Teribil mod ales de concubinul unei tinere de 19 ani pentru a o determina să renunţe la custodia copilului lor, în vârstă de un an şi opt luni: când tânăra s-a înfăţişat ca să-şi recupereze copilul, familia bărbatului i-a pus laţul la gât şi a petrecut funia peste un par gros, de uscat hainele, ca să-l folosească pe post de spânzurătoare. Apoi a  urcat-o pe femeie pe un scăunel, mimând execuţia! Aceasta a scăpat cu bine numai după intervenţia mamei, venită într-un suflet de la Cluj-Napoca!

 

Toată grozăvia s-a petrecut vineri 18 noiembrie în satul Băbdiu, comuna Bobâlna, când Sorina-Lăcrimioara, o tânără mamă în vârstă de 19 ani a vrut să-şi recupereze copilul de la familia concubinului, un bărbat de 29 de ani. Povesteşte aceasta, pe coridoarele I.M.L. Cluj, cu urme vizibile pe gât, lăsate de ştreangul care-i fusese pus cu câteva zile în urmă: „După ce ne-am întors de la muncă din Anglia, am fost transformată într-o slugă de familia concubinului meu, Cristian. Spălam pe jos, spălam vasele, munceam la câmp, la  cartofi – deşi eu provin de la oraş – şi ei tot erau nemulţumiţi de randamentul meu. Eu doar dorisem să fie bine, fiindcă nu puteam lăsa copilul fără tată, de aceea am plecat şi-n Anglia cu el, în ciuda faptului că şi atunci mă bătea de mă rupea… Dar vineri n-am mai rezistat, mi-am împachetat câteva lucruşoare şi am vrut să iau fetiţa şi să fug cu ea la mama. Ei m-au prins şi au vrut, efectiv, să mă spânzure: mi-au trecut funia în jurul gâtului şi m-au urcat pe un scaun, ca şi cum urma să fiu executată. În acelaşi timp, un frate al concubinului  umbla cu o drujbă pornită, prefăcându-se că-i taie picioarele lui Ela, iubita lui, care vroia şi ea să evadeze împreună cu mine, nedorind să accepte – de  pe post de a doua ţiitoare – mutarea acolo a soţiei şi a celor trei copii ai acestuia. Am scăpat cu greu în viaţă, Ela încă nu, abia după ce mama, venită de la Cluj, m-a scos din mâinile lor – însă nu înainte de a încasa şi ea câţiva pumni în cap. Am reuşit să plec, dar fetiţa e în continuare în braţele lor. De asemenea, ei încasează şi alocaţia pentru ea, având totodată asupra lor cardul meu cu 600 de lire sterline, câştigaţi la spălătoria de maşini unde am lucrat, împreună şi cu două valize în care-mi sunt hainele”.

Tânăra este poftită în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat medico-legal.  Mama fetei, care o însoţeşte, promite că fiica lui va face plângere plângere la poliţie, împotriva fostului concubin – şi nu se va lăsa până când îşi va recupera şi micuţa, ca să o crească împreună în condiţii normale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.