că în scurt timp Securitatea îl dibuie din nou prin zecile, sutele de agenţi care mişunau prin Germania. Suder susţine că a fost informat – atât de C.I.E. (Centrul de Informaţii Externe) cât şi de D.I.M. (direcţia Informaţii Militare), întrucât era bănuit că este spion german şi a făcut stagiul militar, în 1974, în cadrul forţelor armate S.U.A. din Mannheim, “Labor Service”.

Dosarul de urmărit al lui Suder

“Am pierdut recursul cu Iliescu, Năstase, Rus! Merg mai departe ”!

„Şi să vă povestesc, totuşi, cum mi-am pierdut încrederea nemţilor, astfel încât au ajuns să creadă că sunt omul serviciilor româneşti”, adaugă, dând din mână a lehamite, Suder. Trage adânc aer în piept, după care continuă: “Între timp, am făcut greşeala să urmez invitaţia popilor români din Frankfurt, care m-au invitat la ei la parohie să-mi ofere un calendar, şi mi-au trecut apoi adresa într-un registru, să-mi trimită altul acasă, în anul următor. Între timp, seviciile germane i-a arestat pe toţi, ca spioni, şi i-a expulzat din ţară – iar pe lista lor, printre adresele cu rezidenţi ai Securităţii eram trecut şi eu. Pe deasupra, o informatoare a securităţii româneşti, stabilită în Germania, M.M., originară din Iclod, s-a lipit pe lângă mine şi mi-a introdus, într-unul din cele şapte baruri pe care le aveam, o angajată minoră. Şi pentru că nu e de glumit în Germania cu treburile astea, nemţii m-au condamnat la opt ani de puşcărie, absolut nevinovat, eu necunoscându-i fetei vârsta reală, dar în prealabil am fost cercetat pentru spionaj în favoarea României. Menţionez faptul că până în 1994 – începând din 1977 – am lucrat la firma Mercedes din Mannheim, ca lăcătuş mecanic. Şi am fost şi şef de sindicat pe secţie”. Râde şi povesteşte mai departe: “După arestarea mea, ziarul Bild Zeitung scria mare: Şef de sindicat arestat pentru afaceri cu fetiţe!” Şi colac peste pupăză – declară sus şi tare Suder –  guvernul post-comunist al României, în colaborare cu cel german, care nu-l mai dorea în ţară – îi cere în 2002 retragerea cetăţeniei germane, această procedură având loc în timpul guvernării preşedintelui Ion Iliescu, cu Adrian Năstase prim ministru şi Ioan Rus, ministru de interne. “Aşa că aflat în România, de ani buni, şi fără permisiunea de a mă reîntoarce în ţara mea natală, i-am dat în judecată pe toţi trei, la Tribunalul Cluj, pentru că m-au adus ilegal în ţară şi m-au ţinut patru ani fără niciun act sau ajutor social. Aflu acum (n.n. – marţi, 8 martie) că mi s-a respins între timp şi recursul la decizia Tribunalului cum că faptele semnalate de mine sunt prescrise iar acelaşi, pe aceeaşi temă, din 2004 fusese respins ca nefondat. Dar nu mă las, merg mai departe la Tribunalul Internaţional! Văd că în cazul Vişinescu nu s-au prescris faptele – şi s-a făcut dreptate, aşa că merg până în pânzele albe să mi se facă şi mie. Nu există două Coduri Penale diferite: unul pentru toată lumea – şi altul pentru evrei”, excalmă acesta, indignat. Arată apoi, în încheierea discuţiei noastre, că la această oră beneficiază din partea statului român de o pensie de refugiat de război şi un ajutor social, ambele totalizând 500 de lei. A făcut, de asemenea, o cerere la Primărie pentru a i se elibera o locuinţă socială, însă rezultate concrete, deocamdată, nu se văd. “În rest, mă simt persecutat: înainte de către nazişti, apoi de către comunişti, de nemţi mai târziu şi acum de puterea din România, care mă “lucrează” –  în ciuda faptului că am actele în regulă. Cred că nu s-au schimbat prea multe aici, fiind vorba de colegii şi urmaşii celor care m-au chinuit şi batjocorit atâţia ani”, încheie, plin de obidă, bărbatul.

Vasile Ceauşescu, spionul trimis de către  Securitate...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.