Actorul Tudor Chirilă, fost votant al lui Klaus Iohannis, îl atacă dur pe președinte, în contextul scandalului legat de dorința PNL de a-i asigura lui Iohannis un loc în Senat. Chirilă citează un articol de presă în care este descris un episod bizar din timpul primului mandat al lui Iohannis și concluzionează că actualul președinte va rămâne „o nulitate nedemnă de funcția cu care s-a pricopsit”.

„Ticălosul impostor numit Klaus Iohannis a reușit să trimită în derizoriu și să golească de sens funcția de președinte al României (da, l-am votat, mulți l-am votat, dar nu ni se poate imputa lipsa lui de caracter și ticăloșia, mai ales că le-a mascat cu abilitate) și să păcălească o grămadă de români care credeau că va contribui la diminuarea pesedismului în România.

Să fi fost chiar la începutul primului mandat și tot la o deplasare în New York, prima în calitate de președinte. Toată administrația prezidențială intrase în priză după o solicitare mai puțin obișnuită pentru un șef de stat. Klaus Iohannis ceruse ca hotelul unde urma să fie cazat să fie dotat cu toaletă la o anumită înalțime față de pardoseală, nici mai sus, nici mai jos. Cum înălțimea vasului de toaletă la hoteluri este cam standard, angajații de la Cotroceni și ai ambasadei au scotocit prin tot New York-ul zile în șir după tronul potrivit. Acesta este momentul în care toată lumea a înțeles, încă de acum zece ani, că noul președinte este puțin altfel. Confortul personal mai presus de toate.

Poate că Iohannis a avut ce și-a dorit, dar în istoria celor contemporani cu el va rămâne o nulitate nedemnă de funcția cu care s-a pricopsit. Se poate și mai jos? Vom vedea”, scrie Tudor Chirilă pe Facebook.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.