Marius Nicolae e un tânăr arătos – şi pe deaspra şi avut – din comuna clujeană Iara, unde familia sa deţine câteva gatere, maşini şi numeroase alte acareturi. Păşeşte, timid, marţi, 29 noiembrie, în sediul I.M.L. Cluj însoţit de un consătean adus pe post de şofer, el având mâna destul de “şifonată” şi înfăşurată, de altfel, într-un bandaj gipsat. Totul,  după o întâmplare neprevăzută care a avut loc în urmă cu câteva zile într-o crâşmă din satul învecinat, Agriş, provocată tocmai de cel care ar fi urmat să-i fie socru.

 

Tânărul povesteşte, deschis, că întregul iureş de evenimente s-a petrecut tocmai din iubire pentru Ioana, cea care l-a părăsit de puţin timp pentru că se plictisise de el, deşi o iubea enorm şi îi deschisese pe banii lui până şi un bar în Iara. Dar – arată Marius Nicolae – scandalul a început cu o săptămână înainte, atingând însă punctul culminant sâmbătă, 26 noiembrie, într-un bar din satul Agriş, locul de baştină al iubitei, el fiind originar din reşedinţa de comună, Iara. Descrie tânărul, pe îndelete, întreg „filmul”  întâmplării: “Am fost împreună până în urmă cu câteva zile, dar ea şi-a luat lucrurile de la mine – inclusiv una din maşinile mele – şi a plecat zicând că s-a plictisit de mine, pentru că deţine informaţii că aş înşela-o cu alte fete, lucru total neadevărat. Aşa că în ziua respectivă m-am trezit cu părinţii ei, peste mine, în propria casă, fără să aibă permisiunea mea, lucru care cam miroase a violare de domiciliu. Pe deasupra, pe lângă maşină fata a luat şi actele automobilului, precum şi cele ale altor două maşini de-ale mele. Le-am recuperat, ce-i drept, dar mai târziu, după destule discuţii”. Arată mai departe că după câteva zile, mai précis sâmbătă, s-a dus la un chef în satul în care locuieşte fata, Agriş, care se ţinea la crâşma din sat. Acolo, în toiul petrecerii a avut parte de-un eveniment pe care n-o să-l uite prea curând: “M-am trezit în local cu Neluţu, tatăl ei, înarmat cu o bâtă, care a năvălit peste acolo încercând să-mi dea cu ea în cap. M-am apărat cu mâna dreaptă, cum am putut –  iar rezultatul a fost că mi-a atins-o destul de rău, fapt pentru care am venit la I.M.L. pentru certificat medico-legal. A, să nu uit, înainte tot striga, de afară – ca-n filmele alea western, cu pistolari –  să ies din local şi să mă bat cu el, fiindcă vreasă mă omoare.” După ce-a încasat câteva lovituri de bâtă în braţ, Marius Nicolae a luat-o la fugă şi a sunat la numărul de urgenţă 112. Apoi, după apariţia poliţiştilor din comună s-a deplasat la secţie, unde a depus plângere împotriva agresorului, iar mai târziu la secţia de Urgenţe a Spitalului Municipal Turda, pentru a-i fi acordat primul ajutor. “Nu mai am cuvinte şi nu-mi pot explica ce-a fost în capul lor – şi mai ales în capul celei pe care am iubit-o atât de mult, necondiţionat. Cert este că de-acum va fi nevoie să încep să mă lupt cu ei, fiindcă am fost luat de naiv şi de prost ”, concluzionează tânărul, înainte de a părăsi instituţia, în mână cu certificatul medical ce i-a fost eliberat după ieşirea din cabinetul de consultaţii a I.M.L. Cluj.


Poliţiştii au fost sesizaţi prin apel  la 112 , s-au deplasat la faţa locului şi au întocmit documentele de constatare. A depus plângere atunci. Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie al comunei Iara efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda”, a declarat, pentru Gazeta, comisarul-şef Daniel Boie, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

1 COMENTARIU

  1. Da intradevar unele informatii sunt corecte insa unele nu sunt corecte si nu sunt specificate unele chestii semnificative cum ar fii:-
    -Barul din Agris unde sa petrecut incidentul era proprietatea fostului sau socru.
    -Si baiatul a fost intretinut la un moment dat al relatiei de catre fata
    -Suspiciunile fetei erau adevarate despre faptul ca o inseala acesta recunoscandu-i dea lungul relatiei lor,este total neadevarat despre faptul ca aceasta sar fii plinctisit de el.
    -Aceasta ar fi vrut sa ramana cu masina pentru ca a contribuit la achizitionarea masinilor inclusiv a unor modificari in casa lui.
    -Nu este nevoie sa se lupte cu familia respectiva doar sa-i dea pace fetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.