Luni, 8 decembrie, UBB va organiza un eveniment în cadrul căruia va avea loc un concert și vor fi purtate discuții pentru a încerca să se clarifice originea colindei. Alături de UBB, acest eveniment va fi organizat și de Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Consiliul Studenților din UBB (CSUBB) și organizația studenților din UBB (OSUBB). Evenimentul va începe de la ora 19:00 și va fi susținut în sala Auditorium Maximum (str. Em. de Martonne, nr.1), iar discuțiile vor fi urmate de un “Concert de colinde şi „corinzi” din Ardeal” susţinut de studenţi ai UBB alături de grupuri de colindători.

Evenimentul are scopul de a clarifica aspecte precum: originea colindei, stratul precreştin, tipologia colindelor, cine, cum, când şi unde colindă. Pe scenă vor urca: Sebastian Paic (doctorand UBB) împreună cu grupul de colindători şi Răzvan Roşu (masterand UBB) alături de grupul de “corindători” din Ţara Moţilor, mai exact Mărişel, jud. Cluj, o comunitate ce a conservat foate bine stratul precreştin al corindei.

La eveniment va fi prezent şi Prof. univ. dr. Ion Cuceu, fostul director al Arhivei de Folclor a Academiei Române, care va avea un dialog cu Răzvan Roşu  pe temele de actualitate în ceea ce priveşte fenomenul colindatului şi modul de promovare al acestuia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.