Directorul SABIF, Alis Grasu, a afirmat, pentru AGERPRES, că în jurul orei 18,58 a fost înregistrat un apel privind un accident rutier grav în comuna Corbeanca.

”Am primit un apel în jurul orei 18,58, în urma unui accident foarte grav în comuna Corbeanca. În maşină se afla un bărbat, singur, în jur de 40 de ani. Echipajul SABIF a ajuns în 10 minute. Bărbatul prezenta leziuni extrem de grave. La scurt timp a ajuns la faţa locului şi o altă maşina de tip C. S-au făcut manevre salvatoare de viaţă, dar, din păcate, leziunile foarte grave erau incompatibile cu viaţa”, a precizat Alis Grasu.

Au apărut primele informații despre modul în care a murit Dan Condrea, patronul Hexi Pharma. Conform primelor informații oferite de martori, acesta circula cu o viteză foarte mare, în Buftea, cu peste 150 de km/h. Bolidul s-a izbit frontal de un copac de pe marginea drumului, iar Condrea a fost, pur și simplu, secționat în urma impactului. El a fost recunoscut de soția sa, după îmbrăcăminte, după ce a ajuns la fața locului.

Conform poliției, nu există urme de frânare. În plus, motorul mașinii a fost găsit la 20 de m de restul autoturismului, care a ricoșat la 40 de m de pomul în care a intrat. Anunţul la 112 ar fi fost făcut de unul dintre martorii care au văzut accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.