Dezvoltatorul complexului Platinia, omul de afaceri Vasile Pușcaș, nu e deloc sensibilizat de reacția de nemulțumire a locatarilor care și-au cumpărat apartamente în imobilul său luxos de pe Calea Mănăștur, fără să fi primit garanția obținerii unui loc de parcare. Fostul ginere al lui Ioan Rus i-a înștiințat oficial pe oameni că nu vor mai avea dreptul să parcheze în subsolul imobilului dacă nu plătesc abonamente de 150 euro/parcare/lună.

Protestele și amenințările cu instanța îl lasă rece pe investitor, care a transmis cu cinism și  că tarifele nu mai pot fi negociate: „Toate lumea să înțeleagă că sumele acestea nu vor scădea. Eu am investit foarte mulți bani în aceste parcări. Plătim pază, iluminat, sistem de securitate, vorbim practic de un garaj, nu despre niște simple locuri de parcare. Cine dorește să-și lase mașina în siguranță plătește suma aceasta, cine nu, este liber să facă ce dorește”, a comentet omul de afaceri pentru Actual de Cluj.

Neagă că le-ar fi promis oamenilor tarife de 50 de euro

Locatarii nemulțumiți au arătat că în etapa în care și-au achiziționat apartamentele au fost informați de un fost reprezentant al Platinia, prin emailuri, că în cazul în care dezvoltatorul nu va merge pe varianta vânzării locurilor de parcare, va fi implementat un sistem de închiriere și că abonamentele vor fi de maxim 50 de euro/lună. „Noi am insistat să cumpărăm locul de parcare, deodată cu apartamentul. Însă reprezentantul Platinia care se ocupa atunci de vânzări ne-a spus că nu se știe dacă se vor vinde parcările, că ar trebuie să se adune cereri din partea a cel puțin 15% dintre proprietari. Ni s-a comunicat prin email să nu ne facem griji că va exista un sistem de închiriere și că vom plăti maxim 50 de euro pe loc de parcare. Suma mi s-a părut decentă, așa că la momentul acela nu mi-am  făcut griji”, a spus S.M. pentru Actual de Cluj.

Numai că afaceristul Vasile Pușcaș neagă acum că oamenilor li s-ar fi promis tariful de 50 de euro: „Nu știu de unde a apărut această informație cu 50 de euro. Noi nu am anunțat pe nimeni despre niciun tarif. Nu aveam noi de unde să știm la momentul respectiv cât ne vor costa parcările, ca atare nu am avansat vreun preț. Oricum, eram deciși să închiriem încă de la început. Nu am avut deloc intenția să vindem. De altfel, au existat chiar vreo 20 de persoane care nu au cumpărat apartamente din acest motiv, pentru că nu le-am oferit posibilitatea de a cumpăra locurile de parcare. Au venit, au întrebat, dacă au văzut că nu vindem parcările, au renunțat să cumpere apartamentele. E chestie de opțiune, până la urmă. Noi avem un imobil, am investit în el, l-am transformat în garaj, cine poate să plătească tarifele de chirie pe care le-am stabilit rămâne, cine nu să facă ce dorește”.

 

De ce nu i-a informat pe oameni de la început despre tarifele pentru parcări

Vasile Pușcaș recunoaște că nu i-a informat pe oameni care vor fi tarifele aproximative pentru locurile de parcare din Platinia și că nu le-a spus că s-ar putea ajunge ca abonamentele lunare să coste 150 de euro, însă afirmă că n-a făcut-o pentru că la momentul în care s-au vândut apartamentele nu știa ce costuri vor fi implicate pentru parcări. Lui Pușcaș i se pare perfect normal să nu îi pese că pe unii locatari îi pune astăzi într-o situație dificilă, apreciind că foarte mulți dintre aceștia ar avea, de fapt, profit de pe urma faptului că au cumpărat apartamente în Platinia: „Să vă spun că unii locuiesc în apartamente de două camere iar una dintre camere o închiriază cu 600-700 de euro? Chiar nu îmi fac griji că nu au bani să plătească parcările. Dacă nu au ei, cu siguranță se găsește cine să plătească. Oricum, deja avem contracte de închiriere semnate pentru o bună parte din locurile de parcare”.

Cu cât s-au vândut apartamentele în Platinia și ce zice Primăria

Obligativitatea privind realizarea unui număr de locuri de parcare pentru imobilele de locuințe proaspăt construite nu rezolvă nici pe departe situația de aglomerare a străzilor/trotuarelor din zone, atâta timp cât Primăria nu are nicio garanție că aceste parcări ajung în posesia proprietarilor de apartamente. Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a explicat că legea este deficitară și că deși au încercat prin Direcția de Urbanism să lege construcția de apartamente cu locurile de parcare, nu au găsit nicio pârghie legislativă în acest sens. „Am avut discuții, s-a încercat o reglementare, am vrut să legăm apartamentele cu locurile de parcare, pentru a nu mai întâmpina astfel de probleme. Chiar la Ministerul Dezvoltării s-a încercat o modificare de lege, apoi s-a abandonat discuția. Din păcate nu putem interveni în niciun fel în relația dintre vânzător și cumpărător, ca atare oamenii trebuie să fie atenți la ceea ce cumpără”. Reamintim că apartamentele din Platinia s-au vândut încă din fază de proiect, cu 1500 euro pe metru pătrat nefinisat.

Sursa: actualdecluj.ro

2 COMENTARII

  1. Nu e prost cine cere, cel care da ,da!
    Atâta timp cat in vile cu numai 2 etaje in zona închegată,liniștita, intre vile, nu la str principala, cu curte interioară in zona , pe str Mărginașă, Remetea se cerea acelasi preț,pt ap gata finisate ,mobilate si închiriate,atunci ce sa vorbim de calitatea cumpărătorilor?

  2. Foarte bine va facut fraierilor.Cine dracu va pus sa i dati 1500 euro pe mp ? Cat de retardat sa fi sa dai in cj pe 1mp 1500 euro cand in Viena iti iei la acelasi pret un ap.Clujul nu exista in Europa rahatilor si voi dati cat in Viena … va meritați soarta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.