Tăriceanu vorbeşte despre o nouă sesizare la CCR „care să îi spună preşedintelui ce să facă”

162

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică la România Tv, că probabil va trebui făcută o nouă sesizare la Curtea Constituţională, din cauza refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a îl revoca pe procurorul general Augustin Lazăr.

„Aici sunt două lucruri: refuzul de revocare şi doi, lucrul foarte important, aprecierea pozitivă la activitatea procurorului general, care este pentru mine de neînţeles. Adică procurorul general prin atitudinea pe care o are, pasivă, încuviinţează încălcarea Constituţiei, plus multe alte nelegalităţi care s-au petrecut în ultima perioadă. Preşedintele are o apreciere pozitivă. Probabil că va trebui făcută o nouă sesizare la CCR aşa cum s-a făcut şi în cazul precedent, să îi spună CCR, să îi explice preşedintelui cu subiect şi predicat ce trebuie să facă.”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, într-o intervenţie telefonică duminică seară la România Tv.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că nu îl va revoca pe procurorul general Augustin Lazăr, spunând că ministrul Tudorel Toader, „probabil neavând altă treabă mai bună de făcut”, a trimis din nou aceleaşi documente prin care cere revocarea.

Ulterior, reprezentanţii PSD au afirmat, într-un comunicat de presă, că refuzul şefului statului de a îl revoca pe Augustin Lazăr e catalogat drept „complicitate de natură penală”.

În acest context, secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu a declarat, sâmbătă pentru MEDIAFAX, că partidul ia considerare depunerea unei plângeri penale împotriva lui Klaus Iohannis pentru refuzul revocării procurorului general Augustin Lazăr, precizând că preşedintele a comis un act de trafic de influenţă.

Anul trecut, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declanşat procedura de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA. Klaus Iohannis a refuzat revocarea acesteia, ulterior Guvernul sesizând Curtea Constituţională cu privire la un conflict juridic între Executiv şi Preşedinţie. CCR a admis pe 30 mai 2018 conflictul, obligându-l pe şeful statului să semneze decretul de revocare din funcţia de procuror-şef al DNA a Codruţei Kovesi.

O lună mai târziu, preşedintele Iohannis a semnat decretul de revocare a şefei DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ