Fostul șef al SIE, Teodor Meleșcanu, a fost audiat în cursul acestei săptămâni la ultimul termen al procesului în care fostul șef al CJ Cluj, Horia Uioreanu este judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru corupție. Meleșcanu a spus în fața judecătorilor că ”nu a mâncat usturoi, așa că nu-i miroase gura”, adică Uioreanu nu l-a apelat ca să-l roage să o ajute pe SRI-sta Anca Albu să fie transferată la Serviciul de Informații Externe. De asemenea, Uioreanu a spus că el este nevinovat și că procurorii au vrut să-l constrângă să toarne câteva personalități politice mioritice.

 

Miercuri, la Înalta Curte de Casație și Justiție a avut loc ultimul termen din procesul în care Horia Uioreanu este judecat pentru corupție. La acest termen au fost audiați fostul șef al SIE, Teodor Meleșcanu și fostul angajat al SRI Cluj, Anca Albu, implicată în Dosarul Uioreanu.

În sala de judecată, Meleșcanu a declarat că Horea Uioreanu nu i-a cerut să o transfere pe Anca Albu de la SRI la SIE și nu își aduce aminte să o fi primit pe aceasta în audiență.

„În principiu, există posibilitatea transferului între instituțiile de forță. Nu ne împiedică nimic. Dar practica curentă este de a nu transfera oameni din SRI în SIE. Cred că nu a existat un astfel de transfer pe perioada în care am fost la conducerea SIE”, a adăugat Meleșcanu.

i Anca Albu, fost subofițer al SRI Cluj, acuzată de DNA că i-ar fi dat informații clasificate lui Uioreanu, cum ar fi faptul că este interceptat de SRI.

Ea a negat că i-ar fi oferit lui Uioreanu informații clasificate, însă a recunoscut că i-a trimis acestuia SMS-uri în care îi spunea să aibă grijă de el. De asemenea, Anca Albu a mai spus că i-a trimis lui Uioreanu CV-ul ei, deoarece dorea să evolueze profesional, însă a precizat că acesta nu putea să o ajute în demersul de a se transfera la SIE.

În ultimul cuvânt în fața instanței, Horea Uioreanu le-a spus judecătorilor că este nevinovat și că asupra lui au fost exercitate presiuni din partea unui procuror, care i-a sugerat să facă referiri la Teodor Meleșcanu, Liviu Dragnea, Victor Ponta, Ioan Rus și Crin Antonescu, însă el a refuzat.

Instanța va da sentința definitivă în acest dosar pe data de 21 decembrie.

 

DNA l-a interceptat pe Uioreanu cum se dădea mare cu relațiile pe care le are cu Meleșcanu

Pe de altă parte, în cadrul cercetării penale, Uioreanu a fost înregistrat ambiental de SRI în timp ce discuta despre o persoană despre cum Teodor Melescanu l-ar fi atenționat despre o serie de anchete care îl vizau pe Uioreanu.

În primăvara acestui an, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat, joi, la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani. Horea Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA în 28 mai 2014 pentru cinci infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani, şi, ulterior, arestat preventiv pe 29 de zile.

Gazeta de Cluj a publicat faptul că fostul subprefect al Clujului, Mihea Iuoraș, avea o relație amoroasă cu subofițerul SRI, Anca Albu, care îi furniza informații lui Horea Uioreanu, prin intermediul mamei sale.

Conform evz.ro, Anca Albu, subofiţerul SRI îi furniza informaţii preşedintelui CJ Cluj, dar era implicată într-o relație cu subprefectul judeţului.

”A venit de câteva ori la mine la birou deoarece nu l-a găsit pe Horea Uioreanu şi mi-a spus mie că preşedintele CJ Cluj ar fi urmărit. Nu înţeleg de îmi spunea mie toate aceste chestiuni, deoarece eu nu le-am transmis mai departe”, a declarat fostul subprefect clujean.

”Personal, nu mă simt vinovat. Am primit post factum mai multe informații legate de faptul că SRI l-a monitorizat pe Horea Uioreanu sau chiar pe mine. Sunt acuzat că aceste informații le-am transmis mai departe lui Horea Uioreanu, dar nu este nimic adevărat. Oricum acele informații nu au produs niciun rău anchetei penale din moment ce rezultatul a fost un succes al procurorilor”, a mai spus Mihnea Iuoraș.

Subofițerul Anca Albu îi comunica mamei sale date din dosar, iar aceasta se ducea și îi dădea raportul lui Horea Uioreanu. În schimbul acestor informații, președintele Consiliului Județean Cluj ar fi sprijinit-o pe Anca Albu în obţinerea transferului la SIE, spun procurorii.

”Scopul urmărit de către inculpată prin divulgarea acestor informații a fost obținerea transferului în cadrul Serviciului de Informații Externe, cu mijlocirea directă a președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu”, se arată în rechizitoriul DNA.

horea-uioreanu-clujazi

Dijma lui Uioreanu

În rechizitoriul întocmit la vremea respectivă de procurori se arăta că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu “a pretins de la Pogăcean Vasile suma totală de 693.224 lei din care, în perioada aprilie 2013 – mai 2014, în mod repetat, a primit în zece tranşe suma totală de 134.500 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritorial din judeţul Cluj, în vederea finanţării contractelor pe care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL, deţinută de inculpatul Pogăcean Vasile”. Potrivit anchetatorilor, Uioreanu “a pretins, împreună cu inculpatul Ioan Petran, consilier judeţean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Gabriel Davidescu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj) pentru ca, în exercitarea atribuţiilor funcţiei, să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe, în favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL, în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinşi, la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro”.

În ceea ce priveşte relaţia dintre Horea Uioreanu şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, procurorii susţineau că Pogăcean i-ar fi dat cu titlu de mită lui Uioreanu aproape 135.000 de lei.


Horea Uioreanu primea mita în tranşe, susţineau procurorii anticorupţie

Procurorii spuneau că în această cauză s-a instituit sechestrul şi s-a indisponibilizat suma de 13.500 lei aparţinând lui Horea-Dorin Uioreanu , în vederea confiscării speciale. De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil situat în Cluj, în suprafaţă de 195 metri pătraţi aparţinând lui Uioreanu, până la concurenţa sumei de 421.300 lei, în vederea confiscării speciale.

Sebastian Albescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.