Razboiul dintre taximetristii clujeni si UBER a ajuns in instanta inca de anul trecut. Daca in prima parte, la judecata pe fond parea ca Asociatia de Monitorizare Taxi Transilvania avea castig de cauza(”Dispune încetarea furnizării de către pârâte a serviciilor de transport public, contra cost, pe raza municipiului Cluj Napoca”), Curtea de Apel Cluj a admis apelul celor de la UBER.

Iata decizia magistratului de la Curtea de Apel Cluj:

”Admite apelul declarat de apelantele SC Uber Systems Romania SRL şi Rasier Operations BV împotriva ordonanţei preşedinţiale nr.2268, pronunţată la data de 16.11.2016 în dosarul nr.999/1285/2016 al Tribunalului Specializat Cluj pe care o schimbă, în tot, în sensul că:

Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta Asociatia de Monitorizare Taxi Transilvania ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi pasive, respectiv a interesului. Respinge cererea intimatei de obligare a apelantelor la plata cheltuielilor de judecată. Decizia este definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţa publică din 16.02.2017.”decide CA Cluj.

Cu toate acestea procesul cel mare intre UBER şi Asociatia de Monitorizare Taxi Transilvania pana la solutionarea dosarului 984/1285/2016 unde taximetristii i-au chemat in instanta pe cei de la UBER pentru „acţiune în concurenţa neloială”.

Cu alte cuvinte, Curtea de Apel Cluj a dispus ca UBER să funcţioneze si pe perioada de judecata a dosarului mai sus mentionat.

Fotografia postată de Pugna Ioan.

„Decizia de azi a Curții de Apel din Cluj este una definitivă, după două decizii favorabile dar temporare și permite serviciului Uber să funcționeze fără nicio problemă în Cluj. Odată ce va începe procesul pe fond, vom continua să susținem argumentele conform cărora Uber, un serviciu încă nedefinit, este benefic atât pentru consumatori, cât și pentru întreaga industrie” a spus Ioana Hrisafi, Partener Țucă Zbârcea și Asociații, casa de avocatură care reprezintă Uber în acest caz.

 

“Este o veste foarte bună pentru cei peste 20.000 de utilizatori UBER din Cluj, pentru șoferii noștri parteneri de acolo și pentru întreaga comunitate. Cluj-Napoca este un oraș modern, în plină dezvoltare, care are nevoie de cât mai multe opțiuni de mobilitate urbană. Scopul nostru este să le oferim oamenilor încă o alternativă viabilă la mașina personală, iar Clujul are nevoie de cât mai multe astfel de alternative, fie că vorbim despre transport în comun, servicii de taxi, piste pentru biciclete sau servicii inovative așa ca Uber”  Alexandra Corolea, purtător de cuvânt pentru UBER în România

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.