Într-un comunicat de presă emis de Consiliul Județean Cluj, șeful instituției, Alin Tișe, spune că le va lua apărarea angajaților de la aeroportul clujean care ar fi amenințați cu concedierea.

”Conducerea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj manipulează și dezinformează angajații aeroportului, amenințându-i că vor fi dați afară, că își vor pierde locurile de muncă și că aeroportul se va închide dacă începând cu data de 17 octombrie nu va mai fi director general David Ciceo.

În calitate de for tutelar, Consiliul Județean Cluj consideră că e inadmisibilă și intolerabilă atitudinea Conducerii Executive a Aeroportului Cluj care manipulează ordinar populația și opinia publică pentru simplu fapt că actuala conducere trebuie să dea concurs conform prevederilor Ordonanței 109.

Consiliul Județean Cluj a investit în ultimii 10 ani peste 100 de milioane de euro în acest aeroport, deci inclusiv locurile de muncă create acolo se datorează acestor investiții consistente, cu atât mai mult cu cât Consiliul Județean dorește dezvoltarea pe mai departe a Aeroportului Cluj-Napoca și nicidecum închiderea sau blocarea acestuia.

Conducerea Aeroportului se face responsabilă de această manipulare și de scoaterea oamenilor în stradă împotriva forului care a creat locurile de muncă la aeroport prin investiții extrem de consistente.

Tocmai de aceea, aducerea în stradăcu forță și amenințări, a angajaților, nu va fi tolerată.

În cazul în care aceste lucruri continuă iar conducerea Aeroportului Cluj va instiga în continuare oamenii, Președintele Consiliului Județean Cluj va convoca de îndată o ședință de consiliu pentru revocarea directorului general interimar”, spune Tișe în comunicat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.