Ţeparul din Floreşti loveşte din nou. Alt clujean prostit şi cu banii luaţi

17894

Gazeta de Cluj v-a prezentat mai multe cazuri a unor familii care au fost escrocate de Marian Socaciu din Floreşti. Acesta deţine o firmă în Săvădisla, SC Moni & Carla SRL ce are ca obiect de activitate fabricarea de mobilă. După ce primea banii de la clienţi pentru lucrările comandate de aceştia, Marian dispărea şi nu îşi mai onora promisiunile. Deşi sunt plângeri împotriva ţeparului, acesta continuă să facă victime. În prezent Marian Socaciu se foloseşte de o firmă nouă pentru a da ţepe oamenilor.

 

SC Moni & Carla SRL, cu sediul în comuna Săvădisla este firma administrată de Marian Socaciu. ”Construim şi executăm la comandă: case şi cabane din lemn masiv, mobilier casă şi grădină, garduri, terase, foişoare, acoperişuri, podeţe, balansoare, mansarde, mobilier pentru bucătării/dormitoare/sufragerii”, aşa îşi descrie Marian activitatea. Însă, mai mulţi clienţi ne-au povestit în repetate rânduri că au primit ţeapă de la Marian Socaciu. După ce aceştia îi dădeau banii lui Marian, acesta era de negăsit.

 

Ţeparul şi-a schimbat firma, dar năravul ba

Marian Socaciu continuă să facă victime, însă acum se foloseşte de o firmă nouă pentru a escroca noi persoane  – SC Fine Living SRL . Firma promite să efectueze ” finisaje şi amenajări interioare, instalaţii de încălzire şi climatizare, lucrări de instalaţii electrice pentru case, blocuri, centre comerciale şi de producţie, instalaţii monofazice şi trifazice, mobilier la comandă din pal, amenajări interioare de la a la z” şi construirea de ”case, clădiri, blocuri de locuinţe la roşu sau la cheie”, potrivit descrierii de pe pagina de Facebook Fine Living Construct.

Pentru a acapara cât mai mulţi clienţi, firma prezintă pe pagina de socializare şi o ofertă: ”Acum poţi cumpăra mobilă în 6 RATE lunare cu 0% dobândă. Începând cu data de 14 februarie 2017 puteţi cumpăra mobilă în rate fără bancă şi cu 0% comision. Plata în rate se aplică doar comenzilor ce depăşesc 6000 lei. Pentru mai multe detalii despre sistemul plăţii în rate cât şi pentru o estimare preţ/comandă mobilier, ne puteţi contacta telefonic – 0747413286 sau non-stop pe pagina noastră de Facebook sau dacă aveţi o schiţă/imagine cu mobila dorită ne puteţi contacta şi prin mail – mobilacluj2007@gmail.com”.

Una dintre victimele noi care a căzut în plasa lui Marian Socaciu este Lucian Bernat. Acesta a vrut să-şi mobileze noul apartament din Floreşti şi a pus un anunţ în acest sens pe grupul de Facebook ”Vânzări – Cumpărări Cluj” în urma căruia a fost abordat de Marian Socaciu, prin firma Fine Living Construct. În urma discuţiei, Lucian a hotărât să colaboreze cu această firmă, iar Marian Socaciu s-a prezentat la apartament pentru măsurători, pentru a stabili un preţ şi a venit chiar cu sugestii despre cum să realizeze mobila.

”Ne-a calculat preţul şi mi-a cerut suma de 5.000 lei, dintre care 3.500 lei trebuia să îi dau avans, practic toata lucrarea, că 1.500 lei a fost manopera care trebuia să o plătesc la final, după ce va fi gata montajul.

Mi-a făcut contract, formular de comandă trecându-se în acte ca reprezentant al societăţii SC Fine Living Construct SRL, urmată de firma SC Moni & Carla SRL şi o chitanţă de 5.000 din care 0 % tva, prezentându-mi situaţia ca fiind o promoţie”, a povestit Lucian.

 

I-a luat banii şi a plecat

Contractul a fost încheiat în data de 9 februarie 2017, iar până în 6 martie 2017, mobila trebuia să fie montată în apartament. Însă, la fel ca şi în alte cazuri, Marian Socaciu nu şi-a onorat promisiunile, iar Lucian a rămas fără bani.

”După trei zile după ce am semnat contractul, m-am întâlnit întâmplător cu Marian Socaciu, iar spre marea mea surprindere, acesta nu m-a cunoscut. L-am întrebat care sunt demersurile lucrării, m-a asigurat că totul e ok, că a dat lucrarea mai departe, la procesat. Am discutat din nou cu el în 27 februarie pentru că se apropia termenul de finalizare, a zis că nu i-a venit încă palul de la Sibiu, în ideea în care în 6 martie, mobila deja trebuia să fie montată în apartament. M-a asigurat din nou că lucrarea se va finaliza, spunându-mi să stau liniştit că e numai data de 21 februarie când de fapt era 27 februarie. Mi-a zis că nu e nicio problemă că mobila va fi gata la timp. Nu am vrut să-l contactez prea des ca să-mi facă mobila la repezeală. Eu încă credeam în aşa ceva… Cu trei zile înainte de termen, în 3 martie, ne-a asigurat din nou că mobila va fi gata, probabil cu o întârziere de o zi sau două. După acea zi, nu a mai răspuns deloc la telefon, deşi am încercat să îl sun şi de pe alte numere.

Sâmbătă, 11 martie, am primit un mail din partea firmei SC Fine Living Construct SRL în care mi s-a cerut un număr de cont bancar pentru a mi se înapoia suma de 3.500 lei, motivând că au fost neînţelegeri cu angajaţii. Mi-am făcut cont, le-am trimis un mail conform înţelegerii pe cale amiabilă pentru a mi se returna banii, dar nimic… Speranţa moare ultima”, continuă Lucian.

În consecinţă, Lucian Bernat a depus o plângere la secţia de poliţie din Floreşti unde mai sunt înregistrate încă trei plângeri împotriva lui Marian Socaciu pentru înşelăciune. Plângeri sunt înregistrate şi la secţia 4 din cartierul Mănăştur.

”Reprezentanţii poliţiei speră că de data aceasta să pună capac problemei. Nu înţeleg de ce nu s-au luat măsuri după atâta timp. Sunt multe persoane fraudate de către Marian Socaciu, oameni de la care încasa bani şi nu îşi ducea la bun sfârşit lucrările”.

fine living construct

Marian Socaciu se foloseşte de imaginea altor societăţi

Din filmuleţul de prezentare a firmei Fine Living Construct, postat pe pagina de Facebook, apar mai multe imagini cu lucrările pe care Marian Socaciu le-a efectuat. Într-unul din cadre apare Hotelul Potaissa din Turda, imagine de care Marian Socaciu s-a folosit pentru portofoliul firmei. Reporterul Gazeta de Cluj a contactat-o telefonic pe Simona Baciu, administratorul hotelului care ne-a declarat că Hotelul Potaissa nu are nicio legătură sau colaborare cu Marian Socaciu şi cu niciuna dintre firmele pe care acesta le administrează.

Lucian Bernat a povestit că Marian Socaciu susţine că ar avea o colaborare şi cu magazinul de mobilă Naturlich din Cluj-Napoca. Pentru a confirma sau a infirma afirmaţiile, reporterul a încercat să ia legătura cu un reprezentant al magazinului, însă nu a răspuns nimeni la telefon.

Am încercat să-l contactăm telefonic pe Marian Socaciu, însă numărul prezentat de firma SC Fine Living Construct nu mai e disponibil.

 

Ţeapă de sute de milioane

Într-una din ediţiile trecute, am relatat cazul Sânzianei Răchiţeanu care a rămas fără 20.000 de lei în urma colaborării cu Marian. Sânziana şi Marian s-au cunoscut prin intermediul unei fundaţii caritabile, unde amândoi făceau voluntariat, aşa şi-a câştigat aceasta încrederea în el, fapt pentru care

Sânziana s-a decis să apeleze la serviciile lui Marian, însă încrederea în el a costat-o scump. După ce şi-a primit banii, Marian a dispărut şi nu şi-a mai onorat promisiunile. Sânziana l-a dat în judecată, iar instanţa i-a dat câştig de cauză Sânzianei.

3 COMENTARII

  1. SC MONI CARLA SRL, cu sediul in Savadisla, str. Principala nr.381, jud.Cluj, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J12/1005/2007 , avand Cod unic de inregistrare RO21235549 , D-ul Covaciu Ioan administrator, nu Marian Socaciu, cum prezentati voi

  2. Un alt tepar de mobila: Baciu Alexandru din Cluj Napoca, cartier Manastur. Teapa mea a fost mai mica, de cca 500 de lei, dar stiu si clienti pagubiti cu 8000 de lei. Are inclusiv dosar inaintat la Parchet. Numerele lui de telefon sunt 0767039711 si 0754479146. Fugiti de el!!!

LĂSAȚI UN MESAJ