Călin Mihai Costin este un tânăr arătos şi absolut normal din punct de vedere al dezvoltării mentale. Doar că vorba îi e repezită şi săracă, de parcă ar fi obişnuit să comunice numai cu vitele, nu şi cu oamenii. Îmi aminteşte pe undeva de Mowgli, eroul din “Cartea Junglei”, în etapa imediat ulterioară ieşirii din junglă şi intrării sale în civilizaţie, aşa că trebuie să-l rog mereu să pronunţe cuvintele mai rar, ca să-i înţeleg în  mesajul şi totodată grozăvia dramei pe care o trăieşte. Ca urmare, având mâna “îmbrăcată” în haină ghipsată şi ochii plini de lacrimi, tânărul îşi începe relatarea ce-i conturează destinul de Iov de secol XXI, acela de slugă a tuturor – atât a străinilor cât şi a rudelor!

Viaţă de slugă

 

Călin, tânărul aflat luni, 24 septembrie, pe bancheta sălii de aşteptare a I.M.L., pare statuia în mărime naturală a deznădejdiei. La cei 21 de ani ai săi a adunat deja peste opt ani de sclavie, pe raza a două judeţe – Cluj şi Sălaj – dar şi o experienţă de oier, demnă de invidie… Mărturiseşte, de parcă întreg cerul s-ar fi prăbuşit pe umerii săi tineri – şi încă firavi – că a fost bătut sălbatic, în două rânduri, în aceeaşi zi, de doi fraţi din sat, Sorin şi Andrei, trecuţi la rândul lor de 23 de ani, ultimul fiind cel care i-a bătut şi tatăl, într-o altă împrejurare. Povesteşte mai departe, gata-gata să izbucnească în plâns, într-atât e de afectat de incidentul care l-a adus la Cluj-Napoca: “Ieri seară (duminică 23 septembrie, n.n.), pe la ora opt seara, mă întorceam spre Panticeu de la Sărata, cu calul şi căruţa. Brusc, am văzut că a oprit lângă mine o maşină. Din câte ştiu, radiată din circulaţie, iar din ea au coborât cei doi fraţi, Andrei fiind la volan fără permis deşi are şi o condamnare de doi ani, cu suspendare. Vreau să vă spun încă ceva: în aceeaşi zi cei doi m-au mai bătut odată, la amiază, în Sărata, fără absolut niciun motiv. Dar acum s-au repezit la mine, cu şi mai mare furie, şi m-au apucat de mâini şi de picioare, m-au tras din căruţă şi m-au trântit la pământ, după care au început să dea în mine cu picioarele, mai ales la cap dar şi prin alte părţi ale corpului. După ce s-au săturat să mă bată şi m-au lăsat am rămas câteva minute la pământ, după care venindu-mi puţin în fire am urcat în căruţă şi am pornit spre Panticeu”. Tânărul se opreşte din relatare şi suspină după care, cu vocea gâtuită, continuă: “Ajuns acasă, am sunat după salvare şi după ce aceasta a venit, cam în patruzeci de minute am fost dus la Cluj, la U.P.U. De acolo, după ce mi s-au făcut radiografii la cap şi la mâini am fost transportat la Clinica de Ortopedie, unde medicii mi-au pus în ghips degetul rupt de către Sorin şi Andrei. Imediat ce m-am întors acasă, m-am prezentat la postul de poliţie din sat iar domnul şef m-a trimis la Cluj, la I.M.L., să-mi scot certificat, unde am şi venit, imediat, fără să mă mai dorm un minut, măcar”… Se iveşte curând un asistent al instituţiei, îi examinează tânărului actele medicale – care sunt în regulă. Însă un lucru, esenţial, îl împiedică pe acesta să-i îndeplinească formalităţile pentru ca Mihai Călin Costin să fie consultat: băiatul, fapt nemaiîntâlnit, pur şi simplu nu deţine niciun act de identitate! Spre uimirea şi compasiunea tuturor celor aflaţi în coridor acesta mărturiseşte că n-a avut niciodată carte de identitate, iar certificatul de naştere se află la mama lui, care l-a dus cu ea în străinătate când a plecat la muncă! Tânărul pare covârşit de vestea că nu poate fi consultat şi se prăbuşeşte înapoi pe banchetă, neştiind încotro să se îndrepte. Pare total inert, iar lacrimile i se scurg, pe obraz. De departe, subiectul îmi pare cu totul ieşit din comun, mai ales că omul nu face parte dintr-o familie de romi ba, dimpotrivă, aflu că are rude destul de acătării, ba, mai mult, un văr din partea tatălui e şef la „Crima organizată” la Cluj. Totodată mărturiseşte că i-a muncit şi lui, câteva săptămâni, la casa pe care acesta o are la ţară… Aşa că îl rog pe tânăr să-mi relateze povestea amărâtei şi zbuciumatei sale vieţi, ceea ce acesta începe să o facă, prompt, de parcă, după o lungă perioadă de mutism şi de suferinţe şi-ar descărca, în sfârşit, sufletul de o grea povară: “Până în clasa a şaptea, adică până la treisprezece ani am făcut şcoală, dar după aceea am fost trimis la oi la mai mulţi stăpâni… Vreo doi ani am stat la un stăpân, Loţi, din Zalău, apoi trei la unul din Sibiu – care avea turmă în colonia Borhanci, la Cluj şi acuma lucrez la fratele meu. Acasă am fost şase fraţi şi eu am fost al patrulea, doi au murit imediat după naştere şi unul mult mai târziu. Cât despre mama, aceasta s-a dus la muncă în străinătate şi mi-a luat certificatul cu ea. Acuma am venit de unul singur la I.M.L. Cluj şi sper ca vărul tatălui, cel de la poliţie să mă-ndrume în ceea ce am de făcut mai departe…”

 

Confesiunea mamei

 

Fac schimb de date de contact cu Călin, care se grăbeşte să se întoarcă la primăria din Panticeu pentru a-şi rezolva procurarea ununi certificat provizoriu de identitate. Doreşte din tot sufletul să le-o plătească celor doi fraţi care l-au bătut şi umilit în aşa hal şi promite că de această dată nu se lasă prostit să-şi retragă plângerea de la poliţie, cum a făcut taică-său când a fost bătut de Andrei şi încă un individ din sat. Îmi promite, totodată, că mama lui mă va suna curând de tot ca să-mi explice situaţia după care părăseşte grăbit Institutul de Medicină Legală. Aflând, din spusele băiatului, că acesta a depus deja plângere la Postul de Poliţie din Panticeu, sun de urgenţă la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj pentru a mi se confirma acst lucru, iar dl.Traian Morar, purtătorul său de cuvânt îmi declară cu promptitudine următoarele: ”Avem dosar penal, în lucru, sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Se fac cercetări în vederea clarificării tuturor aspectelor reclamate şi pentru tragerea la răspundere penală a autorilor”…  Nu trec decât circa două ore de la plecarea tânărului de la I.M.L.Cluj şi  acesta, hotărât să-şi ducă demersul până la capăt mă sună din sediul primăriei Panticeu. Mi-o dă la telefon pe secretara instituţiei, aflată lângă el, care se scuză în mod repetat arătând că habar n-avea că tânărul nu are buletin şi se arată dornică să-i rezolve cât mai repede problema, doar că mama acestuia trebuie să-i trimită măcar fotocopia certificatului de naştere. Tânărul revine la telefon şi-mi mărturiseşte că a vorbit deja cu mama lui şi reiterează că femeia mă va suna foarte curând, de oriunde s-ar afla. Şi, într-adevăr, nu trec mai mult de zece minute şi mă sună, îngrijorată, Adriana Costin, cea atât de des invocată. Oftând, aceasta se lansează într-o poveste care poate fi trecută la capitolul celor telenovelistice. Mărturiseşte aceasta: “Am plecat de acasă şi pentru că sora mea se află acum în Italia, la Udine. Are tumoare pe creier şi a suferit recent o operaţie. Eu n-am mai ajuns în străinătate – trebuia să merg la muncă în Grecia, unde aveam toate formele făcute – dar am fost nevoită să rămân la Timişoara, la restaurantul pe care-l deţine aceasta şi să am grijă de el. Plus că avem un contract de furnizare a mesei calde, cu o grădiniţă de copii, cu orar prelungit şi trebuie să ni-l onorăm aşa cum trebuie”. O întreb apoi cum se explică faptul că băiatul ei a rămas fără buletin până la vârsta de 21 de ani. Îmi răspunde, cu promptitudine, că un şir lung de evenimente a dus la o asemenea situaţie… Explică aceasta: ”Buletin nu şi-a făcut, că a fost mereu plecat de-acasă, a fost tot dus la oi. N-am avut alte probleme cu el şi niciodată n-a avut nevoie de acte, deşi eu i-am tot zis: “Hai, mă, acasă să-ţi faci actele”. Ultimul patron, cel din Borhanci a fost pregătit să-i facă buletin, i-am dat ăluia certificatul, dar omul a murit între timp şi certificatul lui s-a pierdut. Apoi, Călin s-a mutat la un alt patron, însă mie mi-a rămas doar livretul de familie cu codul numeric personal, aşa că o să trimit, de urgenţă, o copie foto a actului, la primăria Panticeu, ca să o descarce şi să-i emită băiatului o carte de identitate provizorie”.

 

Calvarul familiei: violenţă, băutură şi moarte

 

Arată în continuare, cu sinceritate, că toată această situaţie a fiului ei se datorează problemelor care au apărut în familia ei de-a lungul anilor: “Din cei şase copii pe care i-am născut, am avut trei copii care mi-au murit: doi imediat după naştere şi altul la maturitate, dar o să vă povestesc, separat şi povestea lui… Dar necazul nostru, al tuturora a început datorită faptului că taică-său bea enorm, de dimineaţa până seara, fiind suferind de dependenţă cronică! Apoi făcea scandal şi ne bătea pe toţi.  Iar când m-am dus la fostul şef de post să mă plâng, acesta o zis că-s atractivă şi că trebuie să mă culc cu el. L-am reclamat până la Cluj, la inspectorat, dar fără succes şi acesta – ca să se răzbune că l-am refuzat – l-a ajutat apoi pe soţ să mă scoată din casă. Având în vedere problemele de atunci, soţul zicea la băutură că niciunul din copii nu-s ai lui. Eu tăceam, înduram şi mergeam la lucru, cu ziua, după bani,  ca să ţin casa. Apoi, după ce-au crescut copiii am muncit şi la „Fujikura”. Cu toate astea, eu sunt tot căsătorită cu el – şi încă de treizeci de ani!  Iar problema, ca să rezumăm, stă-n felul următor: eu n-am putut lupta cu ei şi a trebuit să plec de acasă”! Mărturiseşte, în continuare, că a intenţionat să meargă în Grecia, pe post de cameristă de hotel şi, în preziua plecării, sora ei a sfătuit-o c-ar fi mai bine să-i ţină locul la hotelul său din Timişoara, oferindu-i şi o plată onorabilă. “Acum i-a reuşit operaţia de la cap – dar a rămas cu pareză la mână şi picior. Mai are de făcut trei şedinţe de fizioterapie şi vine acasă, iar eu mă voi întoarce rapid Panticeu, la copii. Dacă sora mea nu se îmbolnăvea şi nu ajungea la spital eu precis rămânem în comună, mai ales că unul dintre ei, elev în clasa a cincea, care mă aşteaptă şi el. Cât despre cel mare, care mi-a murit la vârsta 24 de ani, acesta s-a dus, săracu`, din pricina alcoolului”… Apoi femeia, pusă pe mărturisiri complete, deapănă o poveste de o tristeţe de-a dreptul dezolantă: “Băiatul bea mai tot timpul cu taică-său şi la un moment dat a avut o cădere psihică. La un moment dat am pus împreună cu el, acasă, plăci de rigips. El m-a ajutat – însă pe baza consumului de alcool, într-o criză s-a enervat şi a stricat până la urmă tot ce-a făcut până atunci. Am solicitat ajutorul poliţiei atunci, la numărul de urgenţă 112.  L-au dus la spital, iar după ce l-au tratat l-au adus înapoi, acasă, dar e s-a supărat pe mine pentru că am chemat salvarea, neînţelegând că i-am vrut binele. Apoi s-a pus din nou pe băut, împreună cu soţul şi a fost influenţat de acesta împotriva mea, amândoi făcându-mă curvă şi-n toate felurile… Iar la un moment dat băiatul a avut  iarăşi criză şi a stricat tabloul de siguranţă din casă şi alte lucuri. Iar soţul nu s-a lăsat mai prejos şi a mers la părintele din sat şi a dat cu picioarele-n poartă, a avariat maşina şefului de post din Recea Cristur zicând apoi că băiatul nostru a făcut toate astea, iar el nu a negat… După aceea băiatul a mers la oi, unde a stat o lună, dar a venit de acolo şi cu banii câştigaţi a continuat să bea, ajungând la un moment dat să se bată cu taică-său. Iar când şeful de post a vrut să-l convingă pe taică-său că băiatul chiar e bolnav şi trebuie să-l lase să plece la clinică, acesta s-a împotrivit din nou . Aşa că băiatul a fost găsit până la urmă mort, la turmă, iar eu nici până în ziua de azi nu ştiu cu adevărat ce s-a întâmplat acolo! De la Institutul de Medicină Legală “Mina Minovici” s-a deschis dosar de ucidere în culpă, iar după analizele care au ajuns la ei, la Bucureşti s-a decis până la urmă că decesul băiatului s-a datorat comei diabetice”… Apoi, în încheierea lungii discuţii telefonice îmi  promite solemn că sâmbătă 29 septembrie, odată cu întoarcerea acasă din Italia a surorii, va urca în primul microbuz şi se va întoarce degrabă acasă. Adaugă de asemenea că speră din tot sufletul că băiatul ei să nu se lase influenţat, de cei doi atacatori, să-i ierte şi să-şi retragă plângerea.  “Călin m-a sunat adineaori şi mi-a spus că între timp aceştia au venit cu un martor mincinos care a spus că fiul meu avea o bâtă în mâini şi că el a început tot scandalul – asta, când bietul copil ştiţi bine cum a fost făcut praf”, încheie aceasta, deprimată…  Nu trec cinci minute de la convorbirea cu mama lui Călin şi primesc un nou apel de la acesta. Îmi mărturiseşte, vorbind rapid, în acelaşi stil: “Acuma au venit la mine să mă determine să mă împac cu ei, dar fără să-mi ofere bani, fără să-mi ofere nimic. Cum să-i iert când mi-au distrus mâna şi nu voi putea munci la oi multe luni de-acum încolo? Cine mă va plăti în lunile când nu voi fi în stare să lucrez? Şi-acuma ameninţă că au pe cineva care m-a văzut cu bâta când îi atacam, asta când eu nici m-am avut aşa ceva în căruţă” Apoi încheie, nu înainte de a susţine din nou că e hotărât să meargă până-n pânzele albe împotriva lor…

 

Vocea destinului: sluga  trebuie să rămână slugă!

 

A doua zi îl sun din nou pe Călin, pentru a afla amănunte legate de emiterea de către Primăria Panticeu a cărţii sale provizorii de identiate şi de formalităţile legate de revenirea sa la I.M.L.Cluj. Însă acesta mă lasă pur şi simplu mască: îmi spune, cu glas stins şi resemnat că s-a împăcat între timp cu agresorii săi… “Nu m-au mai ameninţat cu nimic, am considerat că aşa e mai bine să procedez… Asta-i treaba”, explică el, scurt, nu prea dispus să detalieze problema. Iar când îl întreb, contrariat ce va face cu procurarea cărţii sale de identitate, declară, la fel de scurt: “O să văd io, mi-l fac cât de repede, imediat când o să am timp”… Şi-mi închide telefonul în nas, cu o hotărâre demnă de cauze mai bune…

 

2 COMENTARII

  1. Florentin Timpanul nu mai vine la slujba de la Catedrala „Schimbarea la Fata”, de pe Eroilor, de frica doamnei Campeanu , de 82 de ani, cea care i-a transmis lui Florentin, prin actualul vicar general, ca-l dezbraca in public, de Sfintele Vesminte pentru ca l-a ajutat pe fostul vicar-general Todea sa-i fure si sa-i pastreze casa timp de aproape 10 ani. Todea, dupa ce a abandonat-o in strada , in plina iarna, si au inceput procesele, i-a cerut ajutorul lui Florentin iar acesta i-a asigurat un avocat cu mare influenta in Justitia Clujeana, fostul prof. univ. Costin. Acesta l-a reprezentat in instantele din Cluj, inclusiv la penal fara a-i cere vreun ban. A castigat destul din procesele cu retrocedarile. Si cum toate trebuie sa aiba o limita, dupa nenumarate petitii la Blaj, la episcolul Lucian Muresan, apoi la Nuntiul Apostolic de la Bucuresti, batranica s-a hotarat sa scrie Papei de la Roma. In plicul trimis Papei s-a aflat si cateva numere din ziarul de investigatii GAZETA DE CLUJ. Replica Papei a fost „voi ma invitati in Romania in plin scandal cu preoti homosexuali si vicari generali care fura case de la batrani si sunt protejati de episcopi? Voi veni in Romania doar atunci cand aceste probleme vor fi rezolvate si va fi liniste in Biserica”. Probabil doamna Dracila nu stia aventurile popilor de la Cluj. A fost nevoie doar de un semn de la Roma si Todea Vasile Mihai a fost trecut pe linie moarte , sau aproape moarta. El nu poate fi aruncat , ca o masea stricata, pentru ca stie multe, despre banii furati de la Consiliul Judetean Cluj, Bistrita etc, 50% din banii primiti de personalul non-clerical ajungeau la Todea si Florentin, padurile si bunurile retrocedate care au fost vandute in graba, unor prieteni la preturi foarte mici (nu prin licitatie) pe motiv ca trebuie terminata Catedrala din Cipariu , pana vine Papa, afacerea cu haine second hand colectate impreuna cu firma din Satu Mare iar banii ajung in aceleasi buzunare, vilele care „rad in soare” ale celor apropiati de mafioti, inclusiv ale celor trei frati Teglas, excursiile in strainatate „fara numar” si tot asa. Abia astept sa-l vad pe Florentin in „chiloti de securist cu manecuta”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.