Tudorel Toader, acuzat de „dezinformare” în cazul morții judecătorului Stan Mustață. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) îl acuză pe ministrul Justiției de „dezinformare prin omisiune” în cazul morții lui Stan Mustață. Aceștia susțin că Tudorel Toader avea informații pentru a clarifica circumstanțele decesului, în condițiile în care a cerut anchetă în trei închisori.

Un aspect important ar fi „conexiunea eronată făcută între transferul din penitenciar al fostului magistrat şi decesul care a avut loc o lună mai târziu, pe fondul unor afecţiuni cronice’, precizează reprezentanții FSANP.

„Ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader, declara recent că a cerut controale la penitenciarele Jilava, Rahova si Giurgiu ca urmare a decesul deţinutului Stan Mustaţă, deşi acestea se declanşează din oficiu de către Parchet în cazul decesului unei persoane custodiate, indiferent de motivele aparente. O reacţie extrem de nepotrivită, având în vedere că acesta cunoştea informaţii de natură a clarifica circumstanţele decesului, un aspect important fiind cel referitor la conexiunea eronată făcută între transferul deţinutului şi decesul care a avut loc o lună mai târziu, pe fondul unor afecţiuni cronice”, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor într-un comunicat.

Sindicaliștii susțin că fostul judecător Stan Mustaţă a murit, miercuri, 8 august, în jurul orei 22.15, la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Nefrologie Carol Davila și că în dimineaţa zilei următoare ministrul Toader a fost informat în amănunt de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor despre acest incident.

„Considerăm aşdar că ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader, nu şi-a respectat obligaţia de informare corectă a publicului şi a încercat să se scoată în mod cinic din ecuaţia responsabilităţii pentru eventualele nereguli şi probleme de sistem, una fiind chiar măsura recentă a acestuia de a reorganiza Serviciul medical din penitenciare într-unul de supraveghere medicală în pofida opoziţiei exprimate de către specialişti”, adaugă sindicaliştii din Administraţia Penitenciarelor.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Avocatul Poporului au anunţat joi începerea unor anchete la penitenciarele Rahova, Giurgiu şi Jilava în cazul fostului judecător Stan Mustaţă, aflat în detenţie, care a murit în urma unui infarct miocardic.

Fostul judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Stan Mustaţă, aflat în detenţie pentru luare de mită, a murit în urma unui infarct miocardic. Anunţul a fost făcut de avocata sa, Lorette Luca, care a spus că fostului judecător i s-a făcut şi mai rău din cauza unui blocaj renal și că a fost „plimbat prin trei spitale”.

La ultimul dintre acestea, s-a decis să i se facă dializă, însă inima sa a cedat, iar Stan Mustaţă a făcut infarct şi a decedat, conform libertatea.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.