Potrivit unui document, semnat de Alin Tișe și alți funcționari din cadrul Consiliului Județean Cluj, care a fost înregistrat la Autoritatea Aeronautică Română, sub numărul 21194/3 august 2018, CJ Cluj ar fi vrut să închidă aeroportul clujean. Respectiva adresă care conține 54 de pagini, conține informații absolut șocante, cea mai tare fiind aceea că în orice moment pe noua pistă de aterizare/decolare, investiție inaugurată în 2013, care a costat 40 de milioane de euro, se pot produce catastrofe aeriene, care s-ar solda cu zeci sau sute de morți.

Actul semnat de Tișe se referă la câteva dale din beton, la care au apărut fisuri și care s-ar putea rupe și ajunge în motoarele avioanelor. Întreg documentul se bazează pe câteva date din perioada de construcție a pistei, care se referă la apariția respectivelor fisuri și la modalitățile de remediere a acestora.

Interesant este că în ultimii șapte ani, cei de la Consiliul Județean Cluj nu au trimis o astfel de adresă, cu atât mai mult cu cât noua pistă este inaugurată de cinci ani și funcționează la parametri normali.

De exemplu, Alin Tișe se referă la o adresă din 2015 a firmei Geo Arc SRL care a emis o dispoziție de șantier care se referă la ”posibilitatea de smulgere a acestora (n.n. cu referire la posibile bucăți de beton), fapt care ar provoca accidente dezastruoase aeronavelor care tranzitează pista de decolare-aterizare”.

PRIMA EXPERTIZA – LUCRĂRI DE CALITATE

Pentru a se stabili ce sunt cu acele crăpături, care apar la mai toate pistele de decolare – aterizare, a fost comandată o expertiză făcută de expertul Aurel Brândău, care a stabilit că acestea sunt doar de suparafață și că au fost remediate corect ”cu chit elastic pe bază de poliuretan”.

Această expertiză a fost contestată de președintele Consiliului Județean Cluj care a ajuns la concluzia că expertul Brândău nu este atestat pentru a efectua expertize în lucrări de aviație.

În consecință, Alin Tișe a trimis adresa către Autoritatea Aeronautică Română, prin care cere luarea de măsuri urgente. Ce fel de măsuri? Nu știm, dar putem intui și anume închiderea Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, condus de David Ciceo, un expert în aviație, pe care Tișe îl vrea plecat din funcție. În luna septembrie, Aeroportul Internațional Cluj a sărbătorit două milioane de pasageri.

A DOUA EXPERTIZĂ

Numai că dorința lui Tișe nu s-a împlinit. Cei de la AAR au luat legătura cu Aeroportul Internațional Cluj și au cerut o nouă expertiză tehnică pentru a stabili dacă pista este sau nu corespunzătoare.

A doua expertiză a fost întocmită de inginerul Radu Duca, care a analizat cele opt dale unde au apărut fisuri, totul fiind realizat pe parcursul lunilor august și septembrie 2018. Au fost prelevate mostre de beton, prin carotarea pistei și s-a ajuns la concluzia că starea acesteia este una ”foarte bună”. ”Pe fiecare dală în parte, valoarea indicelui de degradare Id este mai mare de 85, ceea ce indică o stare existentă foarte bună … Testele pe carotele prelevate din teren – raport Incertrans – mai 208, arată că rezistența minimă la întindere este de 6.58 N/mm. Astfel pentru toate carotele preșevate rezistența se situează peste valoarea admisibilă”, a decis expertul Radu Duca.

Și a doua expertiză indică faptul că afirmațiile celor de la Consiliul Județean Cluj sunt pure speculații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.