Sergiu Cătălin Skolka, un tânăr de 20 de ani, este însoţit la I.M.L. Cluj de tatăl său. Cei doi sunt persoane comunicative care – fără să şovăie o clipă – relatează incidentul violent din ajunul revelionului, petrecut la Janis Club, în buricul târgului, care l-a lăsat pe tânăr cu traume fizice şi un gol în portofel de aproape o mie de lei.

 

Mărturiseşte Sergiu, sub privirile proteguitoare ale tatălui său: “Tata era plecat din ţară în noaptea de 29 spre 30 decembrie a anului trecut şi – pentru că tocmai împlinisem vârsta de 20  de ani – am ieşit La Janis Club, unde mă aşteptau nişte colegi să le ofer, de ziua mea, ceva de băut. Am rămas acolo, împreună cu două colege, timp de 15 -20 de minute, răstimp în care am băut o bere. Aveam la mine suma de o mie de lei, cadou de la bunica. N-am mai rămas acolo – spre deosebire de colegele mele – aşa că pe la ora 2.20 m-am îndreptat spre ieşirea din local. Însă, ajuns în gang, m-am trezit atacat pe la spate de cineva şi pocnit teribil în zona capului. Am “dormit” acolo jos, prăbuşit, o perioadă nedeterminată de timp până când doi tineri m-au ridicat şi m-au dus cu un taxi – în stare de inconştienţă – până acasă”. Intervine în discuţie tatăl său, care precizează: “Ajunşi la domiciliu, fiul meu cel mare s-a oferit să le plătească tinerilor taxiul însă aceştia au spus că Sergiu a plătit drumul. Lucru foarte ciudat, fiindcă acesta fusese deposedat de bani încă din club, semn că tinerii nu erau chiar străini de tâlhărie”. Îşi continuă Sergiu relatarea: “După câteva minute fratele meu a anunţat ambulanţa şi, abia după ce am primit primul ajutor de la medicii de la U.P.U. mi-am revenit puţin. Tot atunci am aflat că din acelaşi local sosise, cu capul crăpat şi, de asemenea jefuit un alt tânăr, “făcut” în acelaşi fel ca şi mine, semn că lucrurile acestea sunt un loc comun acolo. De altfel, nici poliţiştii – cărora le-am prezentat cazul meu – n-au părut deloc uimiţi când am menţionat numele localului, spunându-mi că asemenea evenimente sunt frecvente la Janis Club”. Tânărul arată în continuare că de la U.P.U. a fost transportat, pentru explorări amănunţite la Clinica O.R.L., apoi la Clinica de Chirurgie Maxilofacială şi de acolo la Neurochirurgie. “M-am ales cu o fractură de perete anterior zigomatic stâng şi cu o stare proastă, care continuă şi acum”, concluzionează tânărul, pipăindu-şi creştetul. Este poftit în continuare în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 25 şi 28 de zile de îngrijiri. Apoi, înainte să părăsească incinta instituţiei, tatăl tânărului adaugă: “Poliţiştii de la Secţia 1 ne-au promis că vor cere de la conducerea localului filmările de pe camerele de supraveghere, aşa că n-ar trebui să fie o problemă prinderea autorului sau autorilor. Noi suntem optimişti, fiindcă gangul era intens luminat”…

“La data de 30 decembrie 2017, în jurul orei 18:00, un tânăr a sesizat Poliţia municipiului Cluj-Napoca cu privire la faptul că, la data menţionată, în jurul orei 02:20, a fost agresat fizic de către o persoană în timp ce ieşea dintr-un club din Piaţa Unirii.

Ulterior, după acordarea îngrjirilor medicale, tânărul a realizat că îi lipsesc bani din portmoneu. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea exactă a stării de fapt, identificarea autorului şi tragerea acestuia la răspundere penală”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.