Costel Munteanu este un bărbat în vârstă de 63 de ani din Cluj care de circa șapte ani de zile își câștigă existența din taximetrie. Miercuri dimineață, în jurul orei 2.00, acesta a preluat trei clienți de la Clubul Janis, însă după ce pasagerul din dreapta lui a vomitat în mașină, Munteanu a refuzat să-și continue drumul până în cartierul Gheorgheni, destinația comandată de cei trei. Rezultatul: nemulțumit, clientul său i-a ars un pumn în față taximetristului, provocându-i leziuni ce necesită câteva zile de îngrijiri medicale.

Costel Munteanu povestește, pe coridoarele I.M.L. Cluj că în această dimineață a avut parte de cea mai dură experiență din viața lui de taximetrist. „Azi dimineață am primit o comandă de la Clubul Janis pentru trei persoane – doi bărbați și o femeie – ca să le duc pe strada Alverna. La un moment dat, la intersecția „Eroilor” cu „Ștefan cel Mare” pasagerul din dreapta mea a vomitat pe geam, murdărindu-mi mașina în partea exterioară. Atunci eu m-am oprit și i-am invitat pe toți trei să coboare. La care, cel care vomase, aflat lângă mine mi-a ars un pumn în ochi, zburându-mi ochelarii de pe nas”. În continuare, în disperare de cauză, Munteanu a apelat codul de alarmă 100, al taximetriștilor, astfel că în scurt timp colegii săi au apărut la fața locului și l-au imobilizat pe agresor până la sosirea poliției. „Auziți, acum individul vrea să facă plângere împotriva noastră pentru că l-am agresat împreună cu colegii, când el de fapt a fost cel care m-a atacat”, adaugă taximetristul. Povestește mai departe că nu-i știe numele celui care l-a atacat, dar estimează că bărbatul are circa 35 de ani.  „Poliția îi știe numele și l-a legitimat, dar eu încă nu l-am aflat încă deoarece  am fost transportat de urgență la U.P.U. iar cei de acolo mi-au spus că lovitura clientului meu mi-a înfundat un sinus „, explică mai departe Munteanu. Între timp, bărbatul este invitat în cabinetul de consultații al I.M.L.  Iese după ceva timp cu un certificat medico-legal în care i s-au recomandat între două și trei zile de îngrijiri medicale.  „De aici mă îndrept direct spre Secția 1 de poliție. Nu știu ce va ieși din această treabă, dar trebuie făcut ceva cu nebunii ăștia, măcar să-l sperii pe individ, dacă-i cu creierul acasă, iar dacă nu, desigur că n-o să-i pese”, încheie taximetristul.

„La nivelul Secției 1 Poliție din Cluj-Napoca au fost depuse două plângeri pentru săvarșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În fapt, un taximetrist și un client se acuză reciproc de agresiune, incident care s-ar fi produs la data de 24 august, în jurul orei 02;00, pe timpul efectuării unui transport in regim taxi, in Piața Ștefan cel Mare. Politiștii au audiat persoanele implicate, urmând a se stabili cu exactitate imprejurările în care s-a produs acest incident”, a declarat pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.