După alegerile parlamentare, următoarele pe plan politic, pentru PNL sunt cele interne. Aici, organizațiile își aleg liderii la filialele județene. Tot aici sunt pedepsiți sau recompensați cei ce au activat în ultimele două campanii electorale din 2016: locale și parlamentare. Dar fiind faptul că la livel de județ, liderii politici ai PNL Cluj sunt Daniel Buda și senatorul reconfirmat Marius Nicoară, există o tabără a membrilor ce doresc o schimbare.

horia-sulea-bunZilele acestea, primarul din Florești, Horia Șulea și-a anunțat oficial intenția de a candida la șefia PNL Cluj. Unul dintre motivele ce acesta susține că au stat la baza deciziei constă în proasta organizare și comunicare dintre filiala județeană și cele locale din teritoriu.

„ În primul rând am fost determinat  de rezultatele celor două scrutine și lipsa diviziunii conducătorilor de partid de azi. Liderii ne-au dus la pierderea a patru primari! Am avut lacune la comunicare și structurare plan electoral și nu am avut candidat propriu la funcția de prim-ministru
Azi organizația județeană a PNL Cluj merită mai mult de atât. Nu am discutat multe cu colegii de partid, dar tot mai mulți aleși locali m-au contactat pentru că sunt nemulțumiți de tratamentul cu dispreț de care au parte, de lipsă de comunicare și organizare.
Se pot da exemple. Aș vrea să scot în evidența ce s-a întâmplat la Feleacu, unde un tânăr nu a avut șansa de a candida din partea PNL, a mers la PSD și a câștigat. Exemplu avem și la Marișel, unde un alt tânăr care a procedat la fel a reușit să câștige funcția de viceprimar după ce plecat de la PNL la PSD. Discutăm de Beliș, localitate pe care am pierdut-o lamentabil…La Gilău, primăria a fost pierdută la câteva voturi. Eșecul de la Baciu și însuși cel de la Gherla -exemplu clar de lipsă de viziune unde datorită trădărilor din partea conducerii județene am pierdut o primărie unde se putea obține cam de trei ori cât a obținut dreaptă!
” declară primarul din Florești, Horia Șulea.


nicoara 3În vreme ce edilul își pregateste planul de conducere a organizației județene, liderul Marius Nicoară nu se arată surprins de decizie însă are rezerve în a-l susține. 

„Liderul organizației județene PNL Cluj va fi desemat prin alegeri interne de partid. Urmează ca Biroul Permanent Național să stabliească agenda cu alegerile interne. BPN stabilește acest calendar. Despre decizia lui Horia Șulea nu pot să spun decât că este una firească. El a câștigat primăria Florești a doua oară și are vechime în partid. Nu cred că va stârni nici o reacție cadnidatura lui. E un lucru firesc să vrea șefia PNL Cluj, dar nu știu dacă îl voi susține. În prezent nu și-au manifestat și alții intenția de a candida. Voi vede pe cine susține după ce se exprimă și ceilalți. Momentant Șulea nu a făcut decât să își spună intențiile, dar nu există un dosar de candidatură depus”, explică senatorul Marius Nicoară.

Reamintim că fuziunea PDL în PNL s-a realizat cu conflicte la Cluj, unele organizații părăsind complet formațiunea politică din cauza, zic ei, unor abuzuri comise de conducerea Boc-Buda-Tișe-Nicoară. De asemenea, imediat după fuziune, Marius Nicoară a predat vechiul PNL pe mâna portocaliilor, lucru ce i-a nemulțumit pe mulți membrii, dar care a mențiunut rezultate victorioase obținute de partid la finalul campaniilor electorale. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.