Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că proiectul pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, retras luni de iniţiatori din circuitul legislativ, va fi modificat şi depus din nou la Camera Deputaţilor.

„Având punctele de vedere ale diferitelor instituţii relevante în materie, trebuie să reconsiderăm forma proiectului. Este necesară crearea unei instituţii care să poată să fie bugetată şi poate să primească fondurile aferente. Acest lucru presupune schimbarea ordinii de dezbatere, adică Senatul va fi Cameră decizională şi proiectul trebuie retras şi redepus într-o formă modificată la Camera Deputaţilor. Acest lucru nu înseamnă renunţarea la iniţiativă, ci schimbarea procedurii în aşa fel încât să fie în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Ori de câte ori este necesară înfiinţarea unei instituţii noi, Camera decizională devine Senatul. După cum ştiţi, iniţiativa a fost depusă la Senat, deci ea trebuie retrasă şi redepusă la Camera Deputaţilor”, a afimat Tăriceanu, luni, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.

Iniţiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României a fost depusă la Senat pe 8 noiembrie 2017. Ulterior, plenul Camerei Superioare a aprobat solicitarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de iniţiator, pentru procedura de urgenţă în vederea dezbaterii şi adoptării propunerii legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.

Propunerea legislativă prevedea recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, proiectul de act normativ propunea recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprindea o serie de prevederi ar să asigure desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia, informează Agerpres.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.