Beizadeaua Horațiu Dan, fiul cunoscutului om de afaceri Sorin Dan, a câștigat concursul de lector în cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB). Hotelul City Plaza, deținut de Horațiu Sorin Dan împreună cu tatăl său, Sorin Dan, a avut mai multe contracte cu universitatea. Relațiile leagă de-a lungul timpului UBB de societatea celor doi ridicând un parfum de conflict de interese asupra concursului de la Facultatea de Studii Europene. De altfel, UBB spune că nu există contracte în ultimii cinci ani cu această societate. Lucru și mai grav pentru că evenimentele respective au avut loc. Mai mult, reporterii de la Gazeta de Cluj au solicitat să înregistreze interviul respectiv, dar nu au primit nici măcar un număr de înregistrare la acea adresă, contrar prevederilor legale.

 

 

O anumită facultate din cadrul UBB a organizat două petreceri de sfârșit de an consecutive în cadrul hotelului City Plaza, Facultatea de Business își organizează Gala Premiilor în cadrul acestui hotel, aceeași facultate de business are în consiliul consultativ al facultății pe directorul general al Hotel City Plaza, Nina Moldovan, pe una dintre taberele de vara ale UBB din 2014 primul hotel apare City Plaza, facultatea de Geografie avea în 2009 semnate contracte de practică cu City Plaza și lista poate continua. În schimb, toate aceste contracte sunt negate de către UBB. Suntem curioși de ce.

 

”Vă aducem la cunoștință că Universitatea Babeș-Bolyai nu a semnat niciun contract de furnizare cu SC Transilvania Development în ultimii 5 ani”, se arată în răspunsul semnat de către Paul Fărcaș, purtătorul de cuvânt al UBB. Noi nu am solicitat să ne prezinte contractele de furnizare, ci orice fel de contract. Se pare că UBB începe din nou să se numească „Franz Joseph” şi să înţeleagă doar limba maghiară.

 

Gazeta de Cluj a cerut, UBB a tăcut

 

Dacă comunicarea din perioada când UBB era condusă de Andrei Marga era una deficitară, acum lipseşte cu desăvârşire. Dacă în numerele trecute vă prezentam că prorectorul care cică ar fi responsabil de comunicare, Flaviu Călin Rus, nu răspunde la telefon, acum vă prezentăm cum o solicitare în baza Legii 544/2001 nu primeşte nici măcar număr de înregistrare. Fapt în afara legii. Oricum, rectorul Ioan Aurel Pop nu a luat nicio măsură faţă de departamentul de comunicare.

“În conformitate cu Legea 544/2001 vă rugăm respectuos să ne permiteţi filmarea competiţiei pentru postul de lector universitar situat la poziţia 189 pe jobs.edu.ro cu următoarea descriere: Lector, 8,
Departamentul Studii Europene al Liniei Germane.
Menţionăm că interesul public asupra acestui concurs este unul mare, oamenii dorind să ştie dacă desfăşurarea acestui concurs se va face corect.
Vă rugăm ca atunci când înregistraţi această cerere să ne oferiţi un număr de înregistrare în conformitate cu prevederile Legii 544/2001”, arătam într-o solicitare la care nu am primit nici măcar număr de înregistrare.

 

Candidatura lui Horațiu Dan pentru un post de lector la facultatea de Studii Europene a început sub semnul conflictului de interese. El vrea să obţină o poziţie în domeniul “Relaţii internaţionale şi studii europene” la secţia germană din cadrul Facultăţii de Studii Europene a UBB. Culmea este că Horaţiu Dan minte în ceea ce priveşte relaţiile contractuale ale societăţii Transilvania Development cu UBB. De fapt, minciunea nu este o faptă penală, dar conflictul de interese este.

Am putea parafraza o celebră expresie şi să spunem “fiul lui tata nu e fiul lui tata destul, dacă nu e şi fudul”. Vă redăm o conversaţie înainte de acel concurs:

“Tatăl meu nu are relaţii contractuale cu UBB-ul şi nu are nici legătura cu activitatea mea academică, pe care mi-am desfăşurat-o dintotdeauna pe forţe proprii”, a declarat printr-un sms Horaţiu Dan.

Cu toate acestea, când reporterii de la Gazeta de Cluj l-au întrebat despre relaţia cu anumite facultăţi care îşi organizează petreceri la City Plaza, acesta a devenit arogant şi arţăgos. A dovedit încă o dată că este fiul lui tata şi că nimic nu îl poate atinge. Poate doar legea…

“Extrem de multe persoane, companii şi instituţii din acest oraş au avut consumaţii la City Plaza, Bricks sau Chios, poate chiar şi dvs. În acest caz, ar însemna că Gazeta de CJ are o relaţie contractuală cu tatăl meu? În calitate de jurnalist am crezut că sunteţi interesat de adevăr, dar se pare că nu e cazul şi că aveţi o temă dinainte stabilită. Eu am un concurs pentru care trebuie să mă pregătesc şi nu am timp de pierdut cu asemenea chestiuni care nu au nicio legătură cu realitatea”, a scris într-un alt mesaj Horaţiu Dan.

Între a avea o “consumaţie” şi a organiza o petrecere este cu totul altă discuţie, pe care “fiul lui tata” nu a înţeles-o. Aici este vorba despre cheltuirea unor bani publici fie că este vorba despre bugetul UBB sau anumite proiecte derulate de această instituţie. Iar dacă cineva are un folos patrimonial în următorii cinci ani atunci vorbim despre conflictul de interese, după cum este prevăzut în Codul Penal.  Pentru că beizadeaua Horaţiu Dan crede că este deasupra legii şi nu are suficient timp să citească codul penal îi redăm la finalul articolului ce prevede actul respectiv.

Contra-candidata acestuia, Cristina Bojan, de altfel fosta doctorandă a lui Andrei Marga, a explicat pentru Gazeta de Cluj că spera ca acest concurs să nu fie influenţat de statutul pe care îl are Horaţiu Dan şi a spus că dacă vă simţi că această competiţie nu este una corecta va face o contestaţie. Cristina Bojan nu a făcut însă contestaţie. Nu ştim din ce motiv, dar promitem că vom afla…

Mihaela Luţaş, prorector al UBB, care de altfel a fost conducătorul de doctorat al lui Horaţiu Dan spune despre acesta că “mi-aş dori ca toţi doctoranzii să fie ca el.”

Prorectorul Dan Lazăr a explicat pentru Gazeta de Cluj că ştie că studenţii au fost mulţumiţi de un curs predat de Horaţiu Dan la Facultate de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării.

CV-ul lui Horaţiu Dan este unul impresionant: el a terminat Universitatea Luigi Bocconi, Milano Italia, cea mai importantă universitatea de business din Europa. El ar fi terminat pe a doua sau a treia poziţie, conform prorectorului Mihaela Luţas.

 

Salariul râvnit de Horaţiu Dan, echivalent de chelner la City Plaza

 

Salariul minim de încadrare pentru postul râvnit de beizdeaua Dan Horaţiu Sorin este de 1.565 de lei, cam cât câştigă un chelner la City Plaza. Fără bacşişuri. Dacă va fi avansat la conferenţiar, Horaţiu Dan Sorin va câştiga începând cu 1.681 de lei, iar ca profesor universitar începând cu 2.920 de lei.

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.