Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu încuviinţarea plenului Curţii, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a decis, miercuri, Camera Deputaţilor.

Deputaţii au adoptat, în acest sens, cu 171 de voturi ”pentru”, 91 ”împotrivă” şi 9 abţineri, mai multe amendamente la proiectul de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reexaminată ca urmare a deciziei Curţii, eliminând din textul adoptat iniţial prevederea potrivit căreia judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi urmăriţi penal fără încuviinţarea plenului Curţii, potrivit informațiilor agerpres.ro. Camera Deputaţilor este prima sesizată cu acest proiect, Senatul fiind for decizional.

Ce este prevăzut în caz de infracțiune flagrantă

Nu este însă singura modificare. Mai exact, o altă modificare adoptată de deputaţi ca urmare a deciziei CCR prevede că, în caz de infracţiune flagrantă, procurorul general şi nu ministrul Justiţiei, cum era iniţial, trebuie să informeze de îndată preşedintele Curţii Constituţionale de faptul că judecătorii Curţii sunt reţinuţi şi supuşi percheziţiei.

Deputaţii au abrogat prevederea iniţială conform căreia judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani.

Curtea Constituţională a decis în 20 martie, la sesizarea parlamentarilor PNL şi USR, că unele dispoziţii din legea de modificare a Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt neconstituţionale.

Camera Deputaţilor este prima sesizată cu acest proiect, Senatul fiind for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.