Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că se aşteaptă la corectitudine din partea marilor companii a căror activitate este legată de Internet – Google, Facebook şi Twitter – şi nu a exclus impunerea unor reglementări în acest sens, relatează DPA şi Reuters, transmite Agerpres.

„Cred că Google şi Facebook şi Twitter, cred că îi tratează pe conservatori şi republicani foarte incorect”, a spus liderul de la Casa Albă. „Cred că este o problemă foarte gravă. Fiindcă ei încearcă într-adevăr să închidă gura unei părţi chiar mari din această ţară, iar oamenii aceia nu vor să li se închidă gura”, a adăugat el.

Întrebat dacă are în vedere reglementarea imparţialităţii mediilor online, preşedintele american a răspuns: „vom vedea” şi a explicat: „Ştiţi ce vrem? Nu reglementări. Vrem corectitudine”.

Marţi, Trump acuzase Google că rezultatele căutărilor pe Internet scot în evidenţă ştirile „false” ale CNN. Într-o serie de mesaje în reţeaua Twitter, preşedintele susţinuse că Google oferă rezultate „aranjate” în defavoarea sa la căutarea ştirilor, deoarece care nu apar şi articole din publicaţiile conservatoare. El a extins acuzaţiile şi asupra reţelelor sociale: „Google şi Twitter şi Facebook păşesc pe un teritoriu foarte, foarte nesigur şi trebuie să aibă grijă. Nu este corect faţă de o mare parte din populaţie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.