Tarifele maximale aplicate în anul şcolar 2016-2017 de transportatorii rutieri pentru stabilirea preţurilor abonamentelor de care pot beneficia elevii care fac naveta vor fi menţinute şi în următorii doi ani şcolari, respectiv până la 1 septembrie 2019, se arată într-un comunicat al Guvernului .

În acest sens, Executivul a aprobat, joi, o hotărâre pentru modificarea articolului 4 din HG 863/2016.

Guvernul precizează că, potrivit legislaţiei în vigoare, elevii care sunt nevoiţi să facă naveta pentru a ajunge la şcoală pe distanţe de până la 50 de kilometri pot beneficia de decontarea integrală a abonamentelor lor de transport rutier. Transportatorii au obligativitatea să respecte tarife maxime la stabilirea preţurilor acestor abonamente stabilite prin HG 863/2016, însă tarifele au fost valabile până la 1 septembrie 2017.

„Prin actul normativ adoptat astăzi, aceleaşi tarife maximale se vor aplica până la 1 septembrie 2019. Tariful maxim aferent abonamentului de transport pentru elevii care fac naveta este de 3.48 de lei/km dus – întors fără TVA. Astfel, pentru o distanţă de trei kilometri, tariful maxim fără TVA este de 10 lei, de exemplu, iar pentru o distanţă de 50 de kilometri, tariful maxim este de 174 de lei”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.