“Satul românesc, păstrător al tradiţiilor culturale” pare la această oră un slogan doar pentru folclorişti sau culegători de basme – gen Ion Pop Reteganul.Acesta se înfăţişează în realitate dur şi înspăimântător, iar trăitorii săi par mai degrabă nişte primate care acţionează după principia elementar-vitale – datorită lipsei de educaţie, păstrată cu grijă de toate guvernele post decembriste din România. De un tratament dur a avut parte, în dimineaţa zilei de 7 ianuarie, un tânăr din Mureş în vârstă de 24 de ani care a condus la Ceanu Mare, de la o discotecă, o femeie. Iar pentru că a încălcat “teritoriul” băieţilor din sat, a încasat de la aceştia mai multe lovituri de bâtă peste spinare!

Ioan este un tânăr din localitatea mureşeană ValeaLungă care – asemeni majorităţii bărbaţilor din mediul rural– lucrează periodic înstrăinătate, ţara de baştină neoferindu-i nimic pentru a-şi susţine traiul zilnic. Povesteşte, pecoridoarele I.M.L. Cluj, că înnoaptea de 3 spre 4 ianuarie s-a deplasat până la discoteca din localitatea Triteni, unde s-a distrat până dimineaţă. “Acolo mă aflam împreună cu două verişoare şi totul s-a desfăşurat fără problemă. Însă dimineaţă, pe la ora patru fără ceva, una dintre verişoare m-a rugat să-i duc până acasă o prietenă din comuna Ceanu Mare. Ceea ce am şi făcut, însă nu înainte de a lua-o cu mine în maşină pe cealaltă verişoară ca s-o duc şi pe ea acasă”, mărturiseşte acesta, cu glas stins, semn că suferă de dureri cumplite. Continuă tânărul: “După ce am ajuns în Ceanu Mare şi am lăsat-o acolo pe prietena verişoarei mele, numa` mă trezesc blocat de o maşină în care se aflau trei băieţi din sat. Se vede treaba că ne-au urmărit pe tot drumul făcut de noi de la discoteca din Triteni. Pe doi dintre ei îi ştiu – se numesc Alin şi Alexandru, pe celălalt, nu. Am ieşit din maşină să văd ce doresc – în tot acest timp verişoara mea se afla înăuntru – şi, nici una nici alta m-am trezit snopit de către cei doi, fără să-mi adreseze vreun cuvânt. M-au bătut cu nişte bâte lungi cam de un metru şi jumătate. Doar prima bâtă am simţit-o, pe restul, nu – fiindcă am leşinat. Am aflat după aceea că au dat în mine ca-ntr-o minge, cu picioarele, până s-au plictisit. Când mi-am revenit m-am dus acasă şi a doua zi m-am prezentat la postul de poliţie, iar cei de acolo m-au trimis la I.M.L.Cluj ca să-mi scot certificat”. Tânărul este poftit în cabinetul de consultaţii şi pentru ceea ce era vizibil pe corpul său obţine un certificat de 2-3 zile de îngrijiri. Mărturiseşte bărbatul, înainte de a părăsi sediul I.M.L.: “Prima dată mă prezint la Postul de Poliţie din CâmpiaTurzii şi depun plângere, după care o să-mi fac un consult medical complet, ca să nu am cumva chestiuni mai grave în interiorul corpului – fiindcă mă simt, efectiv, distrus”…

“La nivelul unităţii de poliţie a fost depusă o plângere de către un tânăr, acesta sesizând faptul că, în data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 04:00, a fost agresat de două persoane, pe raza localităţii Ceanu Mare.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.