Un anunţ al UDMR arată că deputatul clujean Mate Andras rămâne în fruntea grupului din Camera Deputaţilor. Reporterii Gazeta de Cluj au făcut un vox-populi printre aleşii UDMR-işti pentru a îi întreba dacă sunt mulţumiţi de conducerea unui politician condamnat penal. Toţi cei care au răspuns l-au luat în braţe pe Mate, unul dintre politicieni ajungând să spună că ”Mate este predestinat!”. Înainte de a primi condamnarea definitivă de la magistraţii ÎCCJ, Mate a reuşit să îi convingă pe colegii din Camera Deputaţilor ca articolul din Codul Penal, în baza căruia a fost condamnat, să fie schimbat.

 

Un anunţ postat pe site-ul UDMR la începutul lunii arată că liderii grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor rămâne neschimbat. ”Structura conducerii grupului UDMR din Camera Deputaţilor nu a suferit nici o schimbare. În noua sesiune parlamentară, Máté András Levente rămâne lider al grupului UDMR, iar deputaţii Márton Árpád şi Szabó Ödön se menţin în funcţiile de vice-lideri. Secretarul grupului este în continuare deputatul UDMR de Timiş, Molnár Zsolt”, arată comunicatul care, de fapt, nu anunţă nimic nou.

În virtutea laborioasei activităţi depuse de conducerea grupului UDMR de peste vară, reporterii Gazeta de Cluj i-ai chestionat pe deputaţii UDMR dacă ştiu că Mate este condamnat penal şi cum se simt conduşi de un politician cu cazierul pătat. Absolut toţi cei intervievaţi au spus că ştiu de condamnarea lui Mate, dar că nu sunt de acord cu ea pentru că, la urma urmei, politicianul nu a făcut decât să îi asigure soţiei o slujbă plătită din bani publici şi că n-a omorât pe nimeni. Astfel, se vede şi la politicienii maghiari pata mojiciei care se vede pe orice guler scrobit din Parlament.

Printre primii chestionaţi s-a numărat deputatul Antal Istvan care a spus din start că nu răspunde şi că mai bine ne-am vedea de treabă. ”Nu vă răspund la alte întrebări! Este o decizie a întregului grup şi nu mai comentez nimic!”, a declarat.

Un alt coleg politician, spune că Mate rezolvă tot prin Parlament şi că de asta trebuia să rămână lider de grup. ”Domnul Mate este un coleg foarte bun care rezolvă problemele în Parlament. Cînd în Parlament este suspans, el şi cu încă un coleg rezolvă problema”, a declarat deputatul Bónis István. Însă, despre condamnare, mucles!

 

 

Să moară şi deputaţii vecinului!

Deputatul Kelemen Atilla spune că ”tot grupul nostru parlamentar este mulţumit de domnul Mate. Ce să mai spun că şi liderul grupului PSD are aceeaşi problemă pe care o au, de altfel, vreo 200 de parlamentari”.

Fără să poată da un exemplu concret în care deputatul Mate Andras a dat dovadă de fineţuri politice, sălăjeanul Seres Dénes a susţinut şi el că grupul UDMR a fost mulţumit de prestaţia politicianului clujean. ”Atâta timp cât îşi poate exercita mandatul conform legii nu văd nici o problemă. Domnul Mate a participat la toate consultările parlamentare, a fost prezent în toate discuţiile vizavi de voturi, negocierea legilor, etc. Ne-am consultat în legătură cu Codul Penal, Codul Fiscal, etc, noi toţi suntem mulţumiţi de el”, a declarat deputatul Denes.

Deputatul Szabó Ödön, spune că Mate a fost condamnat pentru ceva acceptabil. ”Acea condamnare nu se referă  la o faptă care să fie omor sau viol, etc, iar în această situaţie sunt 150 de parlamentari. El a avut soţia angajată în biroul parlamentar şi am un coleg de la Minorităţi, Adrian Merca, care a picat în aceeaşi situaţie. Domnul deputat Mate s-a achitat foarte bine şi a fost prezent în discuţiile privitoare la Codul Electoral, spre exemplu. Este un foarte bun profesionist juridic”, este de părere deputatul.

Deputatul Erdei Dolóczki István spune că Mate ”îşi face treaba foarte bine şi atâta timp cât are drepturi depline de deputat, poate fi şi şeful grupului parlamentar. El este jurist şi priveşte legile cu ochiul juristului. Nu urmăresc activitatea dânsului, dar el este predestinat”, spune deputatul UDMR de Satu Mare.

 

Veselie în Parlament

Indiferent dacă politicienii sau oamenii de afaceri din ţară sunt anchetaţi sau condamnaţi pentru diferite fapte incriminate penal, pentru că în România legea se respectă ca în Ţara lui Papură Vodă, cei vinovaţi arată cu degetul spre capra vecinului în loc să bage capul la cutie.

La data condamnării, deputatul clujean a declarat că ”nu se va întâmpla nimic. O să merg la Parlament şi aştept să fie suspendaţi şi ceilalţi. De exemplu, Mircea Diaconu sau directorul Operei din Cluj, n-au păţit nimic, deşi au făcut contracte cu soţiile. Mai mult, în mandatele 2004-2008 şi 2008-2012 au fost 150 de deputaţi în aceeaşi situaţie, unii cu nume sonore, cum ar fi Eugen Bejinariu, Emil Radu Moldovan, Mihăiţă Calimente, Cristina Pocora, Wiliam Brînză, Cătălin Croitoru, Oana Niculescu Mizil sau clujenii Petru Călian şi Mircia Giurgiu, iar ANI şi Parchetul au făcut doar 25 de dosare. Dacă pentru unii se poate şi pentru alţii nu, înseamnă că trăim într-o ţară minunată. Cum spuneam, mă pregătesc de Valentine’s Day”.

Printre politicienii clujeni la care face referire Mate se numără fostul lider sindicalist Mircia Giurgiu, care şi-a angajat fratele, sau Petru Călian, care a încheiat contracte cu soţia. Dacă primul spune că pe vremea când şi-a angajat fratele, legea incompatibilităţii nu era în vigoare, cel de-al doilea politician este de părere că nu s-a aflat în incompatibilitate pentru că a încheiat doar contracte cu colaborator cu nevasta.

 

ŞOC! Soţie de deputat prinsă că muncea!

Deputatul UDMR Mate Andras Levente a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, de instanţa supremă, în dosarul în care este acuzat că şi-a angajat soţia la Parlament, iar aceasta a obţinut venituri de 5.508 lei.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus ca deputatului să îi fie suspendată pedeapsa pe un termen de încercare de doi ani şi şase luni, care se va socoti de la data rămânerii definitive a hotărârii. De asemenea, potrivit deciziei instanţei, lui Mate Andras Levente i-au fost interzise mai multe drepturi.

În septembrie 2013, deputatul UDMR Mate Andras Levente a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-au acuzat de conflict de interese.

„Mate Andras Levente, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cererea de angajare a soţiei sale la Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru soţia sa în cuantum de 5.508 lei”, arăta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost deschis după ce, în septembrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul instanţei supreme să cerceteze un posibil conflict de interese în cazul deputatului Mate Andras Levente.

Mate Andras Levente a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soţiei sale, Erzsebet Mate, în perioada 16 martie 2010 – 1 ianuarie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, arăta atunci ANI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.