Un elicopter al unei companii moldoveneşti, la bordul căruia se aflau inclusiv trei moldoveni, a efectuat o aterizare de urgenţă în Afganistan, iar persoane de la bord au fost luate ostatice.

Potrivit portalului Unimedia, unul dintre cei trei moldoveni de la bordul elicopterului a murit.

Autoritatea Aeronautică Civilă, citată de Unimedia, a confirmat marţi seara că elicopterul de tip Mi-17-IV, aparţinând companiei moldovene Valan, a aterizat forţat în timp ce efectua o cursă Mazari-Sharif (OAMS) – Camp Shaheen – Maymene la aproximativ 25 de kilometri nord de Maymene.

La bordul elicopterului se aflau trei membri ai echipajului şi 18 pasageri, a anunţat Autoritatea, citată de portal, precizând că nu deţine alte informaţii.

Potrivit Unimedia, motivele care i-au determinat pe piloţi să aterizeze erau necunoscute. Trei persoane au murit, iar 16 au fost luate prizoniere.

Contactaţi de Unimedia, reprezentanţii companiei nu au dorit să comenteze.

Ministerul moldovean de Externe a dat instrucţiuni Misiunii permanente a Republicii Moldova la ONU să obţină de la Misiunea ONU de Menţinerea Păcii în Afganistan informaţii despre cei trei cetăţeni moldoveni, membri ai echipajului elicopterului capturat, a anunţat într-un mesaj postat pe Facebook Ana Taban, o purtătoare de cuvânt a ministerului, potrivit Unimedia.

Potrivit postului ProTV Chişinău, Oleg Bălan, ministrul moldovean de Interne, nu a fost în măsură să ofere informaţii despre incident. La bordul elicopterului se aflau trei moldoveni – doi piloţi şi un inginer de bord, potrivit postului.

Un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Apărării a confirmat că elicopterul a aterizat în provincia Faryab, scena unor confruntări armate între talibani şi forţele de securitate, potrivit ProTV Chişinău. Un ofiţer de armată de la Faryab a declarat, sub protecţia anonimatului, că imediat după ce aterizare, luptători talibani au alergat spre zona respectivă şi au deschis focul. Ulterior elicopterul a ars, potrivit ofiţerului.

Premierul interimar Gheorghe Brega a convocat pentru miercuri dimineaţa o şedinţă de urgenţă a Guvernului pe această temă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.