Trupurile a trei tineri, ucişi de Securitate, în urmă cu 68 de ani, au fost deshumate, de specialiştii Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului. Studenţii, care au luptat şi în Al Doilea Război Mondial, au fost găsiţi, la marginea unei păduri, din judeţul Alba.

Ștefan Popa avea 29 de ani și era student la Drept, la Cluj-Napoca. Provenea dintr-o familie de preoți. A refuzat să accepte politica impusă de Securitate și a constituit o celulă de rezistență în munții din județul Alba. În 1949 a fost ucis.

Liana Bogdan, nepoata lui Ștefan Popa: A început să fie urmărit, s-a ascuns în diverse locuri au fost într-o colibă aici sus și în 8 martie, peste noapte a nins și așa le-au găsit urmele pe zăpadă și securitatea deja i-a înconjurat.

De aproape 7 decenii au avut nevoie și rudele lui Cornel Pascu și Nicolae Moldovan pentru a-și găsi liniștea și pentru a-i putea înmormânta creștinește pe cei doi.

 

Doina Giurgiu, nepoată Cornel Pascu: Au fost trădați, că intra ba unul, ba altul în organizație, că vin, că sunt oameni cinstiți.

Raluca Cristescu, nepoată Nicolae Moldovan: A fost greu și a fost cumva o poveste care ne-a vânat de-a lungul timpului și ne bucurăm foarte tare că măcar s-au găsit și măcar vor avea un mormânt.

După ce i-a împușcat pe tineri, Securitatea i-a obligat pe localnici să sape în pădure o groapă comună în care să arunce trupurile celor trei bărbați. Au fost văzuți, însă, de un băiat de 14 ani, care a devenit acum principalul martor al istoricilor și arheologilor. Aceștia lucrează de aproape 10 ani la cazul din satul Cricău, scrie digi24.ro.

Gheorghe Petrov, arheolog IICCMER: A fost martor ocular chiar la conflictul armat dintre securitate și partizani și el a fost persoana care ne-a indicat locația.

Din 2008, specialiștii Institutului de Investigare și Cercetare a Crimelor Comunismului au idenfiticat și deshumat 37 de partizani.

Foto: iiccr.ro

1 COMENTARIU

  1. Vă dați seama că aceasta a fost elita României la acea vreme? Viermii securiști ai sistemului impus de Tișminețki, Neulander, Brukner & Co., i-au hăituit și ucis cum nu ai face cu niște cîini. Oare azi s-a schimbat ceva înafara preluării ștafetei de către plozii și nepoții acelor vipere bolșevice și a metodelor folosite? Elita României, nu se află în fruntea țării, ci înafara ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.