Traian Moceanu, fitoterapeut: „Dacă nu ne întoarcem repede la natură nepoţii vor face pipi pe mormintele noastre”!

Păşesc, oarecum dezorientat în locuinţa din cartierul clujean Gheorgheni a renumitului fitoterapeut Traian Moceanu. Peste tot întâlnesc plante de leac crescute în ghivece, recipiente conţinând diverse prafuri – rodul a peste o jumătate de secol de experienţe complicate. Septuagenarul, deşi deţine o diplomă de specialist la U.M.F. Cluj are o purtare de om lipsit total de fiţe. „Eu sunt un individ simplu, autodidact, căruia de o viaţă principalul profesor i-a fost Natura. Iar ca să ridici vibraţiile joase ale oamenilor bolnavi – adică să-i vindeci – trebuie să le oferi iubire, să stai mereu cu aceştia, să-i convingi prin fapte şi cuvinte să se ridice de la pământ”, arată el.

“Dumnezeu mi-a dat acest har de a cunoaşte, reţine, iubi plantele”

Bărbatul, trecut de 70 de ani, impresionează prin tonusul său ieşit din comun, arătând cu mult mai tânăr decât o indică data naşterii de pe cartea sa de identitate. Observă cum privirea mea este fixată pe o lucrare de-a lui, intitulată „Tehnica de curăţire a intestinelor. Shank prakshalana”. Aşa că mă lămureşte, instantaneu, cu amabilitate: „Noi, europenii, uităm lucrul cel mai important, sănătatea – şi am tratat în această carte exact ideea de a ne dezintoxica uşor, simplu, eficient şi ieftin. Nu de alta, dar toate bolile survin din colon şi din intestin – pentru că tot ce mâncăm nu este suficient de curat şi atunci această metodă antrenează pliurile intestinului şi colonului, eliminând toată mizeria înmagazinată acolo”. Se opreşte pentru o clipă, urmăreşte efectul vorbelor sale, apoi continuă: „Eu am fost şi rămân până la moarte, „drumeţar”, montagnard, un împătimit al excursiilor. Şi  în echipa cu care mergeam la munte aveam întotdeauna între noi trei-patru specialişti: unul în ierburi, altul în păsări, altul în copaci. Erau atunci anii grei ai comunismului, anii `70 şi îmi puneam mereu întrebarea: „Doamne, oare nu ar putea exista şi o altă soluţie pentru relaţia noastră cu natura şi viaţa?” Şi atunci, un prieten, azi mort, din păcate – mare specialist în medicină naturistă –  îmi spunea: „Apleacă-te asupra plantelor, fiindcă ele sunt mai bune decât orice medic din lume”. Apoi, după nenumărate incursiuni, în natură, de-a lungul anilor mi-am cumpărat peste 150 de cărţi de specialitate, astfel că am ajuns să cunosc foarte bine efectele, dar şi denumirea în latină a peste 100 de plante. Toată lumea rămânea uimită când vedea că le reţin atât de bine.

Se pare că Dumnezeu mi-a dat acest har de a cunoaşte, reţine, iubi, cerceta plantele – dar şi modul de utilizare al lor în alimentaţia zilnică.  Aşa că la un moment dat am ajuns să fiu invitat să le vorbesc despre plantele medicinale până şi studenţilor de la Agronomie”. Mărturiseşte de asemenea că a avut de-a lungul anilor numeroase prilejuri de satisfacţie, exemple ale unor oameni vindecaţi prin procedeele sale – dar şi dezamăgiri provocate de neglijența pacienților săi: „O femeie, fericită că i-a ieşit bine tratamentul bolii de cancer de care suferea m-a sunat într-o seară şi mi-a mărturisit că bea o sticlă de whisky în cinstea mea. Eu i-am spus că a stricat totul şi va muri curând, fapt ce s-a şi întâmplat. Ce făcuse? Un lucru de neiertat: dacă-ţi schimbi, modus-vivendi, sistemul de viaţă trebuie să fii perseverent şi să mergi numai pe acest concept, altminteri ajungi să te întorci la medicina clasică, iar boala recidivează după aceea în mod exponenţial”.

“Mi-am disipat toate energiile pe cunoaştere, nu pe câştig”

Se posomorăşte din nou şi adaugă: “Ieri au venit la mine doi tineri, soţ şi soţie. El era bolnav de cancer. I-am spus: în momentul când vrei să te vindeci, trebuie să-ţi aminteşti cuvintele lui Isus, despre vindecarea prin credinţă. Dar contează mult şi ceea ce faci după ce începi tratamentul”. Se înviorează apoi puţin şi mărturiseşte că s-a  hotărât să-şi continue cu orice preţ activitatea, după ce sute de foşti suferinzi i-au mulţumit – mulţi chiar în direct, cu ocazia unor emisiuni de televiziune la care fusese invitat. Apoi, constată, zâmbind: “Mulţi inşi, miraţi de reuşitele mele, m-au întrebat de ce nu-mi deschid o afacere. Le-am răspuns că nu fac afaceri pentru că mi-am disipat toate energiile pe cunoaştere, în loc să mă axez pe o singură plantă şi apoi să fac bani de pe urma produsului rezultat din ea. Dar – fără exagerare – datorită cunoaşterii mele i-am ajutat, dezinteresat, pe mulţi, să-şi deschidă o afacere. Inclusiv fabrici din Cluj fac produse alimentare vegetariene şi naturiste, bazându-se pe sfaturile pe care le-am dat oamenilor acestora”. Dă apoi fuga până la un dulap din sufragerie, de unde scoate un flaconaş cu o sare specială, pe care mi-o face cadou. Mărturiseşte că a oferit compoziţia acestei sări unui cunoscut – care a câştigat, apoi, cu ea, medalia de aur la Târgul de inventică de la Paris. Adaugă  că nu-i pare rău, ba dimpotrivă, se bucură că munca lui vindecă oameni, indiferent prin ce procedee. Totuşi, constată următoarele: „Am, pregătite pentru tipar circa 70 de cărţi. Însă, datorită lipsei de bani nu am reuşit să public decât o mică parte din ele. Oricum, importanţi sunt pentru mine cei peste 80 de saci de plante, pe care le-am transformat în pudră şi le-am stocat în recipiente etanşe. Apoi le-am combinat şi am creat tratamente din acele mixturi. Au fost culese corect – adică au fost uscate la soare, nu forţat, apoi măcinate – după care le-am introdus în capsule. Logic, în momentul când planta se fierbe, caracterul activ al plantei dispare în proporţie de peste nouăzeci la sută. Află că principiul care mă călăuzeşte în viaţă este unul sinergic: „uzinei” mele vii îi dau tot tabelul lui Mendeleev – aflat, în totalitate, în plante – iar corpul ştie să le distribuie în situaţiile unde are nevoie. Eu, fiind adeptul culturii chineze – deşi deţin banii necesari – din păcate nu pot să mă duc să vizitez China deoarece am acasă, în grijă, două bătrâne în vârstă de 92 şi 94, pe mama mea şi pe cea a soţiei, dependente de tratamentele mele”.

„Sunt primul din Europa care a deschis restaurant pe post de spital”

Îşi arată apoi dezamăgirea faţă de clasa politică de la noi. Mărturiseşte că în urmă cu câţiva ani de zile fusese propus să candideze pentru Camera Deputaţilor din partea partidului P.D.A.R., al regretatului Victor Surdu. Iar când oamenii l-au întrebat, cu ocazia deplasărilor de pe teren, ce-ar face dacă ar ajunge deputat, el le-a răspuns: „Aş desfiinţa toate spitalele şi aş înfiinţa locuri unde se râde şi se iubeşte”. Detaliază, Moceanu, ideea, după ce remarcă mirarea întipărită  pe chipul meu: “Adică, dacă faci un spital, atunci este obligatoriu să-l umpli cu oameni bolnavi. Ori – eu am spus-o şi-n cartea “Hrana care vindecă”, şi le-am spus-o şi românilor mei din Suedia unde am lansat-o, de asemenea, că ideea vieţii mele e să înfiinţez un lanţ de restaurante, pe post de cabinete vegetariene şi naturiste, axate exact pe afecţiunile care apar la consumatori. Am şi deschis prin 1992, pe strada Dragalina din Cluj-Napoca, un astfel de restaurant.  Dar acesta a falimentat, din păcate, după numai doi-trei ani. Iar apoi toate demersurile mele, făcute pe această temă să înființăm împreună cu parlamentarii Clujului, s-au dovedit zadarnice. Au rămas surzi totalmente, deşi nu aveam de la ei nicio pretenţie materială”. Explică în continuare că românii nu sunt încă evoluaţi din punct de vedere spiritual, iar medicina tradiţională, mai precis trusturile farmaceutice nu acceptă intruziunea acestei gândiri în domeniu. “Sunt trist, dar ar fi o soluţie acum, când vor să ne omoare prin Codex Alimentarius, prin chimizarea excesivă a alimentelor şi prin plantele modificate genetic. Plus distrugerea agriculturii făcute de micii agricultori particulari. Dacă nu ne vom deştepta să ne întoarcem la natură şi la viaţa adevărată, nepoţii noştri vor face pipi pe mormintele noastre. Iar ca să ridici vibraţiile, joase, cum sunt cele ale oamenilor bolnavi – trebuie să le oferi acestora iubire, să stai mereu cu ei, apoi să-i convingi prin fapte şi cuvinte să se ridice de la pământ”, mărturiseşte Moceanu.

“Întoarceţi-vă la podbal şi urzici!”

Apoi, trece la o adevărată pledoarie pentru aplicarea concepţiilor  sale despre viaţă: „Poluarea şi degradarea solului, a apelor de suprafaţă şi de adâncime a determinat deja apariţia în multe zone a unei concentraţii periculoase a substanţelor poluante, care afectează verigi şi chiar lanţuri trofice, punând astfel în pericol biodiversitatea, deci viaţa însăşi. Iar hrana vie – cel mai răspândit panaceu – aflat la îndemâna tuturor afectată şi ea de poluare, va pierde o parte din puterea vindecătoare. Iar în unele cazuri, când prezenţa substanţelor poluante este în proporţie prea mare ne va oferi în loc de remediu, reversul, adică exact ceea ce în inconştienţa noastră am „dăruit” naturii”! Arată că el, aflat oricum la o vârstă înaintată, vorba zicalei, “şi-a trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul” – însă gândul său se îndreaptă permanent spre cele două fiice ale sale şi cei trei nepoţei – care l-au determinat – o dată în plus – pe lângă pasiunea sa vindecătoare, să se simtă un om împlinit în viaţă. “Toate cuvintele scrise sau spuse, au greutate, doar dacă sunt acoperite cu fapte şi experienţe personal. Întoarceţi-vă la Mama Natură, la podbal, urzică, la alte plante naturale, pentru a fi mai sănătoşi, în armonie cu noi şi cu Dumnezeu. Cea dintâi educaţie pe care copiii ar trebui să o primească de la mamele lor, încă din fragedă pruncie, este aceea cu privire la sănătatea corpului, care implică automat sănătatea spirituală. Copiilor să li se ofere numai hrană simplă, naturală, singura cu adevărat capabilă să le păstreze sănătatea, cea mai preţioasă avere a omului”.

Prof. Mircea Goga, profesor universitar la Universitatea Sorbona, Paris: „Reţetele naturisto-vegetariene de primăvară vin să se alăture altor valoroase lucrări de domeniu, ce îşi propun cu toate să îl determine să se autosalveze pe „trăitorul” veacului XXI, care atât de stresant  „înaintează”, cum ar zice Grigore Alexandrescu.(…) Iar argumentele acceptării (ingratului rol al „bătrânei mătuşi”, roasă de molii, scoasă de la naftalină, prăfuită şi anchilozată, care o recomandă, la primul ei bal, pe minunata nepoată, plină de strălucire, de tinereţe şi mai ales, de sănătate) nu au întârziat să apară: apropierea de Poezie şi cartea de faţă (ambele tămăduitoare în esenţa lor însăşi, cea dintâi pentru suflet, cea de-a doua pentru trup, iar viaţa sufletului este, nu-i aşa?, condiţionată , înainte de toate, de un trup sănătos), miracolul tinereţii veşnice , al sănătăţii mentale, spirituale, efectul purificator, de speranţă şi de lumină, acţiunea vindecătoare, deopotrivă ale Poeziei şi ale Hranei Vii, ambele operând asupra fragilităţii, asupra vulnerabilităţii umane, în dorinţa omului de a se proteja şi, nu în cele din urmă, revelaţia pe care i-o deschid: întoarcerea la simplitate, la înţelepciune, la cumpătare, la însuşi miracolul vieţii. (…) Adepţii întoarcerii la simplitate, la înţelepciune, la miracolul vieţii sunt chemaţi să devină adepţii hranei vii, adepţii învăţăturii lui Traian Moceanu. Hrană vie = medicament = viaţă este ceea ce ne propune ca alternativă la hrana moartă (fiartă, friptă, coaptă, conservată chimic etc.) = otravă = moarte.   Vă invit alături de Traian Moceanu, “cu viaţa pre moarte călcând”, cu curajul Învierii, cu credinţă aşadar, precum biblicul Lazăr, să facem împreună primii paşi, căci ceilalţi paşi vor veni de la sine, pentru a nu fi nevoiţi mai târziu – prea târziu – să regretăm amarnic!”