Suicidul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla prin înstrăinarea patrimoniului

1738

Ceea ce vom scrie în acest articol nu este decât continuarea demersurilor făcute de părintele Matei Boilă, privind înstrăinarea patrimoniului Bisericii noastre, înstrăinare făcută de conducerea episcopiei, de cei care ar trebui să mențină integru acest patrimoniu. Ne referim la terenurile obținute de Biserica noastră după lungi procese de retrocedare, purtate cu mare greutate de preoții unor parohii și care au fost vândute de episcopie necanonic și de multe ori împotriva dorinței parohiei și a preotului paroh. Menționăm că multe din aceste terenuri au fost cumpărate de către enoriași pentru Biserică încă din timpul Imperiului Austro-Ungar, cu mari sacrificii, altele de episcopul Iuliu Hossu în perioada interbelică sau cu mare greutate în timpul războiului. Ne referim la câteva vânzări considerate ilegale de către unii membrii ai consiliilor parohiale sau de către simplii enoriași cu care am discutat aceste probleme. Vânzările sunt considerate ilegale, deoarece episcopia le-a făcut împotriva dorinței credincioșilor sau preoților. Deasemenea vânzările s-au făcut, după spusele credincioșilor, fără licitație, ceea ce nu este normal, deoarece aceste terenuri nu erau proprietatea privată a celor din conducere. Unii preoți care s-au opus vânzării unor terenuri au fost înlăturați de episcopie din parohiile respective pentru a putea vinde ușor terenurile.

Începem cu cea mai odioasă vânzare, cea a terenurilor de la Roșia Montană. După ani de zile în care preoți inimoși s-au luptat din greu pentru recuperarea proprietăților, acestea au fost vândute chiar Companiei Roșia Montană Gold Corporation, una din cele mai controversate societăți. Oare noi credincioșii și preoții care am ieșit în stradă împotriva distrugerii patrimoniului natural și cultural, cum ne simțim fiind trădați chiar de episcopia nostră? Cum putem accepta pângărirea cimitirelor și a bisericilor pentru câțiva arginți și pentru ca ierarhii să-și cumpere mașini scumpe? Avem strămoși îngropați acolo, avem casa memorială a tribunului preot gr. catolic Simion Balint, avem biserica. La Iclod s-a întâmplat la fel, s-au vândut terenurile împotriva voinței parohiei. Conform spuselor unor credincioși, de această vânzare nu sunt străine personaje dubioase din anturajul unor politicieni corupți precum Horea Uioreanu, condamnat pentru luare de mită. La Băișoara, terenul pe care cardinalul Iuliu Hossu dorea să construiască un centru de reculegere pentru preoții greco-catolici a fost vândut conform spuselor credincioșilor chiar unor membrii ai conducerii sau unor personaje implicate în vânzare. Nu mai vorbim aici de scandalul iscat cu primăria Băișoara pe această temă. Ne întrebăm cui s-a vândut cu adevărat terenul? O mare nedumerire este vânzarea multor hectare de teren în cartierul clujean Mănăștur în perioada primului boom imobiliar al Clujului. Vrem să știm cu ce preț s-au vândut aceste terenuri, cui s-au vândut și cine din episcopie a intermediat vânzarea, deoarece credincioșii din Mănăștur vorbesc de sume cu mult sub prețul pieței. Cea mai mare nedumerire este în legătură cu localitatea Florești de lângă Cluj. Vrem să știm câte hectare de teren s-au vândut aici și cu ce preț, aici fiind una din zonele cu cea mai mare densitate de construcții noi din ța. De ce episcopul Crihălmeanu vizitează în fiecare an parohia Sf. Nicolae din Florești și ce cadouri scumpe primește de fiecare dată? Toată parohia știe aceste lucruri. În schimb, în parohiile sărace care cu greu se descurcă nu calcă niciodată. Sunt multe localități unde s-a vândut patrimoniul nostru, am dat doar câteva exemple.

Nu dorim aici noi credincioșii să acuzăm pe nimeni de nimic, ci dorim să ne fie prezentate de către episcopie contractele de vânzare-cumpărare ale acestor terenuri, pentru a ști cui și cu cât s-au vândut acestea. Este dreptul nostru și datoria episcopiei să ne arate. Dacă nu se vor prezenta aceste documente, vom apela la autoritățile competente ale Statului. Mai trebuie să spunem și faptul că la unele terenuri nu s-a început proces de retrocedare, motivându-se că are episcopia înțelegeri cu Consiliul Județean. Care sunt aceste înțelegeri? Să ne fie prezentate.

Mai dorim să știm care este rolul unor politicieni în Biserica Noastră? La mai toate evenimentele erau puși la loc de cinste în catedrală coruptul Horea Uioreanu și pasionatul de filme pentru adulți în parlament Marius Nicoară. Mai erau și împărtășiți de episcopul Crihălmeanu după ce unul din ei are și divorțuri la activ, interzise de Biserica noatră. Au fost și decorați de Crihălmeanu, doar merită mult. În loc să fie decorate de episcop mamele eroine care au mulți copii și care asigură viitorul acestei Biserici. Da, avem mame eroine, inclusiv dintre preotese. Dar invitarea lui Victor Ponta la Bistrița și al lui Dragnea la catedrala în construcție din Cluj-Napoca? A fost primit pe șantierul catedralei cu casca de constructor pe cap, de parcă era Ceaușescu în vizită pe șantierele patriei. De ce toate aceste asocieri cu politicienii? Pentru a mai primi câțiva bani pentru continuarea acestui monstru inutil de beton de la Cluj? Biserica suntem noi oamenii, nu niște ziduri reci de beton. Suntem trădați de episcopie pentru 30 de arginți.

 

Vlad Nap

10 COMENTARII

  1. In mod normal, oricine nu are nimic de ascuns poata sa raspunda cu documente la fiecare din intrebarile din articol. Astept cu foarte mare interes un raspuns clar al Episcopiei.

  2. Conform dreptului canonic, orice bun imobiliar nu poate fi instrainat decat cu acordul explicit al Scaunului Apostolic. Ne intrebam daca exista aprobari de la Scaunul Apostolic pentru toate bunurile vandute de episcopia de Cluj-Gherla. Dorim sa fie prezentate si acestea. Daca nu exista aceste acorduri, atunci avem parte de un act grav de indisciplina ecleziastica. Pe vremea I.P.S. Gutiu, niciun teren nu a fost instrainat, din contra, se aflau pe rol multe procese de retrocedare. De ce atunci episcopia functiona si fara vanzarea terenurilor, iar acum ni se instraineaza proprietatile?

  3. Ziar de merde, articol de merde. Voi chiar nu cititi rateurile gramaticale, le preluati asa, din zbor? Senzational… Maestre, esti mega. Oare saptamana viitoare ce mai emani? Ca e postul Craciunului, nu de alta…

  4. @ Gigi Berlocea Ciparienses. Nu am inteles niciodata oamenii lingusitori, daca-i putem numi oameni. Insa, cand sunt si preoti pe deasupra chiar raman socat. Frumos limbaj domnule parinte, ati invatat frumos la teologie.(sau poate la alta facultate, din moment ce va pricepeti asa bine la litere). Va intreb, oare episcopia nu face lucruri ilegale in timpul postului? Sau ei au dreptul, ca-s pusi de Dumnezeu, eu sa scriu adevarul insa nu. La mine nu tin vorbele astea mieroase popesti. La cat am fost mintit de voi la sfanta spovedanie si cat ati dat din gura de la spovedanie( mintind si multe in privinta mea), nu mai am incredere in voi. Si in curand nimeni din aceasta eparhie nu va mai avea incredere in voi.

  5. Aceste articole contin multe afirmatii si intrebari enervant de adevarate, sunt ca o radiografie care arata cangrena generalizata a Bisericii Dezunite si Distruse din Cluj, impropriu spus Biserica, de fapt e o afacere facila a catorva familii de trogloditi care nu reprezinta nimic nici macar pentru neevoluata societate autohtona. Cat despre uzurpatorul de scaun martiric de acolo, e o imensa rusine ca un personaj cu o biografie infiorator de patata – dar inca nepublicata-se pretinde preot .

  6. Aceasta Biserica este cladita pe sangelele martirilor ei de unde isi trage puterea si mai ales legitimitatea. Din pacate unele personaje din sanul ei au putin de a face cu spiritul autentic al BRU, acela de jertfa pentru binele celorlalti. Imi vin in minte cateva pasaje din cartile Vechiului Testament cum ar fi de exemplu Is 1:21-27 „Vai de cetatea cea credincioasa cum a ajuns o desfranata……Mai marii tai sunt partasi cu hotii toti iubesc mita si alearga dupa mita” Sau Mihea 3:11 ..preotii lui invata pe popor pentru arginti..”
    Intr adevar nu este usor sa se gaseasca fonduri pentru Catedrala din Cipariu si incerc sa inteleg dificultatile enorme cu care e confrunta cei care au mostenit aceasta constructie si care trebuie pana la urma terminata. Insa chiar cu orice pret? Oare slujitorii acestei biserici care au marele privilegiu de a se nutri cu lumina provenita de la altar prin virtutea activitatii lor de baza, se lasa cu totii orbiti de marea presiune economica care apasa comunitatea din Cluj?
    Articolul D lui Nap poate supara si poate parea ca aduce doar critici fara solutii, insa in nici un caz nu se poate intoarce privirea de la realitate, de a ignora adevarul si continutul protestului si a l anula datorita presupuselor probleme de forma gramaticala…
    La cele insirate in articol as mai adauga ca, probabil din disperare, au fost acceptati bani pentru constructia catedralei care proveneau din fondul de stat pentru urgente, adica banii destinati celor mai saraci si nepastuiti. Oare se poate construi ceva durabil din bani proveniti din nelegiuiri? Chiar si fariseii au aruncat cei 30 de arginti si nu i au primit ca ofranda in templu… „Daca Domnul nu construieste cetatea degeaba punem piatra pe piatra.. se va narui, spunea un psalm.
    As aminti slujitorilor BRU, celor care trebuie sa denunte aceste injustitii ca antecesorii lor nu au facut compromisuri. Ca Cel de Sus doreste „dreptate si mila , nu sacrificii” (Os 6.6) asa cum spun in fiecare duminica, „mila pacii, jertfa laudei”. Am citat din cartea sfanta pentru cei care au indoieli, care cred ca este ok sa te prefaci ca nu vezi, ca a fi cumva, in spirit traditional valah. De aceea imi mai permit sa amintesc (in caz ca unele pasaje din scriptura au fost uitate printr o inocenta neglijenta) Is 1: 10-11 „Ce mi trebuie mie multimea jertfelor voastre, zice Domnul?…invatati sa faceti binele , cautati dreptatea (Is 1: 17)” Daca cumva nu se intelege acest verset, Noul Testament a avut grija sa l explice, ..” lasa darul tau la altar si du-te de te impaca cu aproapele tau. To Is 58.3 spunea „Iata postul placut mie: dezleaga lanturile rautatii..”
    Biserica trebuie sa mearga iainte, trebuie sa se administreze si sa ia decizii economice, insa atunci cand exista dubii cum sa o scoata la capat pentru a nu face compromisuri daunatoare, credinciosii BRU care doresc ca spiritul celor care au cladit acesta biserica sa mearga inainte, ii roaga frumos pe factorii de decizie sa consulte Sfnta Carte…

LĂSAȚI UN MESAJ