Numărul copiilor incomplet vaccinaţi până la vârsta de un an şi jumătate a crescut cu 15 la sută în 2014, iar acoperirea vaccinală la nivel naţional a scăzut sub 86 la sută, faţă de ţinta asumată de 95 la sută, potrivit unei analize a Institutului de Politici Publice.

Vaccinarea a scăzut constant la toate vaccinurile din Programul Naţional de Imunizare, în 2014, cu excepţia celui făcut în maternitate, arată cercetarea.

Acoperirea vaccinală pentru DTP 4, VPI 4, Hib 4, HEPB3 si ROR 1 la vârsta de 18 luni s-a situat sub ţinta de 95%. Raportat la numărul de născuţi vii valorile acoperirii vaccinale sunt sub 86%
pentru toate antigenele vaccinale şi în scădere cu până la 3,3% faţă de anul anterior.

Procentul copiilor depistaţi ca incomplet vaccinaţi la vârsta de 18 luni a crescut cu 15% faţă de anul precedent.

Printre principalele motive ale nevaccinării corespunzătoare vârstei se numără: neprezentarea la medic, refuzul părinţilor, născut în străinătate, omisiune, contraindicaţie medicală, lipsă vaccin.

Principala cauză este neprezentarea – 28% dintre părinţii nu şi-au dus copiii la vaccinare – iar 14,3% dintre ei au refuzat să-şi vaccineze copilul. Numărul românilor care refuză să-şi vaccineze copilul este în creştere faţă de 2013, creştere mai pronunţată la oraş: plus 3,2% în 2014 faţă de 2013.

Lipsa vaccinurilor este o altă cauză pentru scăderea procentelor privind acoperirea vaccinală. Astfel, aproximativ 8% dintre copii au ratat vaccinarea din cauza faptului că vaccinul lipsea.

Analiza a mai relevat diferenţe notabile între valorile costului mediu pe doza de vaccin achiziţionat raportate de fiecare judeţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.