Incidente de o atrocitate rar întâlnite au loc într-o colonie de romi din comuna clujeană Sânpaul: o tânără femeie, cu doi copii minori, este sechestrată şi bătută de mai multă vreme în gospodăria concubinului ei, iar totul se întâmplă cu ştiinţa autorităţilor! Ba, mai mult, după ce familia a încercat să intervină, concubinul femeii i-a administrat o corecţie severă şi tatălui acesteia! Acum femeia, captivă – tunsă cu un cuţit în coteţul porcilor – încasează non-stop bătăi pentru îndrăzneala părinţilor de a se adresa poliţiei.

 

Tatăl: “Bătăile concubinului durează de ani de zile”

Luni, 5 martie, cei doi soţi – Lidenţia şi Florin Tanţa – aşteaptă, tăcuţi, pe culoarele Institutului de Medicină Legală Cluj. Bărbatul este cel care a îndeplinit deja formalităţile necesare consultaţiei, semn că el este cel cu probleme. Iar dialogul dintre noi începe firesc, fără să bănuiesc dramatismul poveştii pe care  mi-o va relata. Mărturiseşte romul în vârstă de 44 de ani: “Suntem ţigani cinstiţi şi muncitori din tată-n fiu.  De când ne ştim ne ocupăm de confec-ţionarea coşurilor, a măturoaielor, dar şi, în sezon, cu recoltarea ciupercilor. De pildă, acum, pe lângă măturoaie şi coşărci vindem la Cluj şi ghiocei… Dar problema pe care o avem se pare că ne depăşeşte – şi nu ne mai descurcăm nicicum. Avem o fată, Nadia – ajunsă la vârsta de 20 de ani – care pe când avea 14 a fost răpită, după ce a fost prostită de un băiat din sat, Daniel. A rămas acolo, la el, în ciuda împotrivirii noastre – respectivul fiind un om rău şi violent, fără serviciu, pasionat doar de alcool şi păcănele. Anii au trecut, astfel că între timp cei doi au împreună doi copii, un băiat şi o fată. N-am intervenit în forţă niciodată pentru că toată viaţa am ocolit scandalurile, hoţiile pentru că eu am crescut cu o educaţie bună, în ciuda faptului că n-am avut tată, care a decedat când eram mic”. Arată în continuare că bătăile concubinului fiicei sale durează de ani de zile, fiind ceva la ordinea zilei, însă un eveniment petrecut cu câteva zile în urmă l-a determinat să nu mai aştepte şi să încerce să-şi recupereze fata şi nepoţii, păziţi straşnic de Daniel şi cei patru fraţi ai săi: “În 28 februarie a scăpat acasă, povestindu-ne că a fost bătută de către concubin, chiar în coteţul de porci, unde acesta a şi tuns-o cu un cuţit, drept pedeapsă pentru o faptă închipuită. Pe deasupra, când i-a venit criza i-a tăiat, pentru a treia oară, buletinul şi actele copiilor – pe care eu le-am refăcut deja de două ori. Apoi, în 1 martie a plecat împreună cu mama ei şi fetiţa de doi ani şi jumătate, până la Cluj, ca să vândă nişte ghiocei”. Povesteşte că, la întoarcere, pe la ora patru şi jumătate după-amiază Daniel le aştepta în staţia de autobuz, turbat de furie. După înjurături adresate celor două, acesta a încercat să-i smulgă Nadiei fetiţa din braţe ca s-o ducă la casa lui, în ciuda plânsului şi împotrivirii fetiţei şi a mamei. Intervine în discuţie Lidenţia, cu o privire de om disperat: “Am intrat între ei, ca să-l împiedic să ia fetiţa dar Daniel mi-a ars o palmă şi un picior. Am căzut la pământ şi un bărbat care văzuse ce s-a întâmplat a sunat după soţ, care a venit într-un suflet”. Continuă Florin descrierea scenei: “L-am întrebat, frumos, pe Daniel de ce-a lovit-o pe soţie şi pe Nadia, la care el m-a înjurat şi a luat o secure de la un vecin şi a apărut cu ea în faţa mea. Între timp a venit un frate de-al lui, cu o bâtă în mână, pe care i-a dat-o. Apoi au sărit amândoi la mine şi m-au trântit la pământ acoperindu-mă de lovituri – pe spate, în cap, la coaste şi la picioare. Eu n-am mai ştiut nimic de mine fiindcă mi-am pierdut cunoştinţa pentru vreo patru-cinci secunde”…

Nadia Tanţa

“Sperăm să rezolvăm azi”…

În continuare, după ce şi-a revenit, Florin Tanţa a cerut, prin telefon, ajutorul poliţiei şi, după circa o jumătate de oră, a apărut un echipaj de la secţia din comuna Baciu. Explică mai departe Florin Tanţa: “Nu m-am dus la spital decât după venirea nopţii, când m-am simţit rău de tot şi am sunat atunci după salvare. Am ajuns curând la U.P.U.Cluj unde medicii mi-au acordat primul ajutor şi acum, iată-mă, aici, la I.M.L. Cluj ca să-mi scot cetificat medico-legal şi să fac, pe baza lui, plângere împotriva lui Daniel!” Este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în mână. În timp ce şi-l împătureşte, meticulos, revine Lidenţia, cu energie sporită: “Tot aşa, în fiecare zi Daniel vrea să vină peste noi. Mi-aş dori din tot sufletul să se ia măsuri împotriva lui, fiindcă fata nu-i obligată să stea cu forţa cu el, bătută şi chinuită”! “Mai am un băiat de 22 de ani, pe lângă Nadia, căsătorit legitim cu soţia lui. La noi în casă n-a fost scandal niciodată şi suntem căsătoriţi de 23 de ani. Eu n-aş putea – dacă soţia ar vrea să depună divorţ de mine – s-o oblig să rămână împotriva dorinţei sale. De aceea nu-i înţeleg acestuia modul cum gândeşte – dacă gândeşte cumva! Şi, încă un lucru: atâta timp cât fata a stat la noi, bătută şi vai de capul ei, Daniel şi-a dus o femeie, în casă, pe care a alungat-o după aceea şi a luat-o apoi, după câteva zile, cu forţa înapoi, pe Nadia. Însă marea noastră supărare e că şi la această oră fata noastră e tot la el acasă, sechestrată, bătută, plină de vânătăi şi tunsă cu cuţitul. Sperăm să rezolvăm azi (n.n. – luni, 5 martie) la poliţie unde suntem aşteptaţi, la ora 14.00”, adaugă Florin. În continuare, cei doi îşi iau rămas bun şi părăsesc, în grabă, sediul instituţiei medicale clujene.


După câteva ore mă adresez purtătorului de cuvânt al I.P.J.Cluj, iar răspunsul acestuia, legat de caz sună astfel: “A fost depusă plângere pentru lovire. Se fac cercetări pentru clarificarea întregii situaţii de către lucrătorii Postului de Poliţie Sânpaul”.

familia tanta

“O bate încontinuu, o flămânzeşte şi credem că vrea să o omoare”!

Miercuri, 7 martie, la ora 7.30 dimineaţa, iau legătura prin telefon cu Florin Tanţa, iar acesta îmi mărturiseşte cu voce stinsă: “De luni, când am fost la poliţie să fac plângerea, fetiţa mea e bătută încontinuu, zi şi noapte, de către Daniel, chiar în faţa copiilor. Mi-au spus vecinii lor să fac ceva fiindcă se aud non-stop urlete, cum o bate. Plus că de luni nu i-a dat nici măcar o bucată de pâine şi mi-e teamă ca nu cumva fata mea să  moară. Poliţia mi-a transmis doar că Nadia să se prezinte la sediul poliţiei din Baciu şi să facă reclamaţie împotriva concubinului. Dar eu vă întreb: cum să ajungă biata de ea acolo, la 10 kilometri de comuna noastră, când ea nu poate ajunge nici măcar la noi, care locuim la circa o jumătate de kilometru de casa lor? A venit cineva, chiar mai înainte, la mine, şi mi-a spus că a bătut-o toată noaptea şi că vocea ei e tot mai stinsă… Eu mă îmbrac şi fug imediat la Poliţia din Baciu ca să cer intervenţia poliţiei. Repet, mi-e teamă că individul ăsta o omoară. Dacă nu mă ocup eu ca tată al ei, vă întreb: cine altcineva să încerce să o salveze”?


LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI: Aflăm, de la Florin Tanţa, tatăl fetei sechestrate, următoarele: “Acum am venit de la biserică şi nu vreau să vă mint. Poliţia fost până la urmă la faţa locului şi ea a dat în scris că rămâne acolo. După cum mi-a spus un vecin – că eu n-am curaj să mă apropii de casa lor – fata s-a resemnat cu situaţia ei, de dragul nostru, ca nu cumva să-şi supere bărbatul şi familia acestuia, iar apoi aceştia să vină peste noi şi să ne facă un rău mai mare. Nici eu nu ştiu ce să fac. Acum, nu pot să fac altceva decât să mă rog la Dumnezeu ca oamenii să se potolească şi să-i fie până la urmă bine şi fetei – şi copiilor…”

1 COMENTARIU

  1. […] Dar eu va intreb: cum sa ajunga biata de ea acolo, la 10 kilometri de comuna noastra, cand ea nu poate ajunge nici macar la noi, care locuim la circa o jumatate de kilometru de casa lor? A venit cineva, chiar mai inainte, la mine, si mi-a spus ca a batut-o toata noaptea si ca vocea ei e tot mai stinsa… Eu ma imbrac si fug imediat la Politia din Baciu ca sa cer interventia politiei. Repet, mi-e teama ca individul asta o omoara. Daca nu ma ocup eu ca tata al ei, va intreb: cine altcineva sa incerce sa o salveze”? Sursa: gazetadecluj.ro […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.