Poliţia Română a luat cu asalt traficanţii de persoane. În primele nouă luni ale anului, poliţiştii au efectuat peste 450 de percheziţii domiciliare pentru destructurarea a 42 de grupări infracţionale specializate în trafic de persoane.

„Sub coordonarea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în primele nouă luni ale anului 2017, poliţiştii au organizat 120 de acţiuni operative şi au efectuat 453 de percheziţii domiciliare”, informează un comunicat al IGPR.

Dintre cele 797 de persoane cercetate, 266 au fost reţinute, iar 247 au fost arestate preventiv, precizează IGPR.

La acţiunile desfăşurate au participat poliţişti din cadrul structurilor de combatere a traficului de persoane, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române. Totodată, s-a cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

„La nivelul fiecărei structuri de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Poliţiei Române funcţionează structuri de combatere a traficului de persoane, care desfăşoară permanent activităţi pentru identificarea şi destructurarea reţelelor infracţionale, specializate în traficul de persoane”, se arată în comunicat.

Activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea traficului de persoane au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate în instrumentarea DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.